Acţiune întemeiată pe legislaţia privind protecţia consumatorilor. Caracterul abuziv al comisionului de acordare a creditului (NCPC)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1280/2020

NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 501; L. nr. 193/2000: art. 1 alin. (1), art. 4

În cauză, se constată că reclamanții au formulat o acțiune întemeiată pe legislația privind protecția consumatorilor, contestând, printre altele, mecanismul contractual referitor la comisionul de acordare a creditului, solicitând, în consecință, constatarea caracterului abuziv al acestuia.

În cadrul recursului formulat, recurenta-pârâtă a invocat nelegalitatea deciziei atacate, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, încălcarea sau interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, arătând că, în ceea ce privește clauza privind comisionul de acordare, nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru aprecierea acestei clauze ca fiind abuzivă.

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că acest comision de acordare a creditului a fost negociat cu reclamanții, iar din denumirea lui rezultă pentru ce este perceput, astfel încât nu era necesară stipularea unor prevederi contractuale care să explice acest lucru. În consecință, sub acest aspect, recurenta a învederat că modul de redactare a clauzei este neechivoc, având în vedere că s-a menționat suma exactă, exprimată ca procent din valoarea totală a creditului, acest comision făcând parte din cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. Sub acest aspect, s-a învederat că instanța de apel nu a avut în vedere toate aceste elemente la momentul pronunțării deciziei atacate.

În plus, faptul că un profesionist vinde un produs sau un serviciu la un preț prea mare nu constituie, un comportament abuziv, cât timp acest preț este stabilit cu claritate în contract și nu este supus unor modificări imprevizibile pentru consumator, acesta fiind și sensul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că nici cerința relei-credințe a instituției financiare nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada acesteia, la momentul încheierii contractului, dar și ulterior, acesta fiind considerat un produs avantajos pentru împrumutați.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă nu invocă în mod explicit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din felul în care au fost dezvoltate argumentele în cadrul cererii rezultă incidența acest motiv de recurs, astfel încât calea extraordinară de atac va fi analizată și din această perspectivă.

Verificând decizia instanței de apel prin prisma motivelor invocate, se constată că nu poate fi realizată o analiză în concret a criticilor, deoarece decizia atacată nu conține o dezvoltare corespunzătoare a motivelor pentru care instanța a considerat că este abuziv comisionul de acordare.

În acest context, Înalta Curte reține că instanța de apel a efectuat o analiză incompletă, întrucât, din perspectiva caracterului clar și inteligibil al clauzei de acordare a creditului, examinarea s-a rezumat la constatarea că serviciile furnizate de bancă, circumscrise comisionului în discuție, nu sunt descrise în cuprinsul contractului. Totodată, instanța de apel a reținut că, în speță, nu este îndeplinită cerința bunei-credințe, având în vedere că banca nu a specificat care sunt serviciile oferite pentru perceperea comisionului de acordare, acesta din urmă nefiind definit în cadrul contractului. Prin urmare, s-a reținut că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, acestea neaflându-se pe poziții de egalitate.

În acest sens, se constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.

Astfel, una dintre condițiile cumulative impuse de textul legal evocat vizează producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, în analizarea acestei condiții prezentând relevanță obligația profesioniștilor de a formula clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate (art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000).

Totodată, este de necontestat că pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, atunci când se invocă lipsa contraprestației băncii, trebuie să fie întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege: lipsa negocierii, existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, încălcarea exigențelor bunei-credințe.

Se impune precizarea faptului că Legea nr. 193/2000 a urmărit să sancționeze practicile abuzive utilizate de profesionist în raport cu consumatorul și nu deschiderea unei căi pentru acesta din urmă pentru modificarea costurilor contractului prin raportare la considerente străine de noțiunea de „clauză abuzivă”, astfel cum este definită în art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Înalta Curte reține, în privința constatării caracterului abuziv al clauzei care conține comisionul de acordare, că instanțele devolutive au efectuat o analiză insuficientă din perspectiva caracterului clar și inteligibil, limitându-se doar la constatarea că serviciile furnizate de bancă nu sunt descrise în cuprinsul contractului, aspect ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În acest sens, se reține efectul obligatoriu al interpretării realizate de CJUE în decizia preliminară adoptată în cauza C-621/17 (Gyula Kiss împotriva CIB Bank Zrt., emil Kiss, Gyulane Kiss). În această cauză, în care s-au ridicat probleme similare cu cele din cauza dedusă judecății, din perspectiva aprecierii caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de acordare credit și comisionul de administrare, CJUE a statuat că „art. 4 alin. (2) și articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil nu impune că acele clauze contractuale care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale cuprinse într-un contract de împrumut încheiat cu consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care stabilesc în mod precis cuantumul costurilor de administrare și al unui comision de acordare care urmează să fie suportate de consumator, metoda lor de calcul și data de exigibilitate a acestora, trebuie să detalieze de asemenea toate serviciile furnizate în schimbul sumelor în cauză”.

Or, în speță, instanțele devolutive au restrâns analiza caracterului clar și inteligibil al clauzei privind comisionul de acordare doar sub aspectul de a regăsi în clauza pretins abuzivă detalierea serviciilor furnizate în schimbul sumei achitate cu titlu de comision de acordare.

În decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17, Curtea de Justiție a subliniat elementele specifice care trebuie examinate pentru a se stabili dacă o clauză este exprimată în mod clar și inteligibil, printre acestea regăsindu-se cuantumul precis al comisionului de acordare, metoda de calcul, data de exigibilitate, posibilitatea ca natura serviciilor furnizate efectiv să poată fi înțeleasă sau dedusă din contractul avut în vedere în ansamblul său. În plus, consumatorul trebuie să fie în măsură să verifice dacă există o suprapunere între diferitele costuri sau între serviciile pe care acesta le remunerează.

Se constată că instanța de apel nu a examinat toate elementele de fapt necesare pentru stabilirea caracterului clar și inteligibil al clauzei care reglementează comisionul de acordare a creditului și, cu toate acestea, a reținut caracterul abuziv al acestei clauze, fără o analiză efectivă a producerii, în detrimentul consumatorului, în contradicție cu cerința bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Instanța de apel avea și obligația de a analiza în ce măsură a fost afectată situația juridică a reclamanților-consumatori, dacă aceștia s-au aflat într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național, cu atât mai mult cu cât, la data încheierii contractului de credit nu exista nicio dispoziție legală care să interzică perceperea unui astfel de comision sau care să pună în sarcina băncilor toate costurile legate de acordarea unui credit.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătorești trebuie să cuprindă motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva textelor normative evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri.

Nu în ultimul rând trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în același timp, o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

Neprocedând în acest mod, instanța de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza justețea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, situație ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii, conform art. 175 alin. (1) din același act normativ.

Pentru considerentele arătate, constatând că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 teza I din același act normativ, va admite recursul declarat de pârâta D. S.A., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În rejudecare, cu respectarea art. 501 C. proc. civ., instanța de apel urmează a ține seama de interpretarea dată de CJUE prin decizia preliminară pronunțată în cauza C-621/17 cu privire la criteriile pe care instanțele trebuie să le analizeze în aprecierea caracterului eventual abuziv al clauzelor care conțin reglementarea comisioanelor de acordare a creditului.

În consecință, în raport cu soluția pronunțată, analiza celorlalte critici ale recurentei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se mai impune.

Sursa informației: www.scj.ro.