Analiza legalității şi temeiniciei măsurilor asigurătorii dispuse. Menţinerea măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor inculpaţilor (NCP, NCPP, L. nr. 78/2000)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 634/2021

NCPP: art. 249 alin. (1), art. 250, art. 275 alin. (2); L. nr. 78/2000: art. 20; NCP: art. 112 lit. e)

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat, în mod corect, că se impune la acest moment procesual menținerea măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor inculpaților.

Dispoziții legale incidente:

– art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.: „Procurorul, în cursul urmăririi penale, poate lua măsuri asigurătorii prin ordonanță pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune”.

– alin. (4): „Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate”.

– alin. (5): „Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora”.

– art. 250^2 din C. proc. pen.: „În tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250^1 aplicându-se în mod corespunzător”.

– art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție: „în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în Capitolul III, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”.

– art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Protecția proprietății – Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Analizând legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii dispuse, instanța de control judiciar constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaților.

În cauză, față de cei doi inculpați A. și D. s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, avându-se în vedere faptul că prejudiciul total produs prin infracțiunile de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată este în sumă de 23.013.099,65 RON, din care suma de 18.178.335,42 RON, reprezintă suma profiturilor obținute de SC CC. SA și SC Y. SA, ca urmare a neaplicării dispozițiilor legale, a eludării procedurii de licitație, a nerezilierii contractului și a prelungirii contractului, și suma de 4.834.764,23 RON, reprezentând valorile decontate în cadrul contractului de comision/discount și a contractului de service, iar obiectul infracțiunii de luare de mită îl constituie, în echivalent, suma de 130.900 euro, reprezentând în RON, suma de 475.812,18 RON, specificându-se, totodată, că autobuzele au fost dobândite prin săvârșirea faptelor, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 112 lit. e) C. pen.

Măsurile asigurătorii dispuse au fost menținute prin Sentința penală nr. 143/12.02.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, astfel cum au fost modificate în cursul judecății în fond, iar prin încheierea din data de 30 martie 2021, Curtea de Apel București, secția I penală, învestită cu soluționarea căii de atac a apelului în Dosarul nr. x/2015, a constatat legalitatea și temeinicia măsurilor asigurătorii luate prin ordonanțele nr. x/P/2014 din datele de 06.11.2014, 10.11.2014 și 14.11.2014, privind pe apelanții-inculpați A., B., C. și D. și pe apelanta-parte responsabilă civilmente SC CC. SA

Inculpații A. și D. sunt trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000, iar dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție justifică ope legis luarea măsurilor asigurătorii în situația săvârșirii unor astfel de infracțiuni. Sub acest aspect, în cauză s-a pronunțat o hotărâre în primă instanță, iar probele administrate în cauză, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la faptul că aceștia ar fi putut comite faptele pentru care sunt cercetați.

Instanța de control judiciar reamintește că în procedura de față rolul său în cenzurarea unor eventuale imprecizii ale acuzațiilor penale este extrem de limitat, ceea ce determină, în contextul exigențelor principiului separării funcțiilor judiciare, o analiză a cauzei doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a putea antama decât tangențial și aspecte ce țin de vinovăția și faptele pentru care sunt judecați inculpații.

Pentru aceste motive, în acest stadiu procesual, susținerile inculpatului – în sensul că în cadrul motivelor de apel parchetul a indicat o altă parte civilă îndrituită să solicite despăgubiri ca urmare a pretinsei activități infracționale, ceea ce semnifică că judecata în fond s-a desfășurat prin stabilirea unui cadru procesual greșit, iar măsura asigurătorie a fost luată nelegal, faptul că din probe nu rezultă vinovăția inculpatului – sunt chestiuni care vizează fondul cauzei și care nu pot fi examinate decât tangențial în prezenta procedură judiciară, iar, din perspectiva căii de atac cu care a fost învestită instanța de control judiciar, existența unei pretinse pagube cauzată prin săvârșirea unor fapte penale presupus comise de inculpați în condițiile reținute, oferă datele necesare analizei temeiurilor măsurii asiguratorii.

În contextul factual al cauzei, se constată că la acest moment procesual subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea și menținerea măsurilor asigurătorii, din perspectiva caracterului necesar al acestora în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale ori care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiunile presupus a fi comise.

Înalta Curte reține că presupusul prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunilor care fac obiectul acuzației penale formulate împotriva inculpaților nu a fost recuperat, măsurile asigurătorii fiind necesare pentru a garanta repararea eventualei pagube produse prin săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fiind luate asupra bunurilor inculpaților și ale părții responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a presupusei pagube – suma totală de 23.488.911,83 RON (23.013.099,65 RON, prejudiciu și 475.812,18 RON, echivalentul obiectului mitei) – precum și în vederea confiscării speciale a obiectului presupusei mite, în scopul înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor vizate.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată și respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurii asigurătorii în raport cu scopul urmărit, în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că măsurile de confiscare constituie o parte a unei politici de prevenire a infracțiunilor.

În ceea ce privește confiscarea în lipsa unei condamnări penale, Curtea a observat în jurisprudența sa că despre normele juridice comune la nivel european și chiar la nivel universal se poate spune că încurajează confiscarea bunurilor legate de infracțiuni grave precum corupția, spălarea banilor și infracțiuni de trafic de droguri fără a fi necesară existența în prealabil a unei condamnări penale (cauza Gogitidze și alții împotriva Georgiei).

Prin urmare, prin raportare și la cele statuate de Curtea Europeană în această materie, se constată că măsurile asiguratorii sunt justificate, impunându-se în continuare menținerea acestor măsuri.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Înalta Curte a încuviințat proba solicitată de apărătorul ales al contestatorului D. constând în depunerea la dosarul cauzei a unui raport de expertiză de evaluare extrajudiciară a societăților Q. SA București și U. SRL Pitești, iar pentru termenul din 30 iunie 2021, au fost înaintate la dosarul cauzei rapoartele de evaluare a acțiunilor celor două societăți.

În raport de cele două rapoarte de evaluare, s-a arătat că această probă științifică dovedește că valoarea acțiunilor de la o singură societate, U. SRL Pitești, este mult mai mare decât presupusul prejudiciu, valoarea activului net fiind mai mare de 50 milioane RON.

Cu privire la acest argument invocat de apărarea inculpatului D., Înalta Curte reține că într-adevăr valoarea acțiunilor stabilită prin raportul extrajudiciar de evaluare a celor două societăți este mai mare decât valoarea pretinsului prejudiciu, însă această valoare nu este una absolută, ci supusă unei permanente modificări, în condițiile în care valoarea unei acțiuni se determină în baza unor indicatori variabili.

Prin urmare, valoarea acțiunilor societății este un fluctuantă în timp, rezultatul evaluării de la acest moment fiind distinct de cel care va fi stabilit la momentul soluționării fondului acuzațiilor.

În ce privește critica referitoare la nerezonabilitatea termenului de 7 ani scurs de la data luării măsurii asigurătorii, se constată că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu impune decât existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (AA. împotriva Regatului Unit, Balsamo împotriva San Marino), astfel că trecerea unei perioade mari de timp nu este de natură să pună în discuție principiul rezonabilității, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, care se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților, complexitatea cauzei și durata procedurilor în fața instanței.

Pentru aceste considerente, urmează a fi respinse, ca nefondate, contestațiile formulate de contestatorii A. și D. împotriva încheierii din data de 30 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2015.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligați contestatorii la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.