ANPC. Noi reglementări în ceea ce privește procedurile de soluționare alternativă a litigiilor și insolvență a persoanelor fizice

22 iul. 2022
Vizualizari: 548

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor (SAL) și de Insolvență a Persoanelor Fizice, a emis două Ordine menite să fluidizeze comunicarea dintre cele două direcții și consumatori, în piață.

Astfel, a fost dispusă afișarea de către operatorii economici care activează pe teritoriul României, în contact direct cu consumatorul-persoană fizică, a unei plachete speciale, menită să atragă atenția asupra procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor – SAL și asupra Platformei SOL a Comisiei Europene, cu același rol, în cazul comerțului online.

Totodată a fost dispus ca, pentru corecta informare a consumatorilor și pentru a le oferi acestora posibilitatea de a afla informații referitoare la modul în care pot avea acces la procedurile legale privind insolvența persoanelor fizice, prestatorii de servicii financiar-bancare și nebancare, precum și casele de amanet să aibă obligația de a afișa o placheta specială, informativă, în acest sens.

În același context, de la prevederile acestui Ordin, sunt exceptați comercianții care activează în domeniile pentru care sunt constituite entități SAL specifice, conform prevederilor actelor normative privind soluționarea alternativă a litigiilor dintre consumatori și comercianți, adică sistemul bancar și cel financiar non-bancar.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright foto: freepik)

Sursa informației

🔿ANPC. Demersuri privind modernizarea sistemului de depunere a reclamațiilor online

ANPC. Noi reglementări în ceea ce privește procedurile de soluționare alternativă a litigiilor și insolvență a persoanelor fizice was last modified: iulie 22nd, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: