Recunoașterea dreptului la plata diurnei procurorilor detaşaţi din indemnizaţia de încadrare brută lunară, stabilit pentru fiecare zi de lucru (NCPC, O.U.G. nr. 27/2006, L. nr. 62/2011, C. muncii)

17 feb. 2022
Vizualizari: 307
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 729/2021

NCPC: art. 24, art. 95 pct. 1, art. 127, art. 135 alin. (1); O.U.G. nr. 27/2006: art. 13 alin. (1) lit. a); L. nr. 62/2011: art. 1 lit. p); C. muncii: art. 269 alin. (2)

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au chemat în judecată pe pârâții Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din Cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casația și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând, să se recunoască dreptul la plata diurnei procurorilor detașați de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară stabilit pentru fiecare zi de lucru, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, drept prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, cu obligarea pârâtei, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism DIICOT, la emiterea de noi ordine salariale în acest sens, obligarea pârâților la plata lunară către reclamanți a diurnei de 2/din indemnizația de încadrare brută lunară stabilită pentru fiecare zi de lucru, ca drept de care beneficiază procurorii detașați, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, începând cu data de 16.10.2018 la zi ți în continuare, respectiv a diferenței ce va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Este de necontestat că acțiunea reclamanților are caracterul unui conflict de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, derogatorii de la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, pentru determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

În consecință, în lumina dispozițiilor textului de lege anterior menționat, coroborate cu cele ale art. 95 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, pentru situația în care salariatul are calitatea de reclamant, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantului.

Pe de altă parte, în considerarea calității de procuror deținută de reclamanți, Înalta Curte constată că, având în vedere data înregistrării acțiunii (14 iulie 2020), sunt aplicabile dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., în forma modificată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, începând cu 21 decembrie 2018.

Aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Textul actual al art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. dispune:

„Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

De asemenea, art. 127 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că „dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Or, în speță, reclamanții aveau la momentul formulării cererii de chemare în judecată calitatea de procurori, desfășurându-și activitatea la DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești, respectiv DIICOT – Biroul Teritorial Buzău și DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița.

Totodată, se reține că reclamantul L. a deținut funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București până la 31 decembrie 2019, așa cum se menționează în cererea de chemare în judecată, respectiv anterior promovării acțiunii (14 iulie 2020).

Prin urmare, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. au sesizat Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale cu respectarea competenței facultative reglementate de art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, astfel că, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Sursa informației: www.scj.ro.

Recunoașterea dreptului la plata diurnei procurorilor detașați din indemnizația de încadrare brută lunară, stabilit pentru fiecare zi de lucru (NCPC, O.U.G. nr. 27/2006, L. nr. 62/2011, C. muncii) was last modified: februarie 17th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.