Aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru examinarea investiţiilor străine directe (H.G. nr. 1326/2022)

9 nov. 2022
Vizualizari: 587

Actul public în Monitorul Oficial

PreambulSumar
H.G. nr. 1326/2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe

(M. Of. nr. 1079 din data de 8 noiembrie 2022)

 

În temeiul:

– art. 108 din Constituția României

– art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 46/2022 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2019/452 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 martie 2019 de stabilire a unui cadru pentru examinarea investițiilor străine directe în Uniune, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe.

 

În M. Of. nr. 1079 din data de 8 noiembrie 2022 s-a publicat H.G. nr. 1326/2022 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, cele mai importante dispoziții din respectivul act normativ.

Articol unic

Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Regulament de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe

Art. 3: Structura CEISD

(1) CEISD este formată din reprezentanții prevăzuți în Decizia prim-ministrului nr. 350/2022 privind constituirea Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe CEISD ca urmare a nominalizărilor realizate de către conducătorul fiecăreia dintre instituțiile prevăzute la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 46/2022.

(2) CEISD se întrunește valabil în prezența majorității membrilor în funcție. La ședințe participă membrii titulari ai CEISD, iar, în absența acestora, supleanții desemnați în acest sens.

(3) În cadrul CEISD funcționează un grup de lucru format din experți ai instituțiilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 46/2022, coordonat de Secretariatul CEISD.

(4) Secretariatul CEISD se asigură de către Direcția investiții străine, structură specializată din cadrul aparatului central al Consiliului Concurenței.

Art. 5: Atribuțiile CEISD

a) examinează, ca urmare a cererilor de autorizare depuse în temeiul art. 4 și 6 din O.U.G. nr. 46/2022, investițiile străine directe și investițiile noi, în scopul protejării intereselor esențiale de securitate și ordine publică;

b) inițiază, la sesizarea unei autorități a statului român, realizată în condițiile art. 5 alin. (3) din OUG nr. 46/2022, procedurile de examinare atunci când apreciază întemeiată această solicitare;

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

c) declanșează, din oficiu, procedurile de examinare în condițiile O.U.G. nr. 46/2022 cu privire la punerea în aplicare a unei investiții străine directe sau unei investiții noi care ar putea face obiectul O.U.G. nr. 46/2022, cu privire la care nu a fost depusă cerere de autorizare;

d) în cazurile prevăzute la lit. b) și c), poate solicita părților implicate parcurgerea procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 46/2022, atunci când acestea nu au depus cereri de autorizare;

(…)

ț) analizează notificările statelor membre și ale Comisiei Europene și, în cazul în care consideră că o investiție străină directă, care face obiectul examinării într-un alt stat membru sau care este planificată sau realizată într-un alt stat membru, fără a face obiectul examinării în respectivul stat, este de natură să afecteze securitatea sau ordinea sa publică sau, după caz, are informații relevante pentru examinarea respectivei investiții, emite observații, care vor fi transmise în cadrul mecanismului de cooperare cu statele membre, potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 46/2022.

Art. 7: Depunerea cererilor de autorizare

(1) Cererea de autorizare prevăzută de O.U.G. nr. 46/2022 trebuie să cuprindă cel puțin informațiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2019/452 și să respecte formularul prevăzut în anexa nr. 1.

(2) În termen de 7 zile de la data înregistrării cererii de autorizare, CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD, va confirma în scris investitorului întrunirea condițiilor pentru a fi considerată completă.

(3) Cererea de autorizare în forma prevăzută la alin. (1) și documentele anexate se depun, în limbile română și engleză, ca urmare a traducerilor efectuate de un traducător autorizat pe hârtie și în format electronic, la Secretariatul CEISD, asigurat de către structura specializată din cadrul Consiliului Concurenței.

(…)

Art. 8: Examinarea și soluționarea cererilor de autorizare

(1) În cadrul analizei efectuate potrivit criteriilor prevăzute la art. 4 din Regulamentul (UE) 2019/452 și domeniilor din Hotărârea CSAT nr. 73/2012, CEISD poate să ia în considerare informațiile întemeiate și relevante primite de la operatori economici, reprezentanți ai societății civile sau partenerii sociali, precum sindicate, în legătură cu o investiție străină directă sau o investiție nouă, de natură să afecteze securitatea sau ordinea publică.

(2) În situația în care apreciază că este necesar pentru soluționarea cererii de autorizare, CEISD, prin intermediul Secretariatului CEISD, va solicita investitorului străin completarea cererii de autorizare, potrivit art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 46/2022.

(…)

(6) Avizul prevăzut la alin. (4) lit. a), adoptat în condițiile art. 9 alin (3), are natura unui aviz conform și va fi comunicat, în termen de 5 zile de la data emiterii sale, prin grija Secretariatului CEISD, Consiliului Concurenței, în vederea emiterii deciziei prin care se va dispune autorizarea, în termenul prevăzut la art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 46/2022.

ANEXA nr. 1: Formular de notificare;

ANEXA nr. 2: COMISIA PENTRU EXAMINAREA INVESTIȚIILOR STRĂINE DIRECTE – DECLARAȚIE.

Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (H.G. nr. 1326/2022) was last modified: noiembrie 9th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.