(P) 14 medalii internaționale pentru vinurile AVINCIS în această primăvară

22 iun. 2017
Vizualizari: 1416

AVINCIS, simbolul renașterii vinurilor românești, sub semnul tradiției și modernității, a adăugat în palmares, primăvara aceasta, 14 noi medalii internaționale, dovadă a calității vinurilor produse în podgoria din Drăgășani. Printre cele mai premiate vinuri produse de AVINCIS se numără Fetească Regală & Pinot Gris 2015, AVINCIS White 2015 (Domnul de Rouă în Alb), Merlot 2013, Pinot Noir 2013 și gama Vila Dobrușa.

Două medalii la Londra

AVINCIS a fost recompensat la prestigioasa competiție internațională International Wine Challenge, la Londra, cu o medalie de argint pentru Fetească Regală & Pinot Gris 2015 (singurul vin românesc din competiție medaliat cu argint) și o medalie de bronz pentru AVINCIS White 2015 (Domnul de Rouă în Alb).

Fetească Regală & Pinot Gris 2015 este un vin sec, de culoare auriu deschis strălucitor, născut din combinația unui soi local și a unui soi favorit pe plan internațional. Gustul său este generos și bine structurat cu arome de piersică și pară condimentată. Iar AVINCIS White 2015 (Domnul de Rouă în Alb) este un vin sec tânăr de culoare galben-verzui deschis, care dezvăluie un buchet de citrice cu note florale, dar și subtile note de trandafir.

Patru medalii la Decanter

AVINCIS a câștigat și două medalii de argint și două de bronz la concursul internațional Decanter World Wine Awards, cea mai mare competiție internațională din domeniu, cu o tradiție de 13 ani și zeci de mii de participanți. Fetească Regală & Pinot Gris 2015 și Negru de Drăgășani 2013 au fost soiurile premiate cu argint, iar Cuvee Petit – Sauvignon Blanc 2015 și Merlot 2013 cu bronz.

Negru de Drăgășani, un soi unic de struguri, își are originile în zona Drăgășani, și are o culoare violet închis, cu un buchet intens de violete, arome de cireșe negre și afine, cu nuanțe condimentate.

Cuvee Petit – Sauvignon Blanc 2015 provine din clona de calitate superioară din Europa de Vest și are o culoare galben deschis cu reflexii verzui, arome de grapefruit și iarbă proaspătă alături de fructe exotice.

Iar Merlot 2013 este un soi cu arome variate și textură delicată, care a fost adus în viile din Drăgășani cu mult timp în urmă adaptându-se foarte bine la condițiile de climă. De culoare violet-roșu închis cu reflecții de rubin, acest vin are un buchet expresiv de zmeură, prune și o notă de ciocolată neagră.

Șapte medalii în Bulgaria

La ediția de anul acesta a competiției internaționale de vinuri din zona Balcanilor, AVINCIS a primit trofeul pentru cel mai bun vin alb creat din soiuri indigene, pentru vinul Vila Dobrușa – Fetească Regală & Pinot Gris & Tămâioasă 2015.

Cuvée Andrei – Cabernet Sauvignon 2012 a fost recompensat cu medalia de aur, acesta fiind un vin produs dintr-un soi prezent de mult timp pe teritoriul românesc. Culoarea acestui cabernet este rubiniu închis profund, iar buchetul este predominant de coacăze negre proaspete cu o notă de stejar.

Două medalii de argint au fost adjudecate de vinurile Vila Dobrușa – Sauvignon Blanc 2015 și Domnul de Rouă în Alb 2015 și trei medalii de bronz au revenit vinurilor Domnul de Rouă în Roșu 2015, Merlot 2013 și Pinot Noir 2013.

Domnul de Rouă în Roșu (The DewLord) este un vin special care spune povestea prințului călător prin viile Drăgășanilor, un îndrăgostit topit de razele soarelui în roua dimineții. Culoarea acestui vin este violet închis, iar buchetul dezvăluie arome de coacăze negre și mure.

Pinot Noir 2013 este un vin dintr-un soi adus recent pe dealurile din Drăgășani, de culoare rubiniu intens, cu un buchet elegant de căpșuni și cireșe cu ușoară notă condimentată.

O medalie la București

Vinul roșu Pinot Noir 2013 a fost premiat cu medalia de argint și la Concursul Internațional de Vinuri de la București.

Pe lângă aceste numeroase medalii internaționale, AVINCIS a primit și o diplomă de excelență la cea de-a doua ediție a RO-Wine, festivalul care a avut loc la București pe 20-21 mai și a reunit peste 350 de vinuri atent selecționate, aparținând producătorilor autohtoni și internaționali.

DESPRE AVINCIS

Aventura Avincis începea în 2007, când Valeriu și Cristiana Stoica și-au descoperit pasiunea pentru vin în timpul unei vizite la casa din Drăgășani a familiei Cristianei. Deși nici unul nu părea să aibă profil de podgorean – amândoi conduc o renumită societate de avocați din București – au decis să restaureze casa copilăriei Cristianei și să refacă via rămasă în paragină.

S-au pus astfel bazele proiectului de a restitui farmecul de odinioară podgoriei din regiune, care cunoscuse perioada sa de glorie la sfârșitul secolului al XIX-lea. În 2011, familia Stoica inaugura crama Avincis de la Vila Dobrușa, așezată pe o colină mângâiată de soare, asemenea podgoriilor renumite din Champagne, Castilia, Chile și Napa Valley.

Noua cramă, proiectată de arhitectul Alexandru Beldiman, se remarcă prin arhitectura modernă și inedită și găzduiește evenimente exclusiviste și degustări de vin.  Iar pentru a construi pe termen lung personalitatea viei lor, Valeriu și Cristiana Stoica au apelat la serviciile tânărului și talentatului oenolog francez Ghislain Moritz, absolvent al Universității din Dijon, cu experiență în vinificație dobândită în Franța.

(P) 14 medalii internaționale pentru vinurile AVINCIS în această primăvară was last modified: iulie 21st, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: