Despre
- Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut ...
Universuljuridic.ro PREMIUM
Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.
Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.
Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!
Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 1223/2017
NCPC: art. 488, art. 489 alin. (2) și (3); Normele puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supravegherea Asiguraților nr. 5/2010: art. 49 pct. 1 lit. f)
Prin cererea înregistrată la data de 06 mai 2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale cuvenite în limita valorii ce poate fi despăgubită de către polița obligatorie de răspundere civilă auto în caz de vătămări corporale.
Prin sentința nr. 7248 din 18 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA și cu intervenientul forțat C., și a dispus obligarea pârâtei ia plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, către reclamant,
Prin Decizia nr. 1914/A din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta SC B. SA împotriva sentinței primei instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
Curtea de apel a constatat că apelanții nu au contestat situația de fapt, dinamica producerii accidentului rutier, întrunirea în persoana intervenientului forțat a condițiilor răspunderii civile delictuale ori calitatea acestuia de asigurat. Ceea ce s-a supus judecății în apel este cuantumul daunelor morale acordate reclamantului, acesta solicitând majorarea sumei, în vreme ce pârâta a considerat că valoarea acordată este exagerată.
Cercetând considerentele primei instanțe, precum și probele administrate în cauză, instanța de apel a apreciat că suma de 50.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, este proporțională cu prejudiciul suferit de către reclamant, ambele cereri de apel fiind nefondate.
Astfel, s-a constatat că prima instanță a stabilit suma ce se cuvine reclamantului luând în considerare aspectele relevante în cauză, precum numărul de îngrijiri medicale, consecințele accidentului rutier, punerea în primejdie a vieții, ținând cont, totodată, de condițiile economice din România, de practica judiciară în materie, de principiul echității și de necesitatea păstrării unui just echilibru, prin evitarea îmbogățirii fără justă cauză a reclamantului.
Raportat la susținerile apelantului-reclamant, curtea de apel a reținut că suma de 500.000 euro solicitată de acesta este vădit disproporționată față de prejudiciul suferit. Din chiar susținerile apelantului-reclamant, cuprinse în întâmpinarea formulată, reiese că suma solicitată de acesta este echivalentă cu valoarea maximă de despăgubire care poate fi acordată de către asigurătorul RCA. Or, o astfel de sumă este prevăzută pentru a acoperi daune mult mai grave, complexe, victime multiple, posibile cazuri de deces, fiind evident că prejudiciile suferite de către apelantul-reclamant, deși deloc neglijabile, nu justifică totuși acordarea sumei maxime prevăzute în polița de asigurare.
De asemenea, a reținut curtea de apel, nu pot fi luate în considerare, la stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite, sumele pe care apelantul-reclamant este posibil să le achite în viitor pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale ori pentru recuperarea sa, inclusiv pentru vizitele la psiholog. În primul rând, astfel de sume reprezintă daune materiale, respectiv echivalentul unor cheltuieli, iar nu daune morale destinate a atenua suferințele apelantului-reclamantului. Pe de altă parte, o condiție a angajării răspunderii civile delictuale o reprezintă existența unui prejudiciu cert. În cazul cheltuielilor menționate, această cerință nu este îndeplinită, întrucât ele sunt viitoare, eventuale, nedeterminate în prezent.
Totodată, nu pot fi avute în vedere nici susținerile apelantului-reclamant referitoare la diminuarea patrimoniului său ca urmare a amânării pregătirii profesionale. Și astfel de sume reprezintă daune materiale, iar nu daune morale și, în plus, de la dosar lipsește orice dovadă în acest sens.
Pe de altă parte, instanța de apel a constatat că au fost dovedite o serie de consecințe ale accidentului rutier care justifică suma de 50.000 euro, acordată de prima instanță, fără a se impune, însă, majorarea acesteia. Astfel, s-a dovedit prin raportul de expertiză medico-legală că a fost pusă în primejdie viața victimei și că aceasta a suferit un prejudiciu estetic grav, care rezultă și din fotografiile depuse la dosar. De asemenea, raportul de expertiză admite posibilitatea existenței simptomatologiei dureroase, iar potrivit martorei audiate în cauză, reclamantul are dureri și în prezent. Cu toate acestea, instanța de apel a arătat că nu s-a făcut dovada în cauză a unor dureri de o intensitate deosebită, care, de altfel, sunt și improbabile, atât timp cât apelantul-reclamant și-a reluat pregătirea profesională.
În acest context, exceptând prejudiciul estetic, care, potrivit raportului de expertiză medico-legală, are într-adevăr caracter grav și permanent, curtea de apel și-a însușit concluzia prime instanțe conform căreia, în prezent, nu există consecințe funcționale semnificative. Mai mult, s-a reținut faptul că prejudiciul de ordin moral al apelantului-reclamant a fost parțial acoperit de către intervenientul forțat, prin plata sumei de 51.960 lei, în mod temeinic reținută de prima instanța la evaluarea despăgubirilor acordate pe cale judiciară. Or, o sumă totală de aproximativ 61.000 euro este justă, echitabilă și suficientă pentru a atenua consecințele nefaste ale evenimentului rutier în care a fost implicat apelantul-reclamant.
În ceea ce privește apelul formulat de pârâta SC B. SA, instanța de apel a arătat că toate considerentele anterior expuse reprezintă argumente valabile pentru menținerea sumei acordate de către prima instanță cu titlu de daune morale, nefiind necesară reiterarea lor.
