UBB. Programul de mobilități în America Latină, China și Africa pentru cadrele didactice, cercetătorii și personalul administrativ

23 apr. 2021
Vizualizari: 136

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a informat că rețeaua de universități SGroup – Universities in Europe (a cărei membră este și Universitatea Babeș-Bolyai) a făcut un apel de participare la programul de mobilitate „InterContinental Academic Echange Programme (ICon)”, care implică mobilități în America Latină, China și Africa pentru cadrele didactice, cercetătorii și personalul administrativ ai universităților membre Sgroup.

Astfel, procesul de selecție al candidaților va avea loc la universitatea de origine, urmând ca apoi Comitetul de Selecție al SGroup să evalueze aplicațiile în decurs de două săptămâni.

De asemenea, mobilitatea se poate efectua până la finalul anului calendaristic, fiind acordate 4 mobilități în America Latină, 6 în China și 2 în Africa, iar fiecare candidat va beneficia de o bursă de €1,000/mobilitate. Durata mobilității poate varia între 7 zile și o lună, bursa rămânând fixă, indiferent de perioadă. La finalul mobilității, beneficiarii acesteia vor trebui să completeze un formular de evaluare a mobilității luând în considerare scopurile atinse în perioada respectivă, urmând ca evaluarea să fie analizată de Comitetul SGroup (ICon_Template of final report 2021).

Candidații trebuie să aibă un interes profesional în cooperarea cu America Latină, China, respectiv Africa, iar dosarul de aplicare trebuie să includă:

− CV (max. 2 pag.) și scrisoare de intenție (care să specifice obiectivele, impactul și posibilele beneficii ale mobilității) – candidat;

− Program de activități care urmează să fie derulate la universitatea parteneră – candidat (ICon Application form 2021);

− Scrisoare de recomandare din partea universității de origine (UBB) – CCI;

− Declarație a universității de origine (UBB) cu descrierea activității derulate de candidat în cadrul instituției (UBB) – CCI;

− Scrisoare de sprijin din partea univeristății gazdă unde se intenționează desfășurarea mobilității – candidat.

Dosarul de aplicare trebuie trimis în format electronic dnei. Anca Kiss (Dr.) din cadrul Centrului de Cooperări Internaționale, la adresa de e-mail anca.kiss@ubbcluj.ro.

Mai multe informații despre acest program de mobilități pot fi consultate aici.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și Universitatea Babeș-Bolyai a câștigat etapa regională pentru Europa de Est a competiției internaționale CFA (Chartered Financial Analyst) Institute Research Challenge

UBB. Programul de mobilități în America Latină, China și Africa pentru cadrele didactice, cercetătorii și personalul administrativ was last modified: aprilie 23rd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: