ANPC. Informarea suplimentară a consumatorilor, în cazul creditării

22 aug. 2022
Vizualizari: 175

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), împreună cu Asociația Română a Băncilor (ARB) și Asociația Societăților Financiare din România (ALB), caută soluții comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.

Astfel, a fost evidențiată necesitatea implementării, la nivel real, a educației financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoștințele minime ale acestuia referitoare la noțiunile inserate în contract și a riscurilor la care se expune, în situația întârzierilor la rambursarea creditului.

De asemenea, este necesară obligația analizării de către bancă a bonității consumatorului, pe toată perioada derulării creditului, luând în considerare elementele obiective care pot interveni în viața unei persoane: creșterea cheltuielilor prin nașterea unuia sau mai mulți copii, scăderea capacității de muncă drept urmare a înaintării în vârstă și altele.

Totodată, extrem de importantă este și explicarea, la momentul încheierii contractului de credit a semnificației indicilor ROBOR și IRCC și a modalității prin care evoluția acestora poate afecta nivelul ratelor aflate în derulare.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright foto: freepik)

Sursa informației

🔔Vezi și ANPC. Noi reglementări în ceea ce privește procedurile de soluționare alternativă a litigiilor și insolvență a persoanelor fizice

ANPC. Informarea suplimentară a consumatorilor, în cazul creditării was last modified: august 22nd, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: