Programul jud. MIHAI ANDREI BĂLAN: „Principalele obiective ce urmează a fi urmărite în cazul alegerii ca membru în CSM”

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Candidat

Judecător dr. MIHAI ANDREI BĂLAN

Despre

• Judecător în cadrul Judecătoriei Timiș

PROIECT

PRIVIND PRINCIPALELE OBIECTIVE CE URMEAZĂ A FI URMĂRITE ÎN CAZUL ALEGERII CA MEMBRU ÎN CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Judecător Mihai Andrei BALAN, Judecătoria Timișoara

PREAMBUL

Constituția României și Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, consacră Consiliului Superior al Magistraturii rolul de garant al independenței justiției.

Acest lucru presupune din partea Consiliului Superior al Magistraturii gestionarea sistemului judiciar sub toate aspectele sale, de la raporturile pe care le are cu celelalte puteri în stat și în special cu instituțiile care au la rândul lor atribuții în ceea ce privește organizarea serviciului public al justiției, cum ar fi Ministerul Justiției, la gestionarea resurselor umane și materiale din cadrul sistemului, la apărarea independenței magistraților și la asigurarea securității profesionale și materiale a acestora.

Consider că experiența mea de judecător la judecătorie timp de mai mult de 15 ani, dintre care aproape jumătate în funcția de președinte al Judecătoriei Timișoara, perioadă în care a trebuit să gestionez situații de criză sub aspectul resurselor umane și materiale, dar și să dezvolt o bună colaborare instituțională cu instanțele de control judiciar precum și cu celelalte instituții cu atribuții în organizarea sistemului judiciar, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției, poate fi cu succes exploatată în exercitarea funcției de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, printr-o contribuție nu numai susținută, dar și eficientă la rezolvarea problemelor cu care se confruntă întregul sistem judiciar și în special judecătoriile.

Principalele obiective pe care urmăresc să le ating în mandatul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii sunt:

I. Reformarea actualului sistem de alegere, răspundere și revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să asigure o reprezentativitate a întregului corp al magistraților, hotărârile adoptate reprezentând voința comună a membrilor săi, indiferent de nivelul instanțelor de la care provin.

În acest context, propun modificarea dispozițiilor legale privind alegerea membrilor Consiliului în sensul ca aceștia să fie votați de toți judecătorii, de la toate nivelurile. Acest mod de desemnare atrage și o mai mare responsabilitate a membrilor Consiliului în condițiile în care și revocarea lor din această calitate urmează să fie reglementată similar.

Un element foarte important care garantează buna și corecta desfășurare a activității acestui organism reprezentativ îl reprezintă răspunderea membrilor săi pentru modul în care își îndeplinesc mandatul dat de către judecători. În acest sens, consider că actuala procedură de revocare a membrilor Consiliului este neclară și greoaie și trebuie revizuită, în acord cu opiniile exprimate în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor, de așa manieră încât corpul magistraților să poată exercita un control real asupra activității aleșilor săi și să poată sancționa prompt și eficient orice derapaje de la atribuțiile legale și obiectivele asumate, precum și de la voința generală a magistraților cu privire la orice aspecte care au impact asupra organizării și desfășurării activității acestora.

II. Garantarea independenței justiției

Această atribuție trebuie îndeplinită cu cea mai mare seriozitate și răspundere deoarece numai în acest fel se asigură echilibrul puterilor în stat.

Garanția independenței justiției se realizează prin definirea și apărarea statutului magistraților împotriva oricăror imixtiuni în activitatea acestora. În acest sens, revine Consiliului Superior al Magistraturii sarcina de a lua prompt și ferm poziție față de orice declarații sau acțiuni din partea reprezentanților celorlalte puteri în stat sau a oricăror alte entități din societatea civilă ce ar avea drept scop influențarea în orice mod a actului de justiție.

De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii este dator să se implice în garantarea statutului magistraților prin cenzurarea inițiativelor legislative ce au ca obiect organizarea judiciară și prin propunerea modificărilor la aceste legi, în concordanță cu solicitările exprimate de întreg corpul magistraților în acest sens.

În acest sens, trebuie continuate demersurile pentru ca acest organism să aibă drept de inițiativă legislativă în toate domeniile care influențează înfăptuirea justiției.

Mai mult, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să-și reconfirme poziția de partener de dialog credibil și respectat în relația cu Ministerul Justiției, dar și cu puterea legislativă, pentru a putea influența în mod benefic inițiativele legislative ce vizează organizarea sistemului judiciar sau modificările legislative importante, cum ar fi cele ale codurilor de procedură penală și civilă, astfel încât instituțiile juridice reglementate de către acestea să poată fi aplicate cu succes de către instanțe prin asigurarea unei baze umane și materiale corespunzătoare.

Nu mai puțin importantă este implicarea Consiliului Superior al Magistraturii în garantarea independenței magistraților din punct de vedere financiar, urmând să depună toate diligențele pentru preluarea bugetului justiției de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a se elimina în viitor disfuncționalitățile din prezent cu privire la salarizarea unitară a judecătorilor și procurorilor.

Dacă ar fi fost implementată această măsură până acum, nu s-ar fi ajuns în situația în care o parte însemnată din corpul magistraților, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public, să fie salarizată la un nivel superior judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor, prin interpretarea diferită de către ordonatorii principali de credite a dispozițiilor Legii nr. 71/2015.

Nu este normal ca magistrații să fie obligați să acționeze în justiție ordonatorul de credit principal, adică Ministerul Justiției, pentru recunoașterea unor drepturi salariale pe care ceilalți ordonatori de credite principali, menționați anterior, le acordă deja din oficiu salariaților proprii.

În acest sens, am solicitat Consiliului Superior al Magistraturii fie să determine Ministerul Justiției, prin discuții cu ministrul justiției, să aplice în mod corect legea în cauză, fie să formuleze cereri de intervenție în interesul reclamanților magistrați din toate litigiile având ca obiect aplicarea Legii nr. 71/2015, arătând astfel că sprijină judecătorii pe care îi reprezintă în soluționarea demersurilor legale ale acestora. Din păcate, actualul Consiliul Superior al Magistraturii nu a dat curs acestor solicitări.

III. Transparența decizională

Prin atribuțiile pe care le exercită, Consiliul Superior al Magistraturii influențează în mod direct nu numai organizarea și funcționarea tuturor instanțelor din țară, dar și cariera fiecărui judecător, astfel că este extrem de important ca demersurile acestui organism și hotărârile pe care le adoptă să fie transparente, adică să urmeze anumite linii directoare și să demonstreze, prin chiar motivele pe care le cuprind, legalitatea și temeinicia lor.

Transparența decizională nu înseamnă transmiterea în direct a ședințelor Secției pentru judecători sau ale Plenului, ci argumentarea temeinică a hotărârilor adoptate, astfel încât să nu mai existe situații în care, de exemplu, atât o hotărâre de admitere a unei cereri de transfer, cât și una de respingere a alteia să aibă la bază aceleași motive.

Transparența și coerența decizională sunt condiționate de o legătură directă și constantă pe care Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să o aibă cu magistrații de la instanțe și cu asociațiile profesionale ale acestora.

În prezent, consultarea magistraților în diverse probleme este de multe ori doar o formalitate, deoarece fie se solicită răspunsuri la probleme complexe într-un interval de timp insuficient sau în perioade ale anului în care o mare parte a magistraților nu au posibilitatea să își exprime punctul de vedere, de exemplu în timpul vacanței judecătorești, fie părerea majoritară a acestora nu se reflectă ulterior în deciziile adoptate de către Consiliu, ceea ce este de natură să submineze încrederea magistraților în instituția Consiliului și să înlăture, pe viitor, orice conlucrare reală cu aceasta.

Pentru înlăturarea acestor disfuncționalități, susțin organizarea unor întâlniri periodice cu asociațiile magistraților, care să aibă drept scop discutarea problemelor majore care afectează sistemul judiciar, propunerile de acte normative care trebuie avizate de către Consiliu precum și orice alte aspecte care preocupă corpul magistraților. Totodată se va putea facilita comunicarea directă cu judecătorii din instanțe și prin punerea la dispoziție a unei adrese de email la care aceștia să sesizeze consiliul cu problemele cu care se confruntă, acestea urmând a fi centralizate și analizate periodic, urmând să li găsească soluțiile corespunzătoare.

IV. Asigurarea unui volum optim de activitate pentru instanțe

Pentru atingerea acestui obiectiv, trebuie pornit de la analiza volumului actual de activitate al judecătoriilor, atât prin prisma punctajului anual cât și prin cea a resurselor umane de care dispune fiecare instanță.

În ceea ce privește punctajul anual, trebuie continuat programul de normare a muncii, dar nu înainte ca punctajul aferent fiecărui obiect să fie reevaluat astfel încât să corespundă, într-o cât mai mare măsură posibilă, cu gradul de dificultate real al dosarelor. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unor criterii obiective, cum ar fi durata medie de soluționare a unui litigiu, probatoriul specific pentru anumite tipuri de cauze, etc.

La Judecătoria Timișoara a fost implementat un program de normare a muncii anterior celui realizat de Consiliul Superior al Magistraturii, care consta în împărțirea acțiunilor în câteva categorii de complexitate majore. S-a observat că un astfel de program, în care complexitatea aferentă fiecărei cauze a fost rezultatul consensului membrilor instanței și s-a bazat pe observarea directă și nemijlocită a timpului și efortului intelectual necesare soluționării diferitelor dosare, și-a dovedit eficiența prin realizarea unui echilibru între completurile de judecată și, totodată, prin asigurarea unei repartizări a dosarelor la un prim termen de judecată rezonabil. Primul efect al implementării programului național de normare a muncii a fost creșterea semnificativă a intervalului de repartizare, reglarea parțială a activității instanței realizându-se după o perioadă destul de mare de timp.

De altfel, în raportul Băncii Mondiale (Raportul Wittrup) s-a menționat faptul că ar fi benefică o grupare a diferitelor acțiuni în doar câteva categorii de cauze, urmând ca acestora să li se aloce același punctaj, ceea ce ar conduce la o simplificare considerabilă a modului de cuantificare a complexității generale a punctajului pe fiecare instanță.

Un al doilea element esențial în asigurarea volumului optim de activitate al judecătorilor este asigurarea resurselor umane necesare fiecărei instanțe.

În primul rând, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să elaboreze și să implementeze o strategie a resurselor umane pe termen mediu și lung care să prevină situațiile în care instanțele funcționează cu un deficit mare de personal și să conducă, în viitorul apropiat, la o uniformizare a volumului de muncă la toate nivelurile.

În ceea ce privește judecătorii, pe lângă ocuparea locurilor vacante prin organizarea concursurilor de intrare în profesie trebuie regândită politica de relocare a unor posturi în cadrul sistemului. Această operațiune trebuie realizată nu doar prin analizarea unor date statistice pe o anumită perioadă din trecut, dar și pe anticiparea posibilelor modificări ale cuantumului volumului de muncă în funcție de modificări legislative importante ce pot influența acest parametru. Consiliul trebuie să se implice ferm într-un proiect de desființare a instanțelor cu volum foarte mic de activitate care consumă o parte importantă a resurselor materiale și umane ale sistemului judiciar și relocarea posturilor la instanțele cu deficit în acest sens.

O disfuncționalitate pe care am sesizat-o în mai multe rânduri Consiliului și care afectează grav activitatea judecătoriilor este modalitatea în care hotărăște transferul judecătorilor la instanțele de control judiciar ca urmare a promovării examenului de promovare în funcții de execuție, respectiv la începutului vacanței judecătorești, când instanțele de la care se promovează și-au programat deja activitatea în timpul verii și nu pot găsi în timp util înlocuitori pentru judecătorii promovați. Măsura transferării nu ajută nici instanțele de control judiciar care, la rândul lor, și-au programat activitatea în timpul verii cu judecătorii din schemă. De aceea este necesar ca atât programarea examenului de promovare în funcții de execuție cât și transferarea judecătorilor promovați să se realizeze ținând seama de aceste realități, fie în primul trimestru al anului, fie după vacanța judecătorească.

Tot în acest context se înscrie și politica Consiliului în materie de transferuri, detașări și delegări a judecătorilor.

Astfel, în materia transferurilor se impune definirea unor reguli cât mai clare care să ofere acestui proces previzibilitate, dar și flexibilitate, dat fiind faptul că aceasta este o modalitate rapidă și eficientă de reglare a schemelor de personal de la diverse instanțe.

În ceea ce privește detașarea judecătorilor la alte instituții, trebuie realizată cu cea mai mare responsabilitate având în vedere că afectează serios activitatea instanțelor la care aceștia au funcționat. Limitarea numărului de judecători detașați și, mai ales, alocarea dintr-un fond de rezervă mai consistent decât cel actual, a unor posturi instanțelor de la care sunt detașați respectivii judecători, sunt măsuri necesare pentru o bună funcționare a sistemului judiciar.

De asemenea, s-a constatat că la multe instanțe, printre care se numără și unele cu un volum mare de activitate, o îmbunătățire importantă în desfășurarea activității ar aduce-o nu atât majorarea numărului de judecători, ci a celui de grefieri.

La Judecătoria Timișoara s-a desfășurat un proiect pilot care a analizat efectele pe care le-ar avea asupra activității unui complet de judecată alcătuirea acestuia din judecător și doi grefieri de ședință, dintre care unul cu studii superioare și care s-ar fi ocupat doar de activitatea de judecată și de pregătirea diferitelor acte de procedură, inclusiv a proiectelor de hotărâri, iar celălalt grefier care ar fi realizat mai mult operațiunile de natură tehnică, cum ar fi completarea evidențelor instanței, gestionarea dosarelor, emiterea și comunicarea citațiilor sau a diferitelor adrese etc. Evident că s-a ajuns la concluzia că activitatea completului desfășurată în această manieră este cu mult mai eficientă decât a unui complet clasic, judecătorul având mai mult timp la dispoziție pentru principala activitate pe care ar trebui să o desfășoare, și anume dezlegarea problemelor juridice supuse judecății.

O dotare graduală a instanțelor cu personalul auxiliar necesar pentru constituirea unor astfel de completuri sau măcar cu un număr de grefieri mai mare decât cel al completurilor de judecată pentru a putea degreva într-o anumită măsură grefierii de ședință de acele activități adiacente enumerate anterior și a le permite în acest fel să ajute judecătorul în activitatea de redactare a unor proiecte de hotărâri, ar conduce în mod sigur la îmbunătățirea condițiilor de muncă în instanțe. Mai mult, majorarea numărului de grefieri presupune și un efort bugetar mai redus în comparație cu majorarea schemelor instanțelor cu judecători și grefierii aferenți, astfel că ar putea fi agreată și de ordonatorul de credite principal.

Desigur, această măsură trebuie corelată cu majorarea schemelor instanțelor cu posturi de judecători, acolo unde se constată că aceasta reprezintă o deficiență, prin prisma managementului resurselor umane.

V. Gestionarea carierei judecătorilor

Un element important al carierei judecătorilor îl constituie promovarea acestora în grade profesionale.

În condițiile în care media de vârstă a judecătorilor de la instanțele de control judiciar a scăzut foarte mult în ultimii ani, a devenit din ce în ce mai dificil pentru judecători să promoveze la aceste instanțe, chiar dacă îndeplinesc criteriile de competență profesională și vechime în profesie.

Totodată, există mulți judecători care funcționează la judecătorii situate în alte localități decât cele în care se află tribunalele sau curțile de apel și care nu au posibilitatea sau nu doresc să se mute în altă localitate în situația în care ar promova la o instanță de control judiciar.

În toate aceste situații este normal să li se poată oferi tuturor judecătorilor posibilitatea de a avansa profesional prin promovarea pe loc, similar promovării în grade și trepte pentru alte categorii profesionale.

Dat fiind faptul că evoluția profesională a judecătorilor nu trebuie să depindă de restricțiile bugetare, ca în prezent, când numărul de locuri la promovarea pe loc este limitat din cauza fondurilor insuficiente alocate salarizării judecătorilor, este necesară modificarea condițiilor de examen, în sensul în care doar atingerea unui anumit punctaj să fie suficientă pentru acordarea gradului profesional superior, fără o limitare a numărului de locuri.

Este necesară o modificare a abordării actului de justiție, care trebuie să fie fundamentată pe ideile de calitate și profesionalism, iar nu doar pe aspectele cantitative, ca în prezent. Perfecționarea profesională a corpului judecătorilor se realizează cel mai rapid și mai eficient prin motivarea acestora să dobândească sau să-și reîmprospăteze informațiile necesare promovării examenelor.

