UNBR. Protocolul de Colaborare privind educația juridică în parteneriat cu Ministerul Educației

16 iun. 2022
Vizualizari: 389

Uniunea Națională a Barourilor din România și Ministerul Educației vor colabora pentru redactarea programei  școlare și a manualelor specifice pentru educația juridică.

Astfel, cele două instituții își vor coordona acțiunile pe termen mediu și lung pentru susținerea modulelor de educație juridică în unitățile de învățământ preuniversitar, prin oferirea de informații, explicații și resurse educaționale cu caracter juridic cadrelor didactice și elevilor.

De asemenea, Protocolul prevede implicarea directă a practicienilor dreptului alături de profesori în desfășurarea activităților, de la realizarea materialelor informative până la organizarea de evenimente, dezbateri publice, procese simulate, tabere tematice etc.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright: freepik.com)

 

Sursa informației

Vezi și UNBR. Retrospectiva 2019-2022, editată cu ocazia Congresului avocaților 2022

UNBR. Protocolul de Colaborare privind educația juridică în parteneriat cu Ministerul Educației was last modified: iunie 16th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: