Temeiul de drept al demersului persoanei extrădate. Regulile generale în materia extrădării privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (NCPP, Constituția României, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 651/2021

L. nr. 302/2004: art. 4, art. 13 alin. (3) și (4), art. 43 alin. (7), art. 74, art. 52 alin. (3), art. 56 alin. (3), art. 57; NCPP: art. 242, art. 275 alin. (2) și (6), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a; Constituția României: art. 23 alin. (5)

Examinând contestația declarată de persoană extrădată A., în raport cu motivele invocate și în baza dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pornind de la concluziile apărătorului ales al contestatorului persoană extrădată A., care a susținut întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii de habeas corpus formulată de contestator, Înalta Curte precizează că este posibilă aplicarea directă în dreptul intern a dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd că: Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale și să dispună eliberarea sa dacă deținerea este ilegală. Art. 5 paragraful 4 din Convenție reprezintă habeas corpus al Convenției, oferind oricărui deținut dreptul de a solicita controlul detenției sale de către un judecător [Mooren împotriva Germaniei (MC), pct. 106; Rakevitch împotriva Rusiei, pct. 43].

Se impune, totodată, precizarea că, fiind o cerere care a fost analizată pe fond de prima instanță și prezenta calea de atac a contestației este exercitată exclusiv de persoana extrădată, nu se justifică verificarea de către instanța de control judiciar a criteriilor de admisibilitate a cererii formulate, căci, și în ipoteza unei concluzii contrare, nu s-ar putea agrava situația în propria cale de atac.

Temeiul de drept al demersului persoanei extrădate este cel prevăzut de art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în conformitate cu care:

(1) Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale: (…)

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenția legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că, în cauză, în acest cadru procesual creat prin cererea de habeas corpus, persoana extrădată a invocat unele chestiuni de nelegalitate a privării sale de libertate care au fost dezlegate cu titlu definitiv de instanța supremă, de care nu se poate face abstracție întrucât au intrat în puterea lucrului judecat.

În soluționarea prezentei contestații, se reține prioritar că, prin sentința penală nr. 51/F din data de 01 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a II-a penală a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii și a dispus extrădarea și predarea persoanei extrădabile A. (cetățean al Noii Zeelande, pe numele A.).

S-a luat act, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare.

Instanța a mai dispus ca extrădarea persoanei solicitate se fie efectuată cu respectarea regulii specialității, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 și art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reținută, arestată provizoriu în caz de urgență și arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

Totodată, s-a luat act că bunurile, instrumentele, obiectele de valoare, documentele și alte dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităților judiciare americane.

Sentința penală menționată, nr. 51/F din data de 01 martie 2021, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 267 din data de 26.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A..

Procedura de extrădare a contestatorului A. este guvernată de Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, dispozițiile cu aplicabilitate punctuală la acest moment al procedurii fiind cele ale art. 13 alin. (3) și (4), care prevăd:

(3) În cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autoritățile statului solicitant și ale celui solicitat vor conveni asupra datei și locului predării persoanei căutate.

(4) În cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp prevăzută de legislația acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate și statul solicitat are dreptul să refuze o cerere ulterioară de extrădare pentru aceeași infracțiune sau aceleași infracțiuni.

Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008 nu reglementează un termen de preluare a persoanei extrădate de statul solicitat, ci face trimitere la „perioada de timp prevăzută de legislația acelui stat”.

Regulile generale în materia extrădării sunt reglementate prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care la art. 4 prevede că, prezenta lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate, această lege specială reprezentând dreptul comun în materia extrădării pentru autoritățile judiciare române.

Potrivit art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prev. de art. 57 alin. (6), iar în conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. (5) din aceeași lege specială, sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

Conform art. 57 alin. (6) Legea nr. 302/2004, în caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispozițiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

Prin hotărâri pronunțate anterior în legătură cu situația juridică a contestatorului A., s-a stabilit cu titlu definitiv asupra incidenței dispozițiilor art. 57 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

În concret, instanțele naționale au dezlegat cu titlu definitiv că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, a intervenit un impediment la executare vizând predarea contestatorului persoană extrădată A. către autoritățile judiciare americane, ivit prin luarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, a măsurii provizorii constând în neîndepărtarea de pe teritoriul României a persoanei extrădate pe întreaga durată a desfășurării procedurii în fața Curții în cauza înregistrată sub nr. x/21 (A. c. României), ce se încadrează cazului de forță majoră reglementat de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, prin sentința penală nr. 96/F din 7 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., s-a admis contestația la executare, formulată de Biroul „Executări penale” al Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

S-a constatat ivită o împiedicare la predarea către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A., dispusă prin sentința penală nr. 51/F/1. III.2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 267/26. III.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, convenită pentru data de 12. V.2021.

S-a menținut măsura arestării, în vederea predării, a persoanei extrădate.

Totodată, s-a dispus informarea autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ministerului Justiției din România, precum și a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și Biroului Național Interpol, cu privire la această sentință penală și la dispozițiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut, printre altele, că, Biroul Național INTERPOL a informat prin adresa din 31 martie 2021 că persoana extrădată va fi preluată la data de 14 mai 2021, apoi, pe data de 12 mai 2021, conform adresei nr. x din 5 mai 2021.

Ministerul Justiției – Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, prin adresa nr. x/2020/19 aprilie 2021, a informat că persoana extrădată a formulat plângere, înregistrată sub nr. x/21, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a acordat cauzei un regim prioritar, potrivit art. 41 din Regulamentul CEDO, și care, totodată, a decis, conform art. 39 din Regulamentul de procedură, ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României până la data de 6 mai 2021, iar prin adresa nr. x/2020/6 mai 2021, a informat că s-a dispus prelungirea, pe întreaga durată a procedurii, a măsurii provizorii privind neîndepărtarea, de pe teritoriul României, a persoanei extrădate, atrăgând atenția că nerespectarea măsurii poate constitui o încălcare a art. 34 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Curtea de apel a constatat că măsura extrădării a intrat în puterea de lucru judecat, precum și că, după rămânerea definitivă a sentinței penale prin care s-a dispus extrădarea, a intervenit un impediment la predare, constând în măsura de neîndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate, dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe durata desfășurării procedurii în fața sa, în cauza înregistrată sub nr. x/21. În aceste condiții, Curtea a constatat că predarea, care fusese convenită pentru data de 12 mai 2021, nu mai poate fi efectuată. Întrucât impedimentul a fost considerat de natură vremelnică, doar pentru data de 12 mai 2021, s-a arătat că statul solicitant și statul solicitat vor urma procedura de punere în executare a hotărârii judecătorești naționale, rămasă definitivă, și să convină asupra unei alte date de predare, potrivit dispozițiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Această sentință, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 517 din data de 20.05.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, fiind respinsă, ca nefondată, contestația declarată de persoana extrădată A.. Înalta Curte a constatat, printre altele, că „impedimentul la predare a fost determinat de decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, care a dispus, ca măsură provizorie, conform art. 39 din Regulamentul său de prcedură, ca aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața sa, în condițiile în care art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la care România este parte, obligă statul român să nu împiedice, prin nicio măsură, exercițiul eficace al dreptului de care a uzat persoana extrădată, sesizând instanța europeană cu o cerere întemeiată pe acel articol din Convenție”, precum și că, în speță, nu există o soluție pe fond a instanței de contencios european, ci doar o măsură provizorie, care a fost luată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a nu fi prejudiciate drepturile persoanei solicitate, în cazul în care s-ar pune în executare predarea ei către Statele Unite ale Americii. S-a mai arătat că, menținerea măsurii arestării persoanei extrădate, în vederea predării, reprezintă o chestiune distinctă, Biroul Executări Penale raportându-se la adresa primită din partea Ministerului Justiției, care privește strict existența unui caz de împiedicare la predare.

Așadar, după cum s-a menționat în cele ce preced, Înalta Curte a dezlegat cu caracter definitiv că măsura provizorie luată de instanța de contencios european în baza art. 39 din Regulamentul său de procedură a determinat un impediment la predarea persoanei extrădate.

Susținerea contestatorului că dispozițiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, referitoare la cazul de forță majoră nu au aplicabilitate în cauză, este nefondată, fiind stabilit contrariul de instanțele de judecată, cu caracter definitiv.

În acest sens, prin sentința penală nr. 111/F din data de 10.06.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus respingerea contestației la executare formulate de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curții de Apel București, secția a-II-a penală împotriva sentinței penale nr. 51/F/1.03.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 267/26.03.2021 pronunțată de ICCJ, secția Penală, privind pe persoana extrădabilă A..