Mai mult, nu există un argument viabil al limitării posibilității dobândirii gradelor profesionale la cele de tribunal și de curte de apel, în condițiile în care instanța supremă face parte din același sistem de instanțe, iar obținerea gradului profesional corespunzător acesteia, în condiții de complexitate și notă minimă mai ridicate, este confirmarea necesară și justificată a competențelor profesionale deosebite ale judecătorilor care promovează un astfel de examen.

La una dintre întâlnirile organizate de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru președinții de judecătorii din reședințele de județ și din sectoarele din București la care a participat și Ministrul Justiției Robert Cazanciuc am argumentat necesitatea organizării periodice, cel puțin odată la doi ani, a examenului de promovare pe loc, argumente care au fost primite în mod favorabil atât de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cât și de către dl ministru. Rezultatul a fost că examenele de promovare pe loc au început să fie organizate cu regularitate, cel puțin odată la doi ani.

VI. Programul flexibil

Modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești în anul 2015 a condus și la eliminarea programului flexibil pentru judecători, deși membrii grupului de lucru au optat pentru menținerea acestuia în forma existentă în fostul Regulament.

Cu acea ocazie am propus o altă definiție a acestei noțiuni care să nu transforme programul flexibil într-o situație excepțională, prin impunerea unui lung șir de obligații și restricții, ci să reflecte o stare de normalitate ce ar trebui să caracterizeze modul de lucru al judecătorilor. În acest sens, am considerat că judecătorul trebuie să își poată desfășura activitatea și în alt interval orar decât în cel stabilit pentru funcționarea instanței, dar în așa fel încât să nu fie afectat bunul mers al activității de judecată, al activității celorlalți membri ai instanței sau oricărei alte activități organizate conform legii, regulamentelor sau prin dispoziția conducerii instanței.

Programul flexibil nu are menirea de a asigura un timp liber suplimentar judecătorului ci de a-i da posibilitatea să își desfășoare activitatea intelectuală într-o manieră flexibilă, neîngrădită de necesitatea prezenței la sediul instanțelor într-un interval orar strict determinat.

Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât este notoriu faptul că foarte mulți judecători depășesc constant timpul de lucru normal din timpul săptămânii și nu de puține ori lucrează și în weekenduri, fără a fi remunerați în consecință sau fără a putea compensa orele de muncă suplimentare cu zile libere acordate în acest sens.

Eliminarea programului flexibil, argumentată prin câteva exemple negative din unele instanțe, este o gravă eroare, deoarece această reglementare se adresează majorității covârșitoare a judecătorilor care își desfășoară în mod corect și responsabil activitatea și care merită să li se acorde un tratament demn la locul de muncă, excepții negative urmând a fi corijate punctual, iar nu printr-o reglementare generală restrictivă, cum este cea în cauză.

Beneficiile unui astfel de program pot fi constatate la instanțele care l-au aplicat de o lungă perioadă de timp, cum este cazul Judecătoriei Timișoara, unde acest mod de lucru este promovat de mulți ani, judecătorii privindu-l ca pe un lucru firesc și care nu a produs nicio disfuncționalitate în activitatea instanței, ci din contră, a avut consecințe benefice asupra acesteia.

* * *

La fel ca și în activitatea mea de președinte de instanță am încercat și prin acest proiect să identific acele obiective concrete, cu implicații reale și importante în organizarea sistemului judiciar, care pot fi realizate într-un interval de timp rezonabil, iar nu să enumăr acțiuni și obiective cu caracter general, mai mult sau mai puțin formale, lipsite de substanță.

Definirea unor obiective nu trebuie să fie o operațiune electorală și pur speculativă, ci trebuie să aibă la bază o analiză serioasă a resurselor disponibile și a mecanismelor care trebuie puse în funcțiune pentru a se ajunge la rezultatul dorit, iar în acest sens, consider că modul în care am gestionat activitatea unei instanțe care s-a confruntat cu grave disfuncționalități pentru ca, în prezent, să atingă un nivel înalt de performanță, dovedește, prin fapte, că am capacitatea și seriozitatea necesare gestionării problemelor sistemului judiciar.

Pe lângă aceste obiective majore, pe agenda mea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii se vor afla întotdeauna propunerile și doleanțele magistraților, a căror soluționare va contribui la o consolidare a statutului acestora și la asigurarea îndeplinirii unui act de justiție cu adevărat performant.