Deși suma de 50.000 euro acordată este superioară mediei naționale prezentate de către apelanta-pârâtă, ea este justificată față de particularitățile cauzei și consecințele suferite de către apelantul-reclamant, expuse pe larg în cadrul considerentelor care analizează apelul acestuia.
Nu în ultimul rând, din cuprinsul considerentelor sentinței primei instanțe reiese cu evidență ca aceasta a luat în considerare, la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, și sumele încasate de acesta de la intervenientul forțat, astfel încât și această critică este neîntemeiată.
Împotriva Deciziei nr. 1914/A din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta SC B. SA.
Recurenta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii de recurs se arată faptul că sumele acordate de instanța de fond, menținute de instanța de apel prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, cu titlu de daune morale, sunt disproporționate în raport de prejudiciul încercat de reclamant ca urmare a accidentului rutier în care, în mod regretabil, a suferit vătămări corporale pentru care a necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale, mai exact ele sunt excesive și conduc la îmbogățirea fără justă cauză a acestuia, fiind rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a normelor de drept material atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel, în speță încălcarea art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare prin Ordinul Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 5/2010.
Astfel, arată recurenta, instanța de fond a acordat reclamantului suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale, reținând totodată că acesta a fost despăgubit și de intervenientul forțat cu suma de 51.960 lei. Instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond, menționând totodată că suma de 61.000 euro este o sumă justă, echitabilă și suficientă pentru a atenua consecințele accidentului rutier. Cu toate acestea, decizia curții vine în contradicție cu practica altor instanțe din România, cu precădere cu practica instanțelor învestite cu soluționarea laturii penale (cărora le este alăturata și acțiunea civilă) a accidentelor rutiere. Se poate constata faptul ca la nivel național există o disproporție vădita între sumele ce sunt acordate cu titlu de daune morale de instanțele de drept penal, prin comparație cu practica instanțelor de drept civil.
Recurenta consideră că instanța de fond și instanța de apel nu au ținut cont de faptul că sumele achitate intimatului-reclamant de către intervenientul forțat cu scopul de a acoperii prejudiciile încercate au oferit o imediată ușurare a situației financiare a acestuia. Consideră recurenta că această degrevare a reclamantului de problemele financiare pe care le-ar fi putut întâmpina pe perioada recuperării fizice au redus daunele morale pe care le-a suferit în urma producerii accidentului rutier și au reprezentant o semnificativă și imediată reparare a prejudiciului încercat de acesta.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta arată faptul că despăgubirile pentru daunele morale ar fi trebuit să fie în consonanță cu media reținută în practica judecătorească din România, pentru a nu fi încălcate, astfel, dispozițiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010.
Este adevărat că nu există criterii legale de evaluare a daunelor morale, însă, tocmai din acest considerent, trebuia să se dea prevalentă mediei rezultate în practica judecătoreasca, aceasta putând reprezenta un punct de reper. Trebuie reținut că, potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule» puse în aplicare prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, la stabilirea despăgubirilor, în cazul vătămării corporale a unor persoane, se are în vedere nu doar legislația, ci și jurisprudența din România, astfel că se acordă o deosebită importanță practicii judiciare. în dreptul anglo-saxon, precum și în dreptul internațional, jurisprudența se constituie în izvor de drept, sens în care, pentru spețe similare se pronunță hotărâri similare. Deoarece legislația din România nu conține norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, criteriul de determinare al acestora îl reprezintă jurisprudența.
Hotărârea atacată încalcă normele de drept material prin faptul că sumele acordate reclamantului cu titlu de daune morale sunt excesive în raport cu jurisprudența a nivel național, astfel fiind încălcate prevederile art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele puse în aplicare de Ordinul Comisiei de Supravegherea Asiguraților nr. 5/2010. Potrivit acestui articol, în cazul în care într-un accident rutier sunt vătămate corporal persoane, daunele morale trebuie să se stabilească în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. După cum a arătat instanței de apel, susține recurenta, suma ce i-a fost acordată reclamantului excede nivelul despăgubirilor acordate de instanțele din România pentru vătămări corporale cu consecințe similare și spețe asemănătoare.
Înalta Curte, fiind învestită cu soluționarea căii de atac, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că acesta este nul.
Astfel, casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat în cuprinsul cererii de recurs, atunci „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menționat.
Deși recurenta menționează că face referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului și nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.
În esență, recurenta arată faptul că hotărârea primei instanțe a fost menținută de către instanța de apel, care a respins apelul pârâtei, ca nefondat, fără să facă o analiză atentă a argumentelor invocate.
Astfel, în motivarea recursului nu se invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, recurenta făcând doar o prezentare a unor texte de lege și acte normative, exprimându-și nemulțumirea față de soluția dată de instanța de apel, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluția instanței de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul deciziei și care au condus la respingerea apelului.
În privința criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, care ar fi trebuit să fie în consonanță cu media reținută în practica judecătorească din România, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.
Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt și a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.
Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.
Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel, în soluționarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.
În fine, trebuie menționat și faptul că, așa cum reiese din notele scrise depuse la dosar de intimatul-reclamant A., după comunicarea Deciziei nr. 1914/A din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, ce face obiectul recursului, între reclamant și pârâtă a intervenit o înțelegere amiabilă, astfel încât, la propunerea părții pârâte, acesta a fost de acord să primească suma de 50.000 euro, bani deja virați în contul menționat în dosar, urmând ca cheltuielile viitoarelor operații ce vor fi tăcute să fie recuperate odată ce vor fi efectuate, sub forma daunelor morale și materiale, așa cum a decis Curtea de Apel București.
În concluzie, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.
Sursa informației: www.scj.ro
