Aprobarea Regulamentului privind concursul de promovare a judecătorilor (HCSM nr. 1434/2023)

5 mai 2023
Vizualizari: 229

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar

Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (HCSM) nr. 1434/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de promovare a judecătorilor

(M. Of. nr. 376 din 3 mai 2023)

În temeiul:

– art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată;

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

Având în vedere:

– art. 141 alin. (7) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Se aprobă Regulamentul privind concursul de promovare a judecătorilor.

 

În M. Of. nr. 376 din data de 3 mai 2023 s-a publicat Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (HCSM) nr. 1434/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de promovare a judecătorilor.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale Hotărârii:

Art. 1

Se aprobă Regulamentul privind concursul de promovare a judecătorilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.348/2019 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 23 septembrie 2019, cu modificările și completările ulterioare.

AnexăREGULAMENT privind concursul de promovare a judecătorilor

Structură

CAPITOLUL I: Dispoziții generale

CAPITOLUL II: Concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior

SECȚIUNEA 1: Dispoziții comune

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

SECȚIUNEA 2: Condiții pentru înscrierea la concurs

SECȚIUNEA 3: Organizarea și desfășurarea concursului de promovare pe loc

SUBSECȚIUNEA 1: Comisiile de concurs

SUBSECȚIUNEA 2: Desfășurarea concursului de promovare pe loc

CAPITOLUL III: Concursul de promovare efectivă

SECȚIUNEA 1: Dispoziții comune

SECȚIUNEA 2: Condiții pentru înscrierea la concurs

SECȚIUNEA 3: Organizarea și desfășurarea concursului de promovare efectivă

SUBSECȚIUNEA 1: Comisiile de concurs

SUBSECȚIUNEA 2: Desfășurarea concursului de promovare efectivă

Art. 4

(1) În condițiile prevăzute de lege, promovarea pe loc a judecătorilor în funcții de execuție se face în gradul imediat superior celui pe care îl deține judecătorul, până la nivelul curții de apel.

(2) Locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc se stabilesc la nivel național, corespunzător gradelor instanțelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul, de către Secția pentru judecători. Numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc la instanțe nu poate depăși 20% din totalul posturilor vacante pe fiecare nivel de instanțe.

(3) În cadrul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Secția pentru judecători, ținând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicție pentru care se scot locurile la concurs și de necesitățile instanțelor.

(…)

Art. 6

(1) Pot participa la concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior, judecătorii care îndeplinesc, până la data corespunzătoare ultimei zile inclusiv a termenului de înscriere la concurs, condițiile de vechime prevăzute la art. 128 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care la ultima evaluare au avut calificativul „foarte bine” și nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare.

(2) La calcularea condiției minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare pe loc se ia în considerare vechimea în funcția de judecător sau procuror.

(3) La calcularea condiției minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare pe loc nu se ia în considerare perioada în care judecătorul a avut calitatea de auditor de justiție.

(4) În cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, la calcularea condiției minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare se ia în considerare atât perioada în care candidații au îndeplinit această funcție, cât și perioada în care au îndeplinit funcția de judecător sau procuror.

(…)

Art. 9

Comisia de organizare a concursului se compune din președinte, vicepreședinte și membri, desemnați din rândul personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Superior al Magistraturii și al Institutului Național al Magistraturii, inclusiv al celor cu funcții de conducere. Responsabilii de sală și supraveghetorii, precum și alte persoane care desfășoară activitatea pentru buna organizare a concursului sunt desemnați de președintele comisiei de organizare.

(…)

Art. 53

Înscrierea candidaților, depunerea documentelor prevăzute de lege și de prezentul regulament, formularea contestațiilor, precum și orice alte aspecte stabilite de comisia de organizare a concursului de promovare pe loc sau a concursului de promovare efectivă se pot realiza și prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, inclusiv prin intermediul unei platforme informatice puse la dispoziție de Consiliul Superior al Magistraturii, în condițiile anunțate de comisia de organizare a concursului.

Art. 54

(1) Toate documentele întocmite pentru concursul de promovare pe loc, precum și documentele depuse la comisia de organizare și la Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul concursului de promovare efectivă se păstrează în arhiva Consiliului Superior al Magistraturii, prin grija Direcției resurse umane și organizare. Cu excepția rapoartelor de evaluare și a documentelor înaintate Consiliului Superior al Magistraturii în condițiile art. 47 alin. (3), celelalte documente elaborate sau depuse la comisiile de evaluare în cadrul concursului de promovare efectivă se păstrează la curțile de apel și se înaintează Consiliului Superior al Magistraturii în format electronic.

(2) Lucrările de la concursul de promovare pe loc în gradul profesional imediat superior și rapoartele de evaluare elaborate în cadrul concursului de promovare efectivă se păstrează în original la dosarele profesionale ale candidaților.

 

Aprobarea Regulamentului privind concursul de promovare a judecătorilor (HCSM nr. 1434/2023) was last modified: mai 5th, 2023 by Redacția ProLege

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.