Aprobarea componenţei reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2022-2023 (OME nr. 4.523/2022)

23 aug. 2022
Vizualizari: 543

Actul publicat în Monitorul Oficial

PreambulSumar

Ordinul ministrului Educației (OME) nr. 4.523/2022 privind aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2022-2023

(M. Of. nr. 824 din 22 august 2022)

Având în vedere:

− H.G. nr. 559/2020 privind funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație;

− OMEC nr. 4.811/2020;

− OMEC nr. 4.812/2020;

− OMEC nr. 4.813/2020;

− OME nr. 3.654/2021 privind înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică;

− OME nr. 5.566/2021 privind aprobarea Listei instituțiilor de învățământ superior acreditate care organizează, în anul universitar 2021-2022;

− OME nr. 4.139/2022;

−  Referatul de aprobare nr. 3.349/DGMRURS din 27.07.2022 pentru proiectul de Ordin privind aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație în anul școlar 2022-2023.

În temeiul:

− art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației.

Se aprobă componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2022-2023.

În M. Of. nr. 824 din 22 august 2022 s-a publicat Ordinul ministrului Educației (OME) nr. 4.523/2022 privind aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2022-2023.

Art. 1

Se aprobă componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2022-2023, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentului ordin.

Art. 2

(1) În procesul de organizare și desfășurare a activităților de practică pedagogică și de mentorat didactic, unitățile de învățământ cu statut de școală de aplicație, prevăzute în anexă, pot organiza consorții școlare.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

(2) Consorțiul școlar se constituie în jurul unei unități de învățământ preuniversitar liceal cu statut de școală de aplicație, denumită școală de aplicație coordonatoare, care încheie acorduri de parteneriat cu alte unități de învățământ în scopul organizării stagiilor de practică pedagogică.

(3) Pentru stabilirea componenței unui consorțiu școlar, școlile de aplicație coordonatoare vor avea în vedere tipuri de contexte practice diverse, precum: școlarizare pe niveluri de învățământ diferite, tipuri de comunități școlare variate (rural-urban, centru-periferie), alternative educaționale recunoscute de Ministerul Educației și diverse modalități de organizare a procesului de învățământ (învățământ simultan, învățământ special, școlarizarea în grupe/clase în spitale).

(4) Consorțiile școlare se înființează, pe durata unui an școlar, cu posibilitate de prelungire, prin decizie a inspectoratului școlar pe raza căruia funcționează școala de aplicație coordonatoare, la propunerea conducerii școlii de aplicație coordonatoare, emisă pe baza acordurilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar componente.

(5) Până la data de 1 octombrie a anului în curs, fiecare inspectorat școlar transmite la Direcția formare continuă din cadrul Ministerului Educației situația centralizată a consorțiilor școlare înființate la nivelul județului/municipiului București, precizând, pentru fiecare caz în parte, școala de aplicație coordonatoare, unitățile de învățământ componente ale consorțiului și numărul deciziei de înființare.

Art. 3

(1) Pentru organizarea și desfășurarea stagiilor practice pedagogice, instituțiile de învățământ superior încheie contracte cu școli de aplicație din rețeaua națională, precizate în anexă, în care să existe profesori mentori și/sau profesori cu experiență didactică și cu activitate metodică care predau discipline pedagogice sau care au experiență metodică relevantă/de mentorat didactic în specialitatea disciplinelor/domeniilor pentru care se organizează stagii practice pedagogice.

(2) Condițiile și modalitățile de organizare și desfășurare a stagiilor practice pedagogice, inclusiv în sistem blended-learning/online, sunt precizate în contractul încheiat între instituțiile de învățământ superior și școala de aplicație.

(3) În situația în care, pentru organizarea stagiilor practice pedagogice, la o anumită disciplină de studiu/pentru un anumit domeniu, instituția de învățământ superior cu atribuții în organizarea formării inițiale pentru profesia didactică nu identifică în rețeaua națională a școlilor de aplicație o unitate de învățământ care să poată asigura realizarea obiectivelor sale și cu care să poată încheia contract, aceasta poate încheia contract pentru organizarea practicii pedagogice, cu avizul inspectoratului școlar, cu alte unități de învățământ decât acelea nominalizate în anexă.

 

Aprobarea componenței rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2022-2023 (OME nr. 4.523/2022) was last modified: august 23rd, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.