S-a constatat că măsura arestării în vederea predării nu încetează de drept la data de 10.06.2021.

Cauza respectivă s-a format în baza contestației la executare formulate de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curții de Apel, secția a II a, cu motivarea că, la data de 10 iunie 2021, se împlinea termenul de 30 de zile de la data convenită pentru predare (calculat din 12 mai 2021), conform dispozițiilor art. 43 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), solicitând instanței să aprecieze dacă, hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a dispus, ca măsură provizorie, conform art. 39 din Regulamentul său de procedură, ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfășurate în fața sa, reprezintă un caz de forță majoră, în sensul prevăzut la art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

Pentru a pronunța această hotărâre, în esență, curtea de apel a precizat că numai dacă nu intervine un caz de forță majoră, cum prevede art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, se poate dispune punerea în libertate a persoanei extrădate la expirarea termenului de 30 de zile prev. de art. 43 alin. (7) și art. 57 alin. (5) din aceeași lege, precum și că, „existența cauzei de împiedicare a fost analizată din perspectiva dispozițiilor art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, apreciindu-se cu titlu definitiv, că există o cauză de împiedicare, dispoziția mai sus menționată fiind singura în raport de care se poate constata un impedment la punerea în executare a unei sentințe prin care s-a admis cererea de extrădare”.

Sentința penală nr. 111/F din data de 10.06.2021 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 627 din 29.06.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, fiind respinsă, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A..

Reținând caracterul definitiv al acestor hotărâri, se notează că, o reexaminare a chestiunilor astfel lămurite ar aduce atingere securității raporturilor juridice și puterii de lucru judecat, așa încât va fi verificată legalitatea arestării contestatorului, la acest moment procesual, luând în considerare cele statuate cu caracter definitiv, în condițiile în care nu au apărut aspecte factuale sau modificări legislative care să impună și să justifice o nouă evaluare.

Hotărârea de extrădare vizând pe contestatorul A., prin care s-au constatat întrunite condițiile extrădării, s-a admis cererea de extrădare și s-a dispus extrădarea și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii este definitivă, iar situația juridică a persoanei extrădate, la acest moment, nu este modificată din moment ce CtEDO nu s-a pronunțat asupra plângerii sale.

Măsura provizorie luată de CEDO, în baza art. 39 din Regulamentul Curții, în condițiile în care art. 34 din Convenție obligă statul român să nu împiedice, prin nicio măsură, exercițiul eficace al dreptului de care a uzat persoana extrădată, presupune exclusiv interdicția de îndepărtare (predare) a contestatorului de pe teritoriul României, pe durata desfășurării procedurii în fața CtEDO în cauza înregistrată sub nr. x/21, ceea ce nu echivalează cu inexistența unei proceduri de extrădare în desfășurare, fiind respectată exigența impusă de art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție, ca împotriva persoanei arestate să se afle în curs o procedură de extrădare.

Procedura extrădării se consideră în desfășurare până la momentul executării hotărârii de predare a persoanei extrădate sau până la respingerea cererii de extrădare.

În speță, procedura de extrădare se află în curs, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 coroborat cu art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Legea nr. 302/2004, norma generală în materia extrădării, reglementează prin art. 57 alin. (6) coroborat cu art. 56 alin. (3), pentru cazurile de forță majoră care împiedică predarea persoanei extrădate, procedura de urmat de către autoritățile statelor solicitant și solicitat, urmând să se pună de acord pentru o nouă dată de predare după încetarea cauzei de forță majoră. Conform art. 56 alin. (6), în caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile sub acest aspect, dispozițiile art. 56 alin. (3) din aceeași lege care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspactoratului General al Poliției Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute și motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval.

Ca atare, la acest moment, fiind constatată definitiv existența unui caz de forță majoră, care împiedică predarea persoanei extrădate și având în vedere că Legea nr. 302/2004 cuprinde dispoziții distincte privind procedura de predare pentru această situație, care nu a fost încă parcursă, procedura de extrădare este în curs, în temeiul art. 57 alin. (6) coroborat cu art. 56 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, măsura arestării în vederea predării putând înceta numai dacă autoritățile americane refuză să preia persoana extrădată.

Înscrisul depus la dosar, în prezenta contestație, de apărătorul ales al persoanei extrădate, emis de Departamentul de Justiție din Statele Unite – Biroul Afaceri Internaționale către Ministerul Justiției din România – Direcția Drept Internațional și Tratate – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală evidențiază că procedura extrădării își urmează cursul, dată fiind solicitarea autorităților americane de luare de către statul român a tuturor măsurilor permise de legislația română pentru monitorizarea permanentă a prezenței contestatorului în România și a activităților desfășurate pe teritoriul român (chiar ulterior eliberării din arest) pentru a se asigura că extrădarea persoanei poate avea loc.

Ca atare, la expirarea termenului de 30 de zile prev. de art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, nu a încetat de drept măsura arestării în vederea predării a persoanei extrădate A., norma reglementând această obligație sub rezerva cazului prevăzut la art. 57 alin. (6), or, excepția la care se referă acest din urmă text legal există, încetarea de drept a măsurii arestării în vederea predării fiind împiedicată de existența unui caz de forță majoră.

Analizând, în continuare, motivele prezentei contestații formulate de persoana extrădată A., Înalta Curte consideră ca fiind nefondată susținerea că, și dacă s-ar considera că sunt aplicabile dispozițiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cazul de forță majoră, starea de arest este nelegală pentru că a fost depășită o durată de 180 de zile (care a expirat la 17.05.2021).

Problematica depășirii unei perioade de arest de 180 de zile, la data de 17.05.2021, care ar fi impus încetarea de drept a măsurii arestării și punerea în libertate, a fost examinată anterior succesiv, pentru prima dată, în calea de atac a contestației formulate de persoana extrădată A., soluționată în ultim grad de jurisdicție prin decizia penală nr. 517 din 20.05.2021 a ICCJ, secția Penală prin care a fost respinsă contestația persoanei extrădate, care a criticat legalitatea arestării provizorii în vederea predării inclusiv pentru acest motiv, solicitând punerea de îndată în libertate și, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura controlului judiciar.

Astfel, prin considerentele deciziei penale nr. 517 din 20.05.2021, Înalta Curte a arătat că termenul de 180 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată) este un termen substanțial care se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile în vederea extrădării, în cursul soluționării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăși, conform dispozițiilor respective, acel termen. Or, s-a constatat că, în cauză, a fost deja admisă cererea de extrădare, prin sentința definitivă a instanței române, fiind aplicabile dispozițiile art. 43 alin. (6) și (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată) care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate, în vederea predării și, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prev. de art. 57 alin. (6) din aceeași lege.

Așadar, persoana extrădată a reluat un motiv de nelegalitate a privării sale de libertate care a fost deja cenzurat de instanța supremă și cu privire la care s-a statuat prin hotărâre definitivă, în sensul că, odată cu admiterea cererii de extrădare prin sentința penală nr. 51/F din data de 01 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 267 pronunțată la data de 26.03.2021 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a devenit incident art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind arestarea persoanei extrădate A. în vederea predării, instituție cu regim juridic diferit de arestarea provizorie a persoanei extrădabile din cursul soluționării cererii de extrădare, reglementată de art. 43 alin. (3) și (5) din Legea nr. 302/2004.

Reținând și caracterul definitiv al deciziei penale nr. 517 din 20.05.2021 a ICCJ, secția Penală și dezlegarea dată, în evaluarea proprie a legalității privării de libertare a contestatorului persoană solicitată A., Înalta Curte constată că există o bază legală a stării privative de libertate, în vederea predării a contestatorului persoană extrădată A., constând în hotărârea definitivă de extrădare prin care, în mod obligatoriu și subsecvent, s-a menținut arestarea în vederea predării; măsura arestării în vederea predării nu a încetat, în pofida faptului că predarea către statul solicitant nu a avut loc, față de incidența cazului de excepție prev. de la art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (cazul de forță majoră), situație în care este îndeplinită cerința impusă de art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție, ca arestarea persoanei, împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare, să fie legală, inclusiv pentru argumentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Prevederile art. 23 alin. (5) din Constituția României, invocate în apărare, vizează durata de 180 de zile a arestării unei persoane în cursul urmăririi penale în condițiile C. proc. pen., situație evident distinctă de durata arestării în vederea predării, menținută prin hotărârea definitivă de extrădare a persoanei extrădate A., împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare justificată în mod obiectiv inclusiv prin copia rechizitoriului înlocuitor întocmit de Tribunalul Districtual al Statelor Unite, Districtul de Est din Texas, în cauza cu nr. 1:20-CR-00078, ce a însoțit cererea de extrădare trimisă de autoritățile statului solicitant, cum s-a reținut în sentința penală nr. 51/F din data de 01 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a, definitivă prin decizia penală nr. 267 din data de 26.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Din perspectiva exigențelor convenționale, relevanță are jurisprudența CtEDO, în conformitate cu care, pentru a nu fi considerată arbitrară, o detenție în temeiul art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție trebuie să fie pusă în aplicare cu bună-credință; de asemenea, trebuie să fie strâns legată de motivul detenției invocat de Guvern; în fine, durata acestei măsuri nu trebuie depășească termenul necesar în mod rezonabil pentru îndeplinirea scopului urmărit (A. și alții împotriva Regatului Unit, pct. 164; Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei, pct. 117-119).

De asemenea, instanța de contencios european a arătat că, privarea de libertate întemeiată pe teza a doua a art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție nu poate fi justificată decât prin faptul că se află în curs o procedură de expulzare sau de extrădare; dacă acest lucru nu se realizează cu diligența impusă, detenția încetează să mai fie justificată în temeiul acestei dispoziții [Khlaifia și alții împotriva Italiei (MC), pct. 90; A. și alții împotriva Regatului Unit (MC), pct. 164; Amie și alții împotriva Bulgariei, pct. 72].

Aceste criterii jurisprudențiale sunt satisfăcute, în cauză, întrucât procedura de extrădare este în curs (pentru argumentele deja expuse) și este instrumentată cu diligență și bună-credință, iar arestarea contestatorului persoană extrădată este necesară în vederea predării sale autorităților judiciare ale statului solicitant, durata arestării nedepășind un termen rezonabil pentru atingerea scopului urmărit.

Detaliind, se reiterează că menținerea arestării persoanei extrădate A. în vederea predării s-a impus ca efect al admiterii cererii de extrădare dispuse cu caracter definitiv, instanțele dispunând în conformitate cu prevederile legale incidente în materia extrădării, respectiv cele ale art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care prevăd pentru stadiul respectiv al procedurii exclusiv arestarea persoanei extrădate, fără altă alternativă.

În mod evident, menținerea arestării persoanei extrădate A. contribuie la atingerea scopului urmărit la momentul admiterii cererii de extrădare, și anume predarea în stare de arest a persoanei extrădate, fiind astfel necesară și având o bază legală, reprezentată de hotărârea definitivă de extrădare.

După rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, ținând seama de informațiile primite de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind înregistrarea cauzei nr. 19124/21 A. c. României, de măsura provizorie instituită de Curte în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, dar și de data predării convenite de autoritățile judiciare române și americane (12.05.2021), având în vedere dispozițiile legale care disciplinează materia extrădării aplicabile în speță, respectiv Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 și Legea nr. 302/2004, instanțele române au verificat, în dublu grad de jurisdicție, eventuala încetare de drept a măsurii arestării persoanei extrădate, dispuse în vederea predării (în aplicarea dispozițiilor art. 57 alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 302/2004), fiecare examinare fiind subsumată, în mod evident, rațiunii scopului urmărit, al executării hotărârii de extrădare și predare a persoanei extrădate în vederea cercetării sub aspectul infracțiunilor grave de care este acuzată de autoritățile judiciare americane.

Așadar, cu diligență, au fost parcurse proceduri judiciare în cadrul cărora s-a examinat legalitatea privării de libertate a contestatorului persoană extrădată, asigurându-se un remediu menit a supune verificării instanței temeiul legal al menținerii arestării în vederea predării către statul solicitant, examinare care s-a realizat inclusiv prin demersuri proprii ale persoanei extrădate, care a sesizat instanța cu cerere de punere în libertate sau înlocuire a arestării cu controlul judiciar (întemeiată pe dispozițiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 și art. 242 din C. proc. pen.), soluționată prin sentința nr. 113/F din 03.06.2021 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 579 din 10.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, după cum a formulat prezenta cerere, în baza unui alt temei de drept, cel prev. de art. 5 paragraful 4 și paragraful 1 lit. f) din Convenție, iar controlul legalității arestării poate fi realizat, în mod efectiv, prin promovarea unor noi sesizări.

