Amânarea judecării pricinii ori de câte ori se constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 363/2021

NCPC: art. 89, art. 93, art. 105 alin. (2), art. 107, art. 129 alin. (5), art. 167, art. 292 alin. (1), art. 295 alin. (2), art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1) și (3)

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că, în cauză, s-au încălcat formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la obligativitatea citării părților, dat fiind faptul că judecata apelului a avut loc fără ca reclamantul apelant să fie citat la sediul procesual ales.

Această critică este fondată.

Raportat la circumstanțele factuale ale cauzei, se poate constata că, prin cererea de apel, apelantul reclamant Ministerul Culturii și Identității Naționale a solicitat, în mod expres, ca toate actele de procedură să fie comunicate la sediul procesual ales – Cabinet de avocat „E.” din Simeria, str. x, bl. Al, județ Hunedoara.

La termenul din 25 iunie 2020, singurul termen acordat în cauză, la care apelul a și fost soluționat, apelantul nu a fost citat la sediul procesual ales, care fusese indicat prin însăși cererea de apel, ci la sediul din București, B-dul x nr. 22, astfel cum rezultă din actul de procedură existent la dosarului de apel.

În același sens, se poate observa, din conținutul citației la care s-a făcut referire în paragraful anterior, că persoanei căreia i s-a înmânat acest act procedural nu apare ca fiind persoana însărcinată de către apelant cu primirea actelor de procedură în litigiul în care acesta era parte.

În drept, articolul 85 prevede că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, cu excepția situației în care legea prevede altfel.

Conform art. 89 C. proc. civ., citația, sub pedeapsa nulității, va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.

În conformitate cu art. 107 C. proc. civ., președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.

În acest context procesual, se rețin și prevederile art. 93 C. proc. civ., conform cărora, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.

Dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

Legiuitorul a statuat, așadar, în mod expres, că nerespectarea procedurii de citare se sancționează cu nulitatea, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.. Din perspectiva interesului ocrotit prin dispozițiile legale enunțate, nulitatea este relativă, ceea ce presupune că poate fi invocată numai de către cel vătămat, anume de partea pentru care procedura de citare nu a fost îndeplinită în condițiile legii și numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

În considerarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., în ipoteza avută în vedere de art. 89 C. proc. civ., neînmânarea citației în condițiile impuse de lege este sancționată cu nulitatea și, în consecință, vătămarea este prezumată până la proba contrarie, probă ce incumbă părții adverse care are un interes procesual în înlăturarea sancțiunii nulității.

Această consecință legală reiese în mod logic din reglementarea procedurii citării și comunicării actelor de procedură ca instituții fundamentale ale procesului civil, menite să contribuie la concretizarea dreptului de acces la o instanță, a dreptului la apărare și la exercițiul firesc al contradictorialității, toate acestea având semnificația unor garanții esențiale ale procesului echitabil, reglementat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, în cauza dedusă judecății, Curtea de Apel Alba Iulia a procedat la judecata apelului, la termenul din 25.06.2020, când a fost pronunțată decizia recurată, deși citarea reclamantului nu fusese realizată la sediul procesual ales, astfel încât acesta nu s-a prezentat la proces, prin reprezentantul convențional, care fusese indicat în cauză, și nu a putut beneficia de garanțiile procesuale inerente procesului civil, care trebuie să fie efective – dreptul la apărare și contradictorialitatea, nu a putut solicita și administra probele necesare susținerii căii de atac exercitate în cauză, în condiții de contradictorialitate, nu a putut pune concluzii asupra căii de atac exercitate, cu consecința respingerii acesteia.

Procedând în acest mod, cu neobservarea formelor legale, prin încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, în sensul avut în vedere de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel a pricinuit reclamantului o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecății, în condiții de procedură legal îndeplinită, deci cu refacerea actului procedural jurisdicțional.

În acest context, trebuie reamintit că instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, în mod constant, că dreptul de acces la o instanță, principiul contradictorialității, precum și principiul egalității armelor, consacrate de art. 6 par. 1 din Convenție, se aplică, de asemenea, în domeniul specific al comunicării actelor de procedură părților (a se vedea, în acest sens, hotărârile din cauzele S.C. G. S.R.L. contra României, par. 29, și, Avotin contra Letoniei, par. 119).

Astfel, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanțele interne trebuie să dea dovadă de diligență în ceea ce privește asigurarea informării reclamanților cu privire la termenele de judecată și să își respecte obligația de a le asigura participarea efectivă la proces, în caz contrar, dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esențială – dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, garantat de dispozițiile convenționale ale art. 6 par. 1, putând fi afectat în substanța sa.

În consecință, instanța de recurs consideră că, în cauza dedusă judecății, este incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură și că vătămarea procesual pricinuită părții care nu a fost regular citată nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea hotărârii, pronunțate cu nerespectarea prescripțiilor legale în ceea ce privește citarea părților implicate într-o procedură judiciară, și rejudecarea cauzei, cu respectarea tuturor garanțiilor legale.

Înalta Curte apreciază însă că incidența acestui motiv de recurs, care privește formele de procedură și garanțiile procesuale, nu poate determina, la acest moment procesual, și cenzurarea motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material, întrucât, dacă, în această etapă procesuală, s-ar da dezlegări pe fondul cauzei, ar fi afectat principiul dublului grad de jurisdicție pe care legea îl acordă părților în această materie, în raport de valoarea obiectului pricinii, și de care acestea trebuie, în mod necesar, să beneficieze.

În rejudecare, instanța de apel se va preocupa de îndeplinirea corespunzătoare a procedurii de citare și va analiza apărările formulate în cauză de părțile litigante, precum și probele propuse, în vederea stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., luând în considerare miza litigiului pentru toate părțile implicate în această procedură judiciară, dar și desfășurarea unei proceduri penale anterioare, pentru care prezenta cauza civilă a fost suspendată și care, în privința lui C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, s-a finalizat prin încetarea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii decesului acestuia, iar cu privire la intimata A., cercetată pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de furt calificat și de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, s-a dispus încetarea urmăririi penale, din cauza intervenirii prescripției.

În acest context, se poate aprecia că nu poate fi primită apărarea intimatului pârât B., potrivit căreia reclamantul nu ar fi putut propune probe în apel, câtă vreme nu le solicitase în fața primei instanțe, deci, că ar fi formulat o „cerere tardivă” în acest sens, întrucât, în considerarea caracterului devolutiv al apelului și a dispozițiilor art. 292 alin. (1) și ale art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelantul reclamant este în drept să propună probe noi, prin cererea de apel, astfel cum a și procedat, probe ce urmează a fi cenzurate de instanță, prin prisma dispozițiilor legale menționate și a celor reglementate de art. 167 C. proc. civ.

Pentru argumentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Culturii și Identității Naționale împotriva deciziei nr. 644/2020 din 25 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă; va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Sursa informației: www.scj.ro.