Acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – 6 mai 2021

7 mai 2021
Vizualizari: 359

În Monitorul Oficial al României, Partea I, au mai fost publicate următoarele acte normative:

 

Monitorul Oficial al României, Partea I
Decizia nr. 566/2021 privind modalitatea de selecționare a formatorilor, precum și de organizare și funcționare a Registrului formatorilor din sistemul administrației penitenciare

 

M. Of. nr. 471 din 6 mai 2021
Ordinul nr. 3.749/2021 pentru aprobarea Metodologiei și criteriilor privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat în sesiunea 2021

 

M. Of. nr. 473 din 6 mai 2021
Legea nr. 121/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 172/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobarea unor măsuri privind proiectele de mediu cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru reglementarea serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate urbane

 

M. Of. nr. 473 din 6 mai 2021
 Ordinul nr. 3.747/2021 privind finanțarea cercetării științifice universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat în anul 2021

 

M. Of. nr. 473 din 6 mai 2021
Legea nr. 129/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2020 pentru modificarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență

 

M. Of. nr. 473 din 4 mai 2021
Hotărârea nr.  511/2021 pentru completarea art. 40 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 93/2016

 

M. Of. nr. 474 din 6 mai 2021
Hotărârea nr. 510/2021 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006

 

M. Of. nr. 467 din 4 mai 2021
Ordinul nr. 3.747/2021 privind finanțarea cercetării științifice universitare din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat în anul 2021

 

M. Of. nr. 475 din 6 mai 2021
Legea nr. 129/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2020 pentru modificarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 88/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență

 

M. Of. nr. 475 din 6 mai 2021
Legea nr. 126/2021 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 180/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale

M. Of. nr. 475 din 6 mai 2021
Legea nr. 125/2021 pentru completarea art. 66 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004

 

M. Of. nr. 467 din 4 mai 2021
Legea nr. 124/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 216/2020 privind prorogarea unui termen

 

M. Of. nr. 467 din 4 mai 2021

Pentru textele actelor normative, puteți consulta Monitorul Oficial.

Sursa informației

Acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – 6 mai 2021 was last modified: mai 7th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.