În analiza circumstanțelor cauzei, se evidențiază că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, Biroul Național INTERPOL a informat la 31 martie 2021 că persoana extrădată va fi preluată de autoritățile judiciare americane la data de 14 mai 2021, modificată pentru data de 12 mai 2021 prin comunicarea din 05 mai 2021, iar predarea a fost împiedicată de interdicția îndepărtării persoanei extrădate de pe teritoriul României inițial până la data de 06.05.2021, termen care, apoi, a fost prelungit de CEDO, pe întreaga procedură aflată în fața sa.

Deopotrivă, se are în vedere că CtEDO a decis să acorde cauzei A. împotriva României (nr. 19124/21) un regim prioritar, în conformitate cu prevederile art. 41 din Regulamentul Curții, prin cererea de habeas corpus fiind precizat că Guvernul României trebuie să prezinte informații în cauză până la data de 31.07.2021.

Art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenție nu reclamă ca o detenție de acest tip să fie considerată necesară în mod rezonabil, de exemplu, pentru a împiedica partea în cauză să săvârșească o infracțiune sau să fugă, astfel că nu oferă aceeași protecție precum art. 5 paragraful 1 lit. c). Impune doar ca „să se (afle) în curs o procedură de expulzare sau de extrădare” (Chahal împotriva Regatului Unit, pct. 112; Čonka împotriva Belgiei, pct. 38; Nasrulloyev împotriva Rusiei, pct. 69; Soldatenko împotriva Ucrainei, pct. 109).

În aceste condiții, se constată că, durata de timp scursă de la data de 26.03.2021 – când hotărârea de extrădare a rămas definitivă, până în prezent, nu este de natură a conduce la concluzia că motivul arestării s-a schimbat odată cu trecerea timpului, aceasta fiind justificată, necesară și rezonabilă pentru atingerea scopului urmărit și, în consecință, apare ca nefondată invocarea caracterului arbitrar al arestării motivat de inexistența reglementării unui termen maxim al arestării și a verificării periodice a arestării după admiterea definitivă a cererii de extrădare.

Pentru toate considerentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că procedura de extrădare privind pe contestatorul persoană extrădată A. este în curs de desfășurare, iar arestarea sa este legală, fiind respectate dispozițiile Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii ratificat prin Legea nr. 111/2008, prevederile Legii nr. 302/2004 și art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenția privind apărarea drepturilor omului și liberăților fundamentale.

În ceea ce privește cererea apărătorului ales, de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar, Înalta Curte consideră că nu poate fi primită.

Măsura arestării sub imperiul căreia se află în prezent contestatorul a fost dispusă prin hotărârea definitivă de extrădare, ca măsură subsecventă, în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în vederea asigurării punerii în executare a hotărârii de extrădare, iar autoritatea de lucru judecat a măsurii arestării nu poate fi înlăturată decât în condițiile legii.

Regimul juridic al arestării în vederea predării, menținută prin hotărârea definitivă de extrădare, diferă de cel al arestării provizorii din cursul judecării cererii de extrădare reglementate de art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, pentru care legiuitorul a prevăzut, într-adevăr, posibilitatea înlocuirii cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, acestea din urmă fiind, așadar, dispozițiile care pot fi completate, sub aspectul măsurilor preventive mai blânde, cu dispozițiile din C. proc. pen.

Ca ultim aspect, dată fiind evocarea unei diferențe de tratament juridic față de o altă persoană, se observă că situația contestatorului A. (cetățean neozeelandez) nu este similară cu cea a persoanei extrădate la care s-a referit, B., cercetat în aceeași cauză a autorităților judiciare ale statului solicitant, întrucât, spre deosebire de acesta din urmă, prezența contestatorului în România s-a datorat exclusiv desfășurării unei presupuse activități infracționale, fără a fi produse dovezi ale mijloacelor sale de subzistență, acesta având legături cu alte țări, legitimându-se cu pașaport pe numele A..

În consecință, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădată A. împotriva sentinței penale nr. 130/F din 25 iunie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul persoană extrădată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădată, în sumă de 78 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar onorariul cuvenit intepretului de limba engleză se va plăti din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sursa informației: www.scj.ro.