Răspunderea penală a angajatorului în dreptul muncii

 

---

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

---

---

 

Un al doilea element de noutate, este cel prevăzut în teza finală a textului de incriminare care, stabilește un termen de 15 zile în care cel obligat să pună în executare o solicitare a organelor competente, o poate face fără a fi pe tărâmul săvârșirii unei infracțiuni, „cel mult 15 zile de la primirea celei de-a doua solicitări”.

Refuzul de prezentare a documentelor trebuie să fie nejustificat pentru a atrage răspunderea penală, totodată trebuie să aibă ca scop împiedicarea verificărilor privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă.

I.3. Potrivit art. 264 alin. (3), constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 1 an sau amendă penală, „împiedicarea sub orice formă a organelor competente de a intra, în condițiile prevăzute de lege, în sedii, incinte, spații, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le folosește în realizarea activității lui profesionale, pentru a efectua verificări privitoare la aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă”^[7].

Prin modificările aduse prin pachetul legislativ de îmbunătățire a legislației penale, prin introducerea acestui nou alin. (3) la art. 264 C. muncii, se aduce și o serie de îmbunătățiri sub aspectul clarității textului de incriminare.

Astfel, elementul material nu mai constă în refuzul de a permite accesul, ci în împiedicarea de a intra.

Dacă în reglementarea anterioară exista condiția impusă de textul de incriminare ca refuzul să fie repetat, în actuala formă a textului de incriminare, condiția dispare fiind suficient ca împiedicarea să aibă loc o singură dată pentru a atrage răspunderea penală.

De asemenea, textul de incriminare prevăzut de alin. (3), este unul mult îmbunătățit sub aspectul clarității acestuia și prin înlocuirea formulei „în oricare dintre spațiile unității” cu o formulare nouă, amplă, precisă, detaliată, în care indică expres aceste spații: „sedii, incinte, spații, terenuri sau mijloace de transport pe care angajatorul le folosește în realizarea activității lui profesionale”.

Un alt element de noutate a fost cel prin care legiuitorul, pentru a nu crea un efect restrictiv al dispoziției legale, a înlocuit termenul „inspectorii de muncă” cu termenul mult mai general „organe competente”, chiar și așa, efectul înlocuirii termenului nu a fost unul total precizat în același timp că verificările acestor organe privesc aplicarea reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, justificându-se astfel prezența acestei infracțiuni în Codul muncii.

Regimul sancționator a fost și el unul modificat prin noua reglementare pentru infracțiunile prevăzute de art. 264 alin. (2) și (3) C. muncii, remarcându-se o scădere a minimului special al pedepsei față de reglementarea anterioară^[8]. Pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 264 alin. (2) și (3) C. muncii este închisoarea de la o lună la un an sau amenda penală, remarcându-se scăderea minimului pedepsei închisorii față de vechea reglementare.

Capitolul II. Analiza dispozițiilor art. 265 C. muncii

Analiza dispozițiilor art. 265 C. muncii, a suferit la rândul său modificări pe parcursul timpului, ultima modificare esențială a fost realizată prin pachetul legislativ de îmbunătățire a legislației penale – pct. 3 al art. 127 din Legea nr. 187/2012.

Art. 265 incriminează două mari categorii de infracțiuni.

II.1. Prima categorie la care se referă art. 265 alin. (1), este cea cu privire la protecția minorilor în relația cu angajatorii. Ea reprezintă o consecință a măsurilor prevăzute de lege pentru ocrotirea minorilor, care nu pot fi încadrați în muncă decât după dobândirea capacității juridice (restrânse sau depline, după caz), precum și pentru protecția tinerilor salariați, în vârstă de până la 18 ani^[9].

Din punct de vedere subiectiv, infracțiunea poate fi săvârșită numai cu intenție (directă sau indirectă), deoarece atât „încadrarea” în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor legale referitoare la regimul de muncă al acestora, cât și „folosirea” lor pentru prestarea activității cu încălcarea acelorași prevederi legale sunt acțiuni ce presupun numai intenția.

Consumarea infracțiunii se produce în raport de modalitatea în care fapta este săvârșită: fie la momentul încheierii contractului de muncă cu minorul, cu nerespectarea prevederilor legale, fie la cel al folosirii minorului la activități care îi sunt interzise^[10].

Prin pachetul legislativ de îmbunătățire a legislației penale, care prevede la pct. 3 al art. 127 din Legea nr. 187/2012, dispoziții prin care se aduc modificări de conținut și în ceea ce privește art. 265 C. muncii, alin. (1), suferă modificări sub aspectul lămuririi conținutului legal eliminând neclaritatea creată de folosirea termenului de „încadrarea în muncă a minorilor” și înlocuirea cu sintagma „a unui singur minor”.

Prin această modificare se clarifică aspectul ambiguu reținut în vechea reglementare referitor la numărul minim al minorilor ce trebuie încadrați în muncă pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzută de art. 265 alin. (1) C. muncii, noul conținut legal al infracțiunii fiind următorul: „încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activități cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracțiune”^[11].

Dispozițiile art. 265 alin. (1), se aplică tuturor categoriilor de angajatori, organizațiilor neguvernamentale, persoanelor fizice autorizate și asociațiilor familiale, precum și persoanelor fizice care utilizează munca minorilor și au drept scop asigurarea protecției tinerilor împotriva exploatării economice, oricărei munci susceptibile să dăuneze securității, sănătății sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale ori sociale sau să pericliteze educația acestora.

Prin H.G. nr. 867/2009 privind interzicerea muncii periculoase pentru copii^[12], se stabilește că este copil orice persoană în vârstă de până la 18 ani. Pentru a se determina natura periculoasă a muncilor prestate de copii, se are în vedere lista cu tipurile de munci periculoase pentru copii sau activitățile și procedeele care pot antrena riscuri specifice pentru securitatea, sănătatea și dezvoltarea tinerilor, precum și dacă prin frecvența, durata și/sau intensitatea muncii prestate se împiedică frecventarea învățământului obligatoriu, participarea la programe de orientare sau de formare profesională aprobate de autoritatea competentă ori capacitatea copilului de a beneficia de instruire.

Acțiunea penală împotriva acestor fapte se pune în mișcare la sesizarea oricărei persoane, inclusiv procurorul sau instanțele de judecată care, în soluționarea anumitor cauze, iau la cunoștință de săvârșirea unor astfel de fapte.

O altă modificare adusă dispozițiilor art. 265 alin. (1) C. muncii, este cea legată de stabilirea regimului sancționator, respectiv „Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune se modifică, noua pedeapsă fiind închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda”^[13].

II.2. Cea de-a doua infracțiune reglementată de art. 265 C. muncii și regăsită în conținutul legal al alin. (2), „constă în primirea la muncă a unei persoane, aflată în situație de ședere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane”.

În raport cu legislația internă și europeană, străinul este persoana care nu are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European. Pentru ca o astfel de persoană să poată să își desfășoare activitatea pe teritoriul României, Oficiul Român pentru Imigrări trebuie să emită un permis de ședere prin care i se acordă dreptul străinului de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinată.

Dacă un angajator primește la muncă o astfel de persoană și, în plus, cunoaște că aceasta este o victimă a traficului de persoane (cerință esențială atașată elementului material), fapta constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare sau amendă.

Așadar, pentru ca fapta prevăzută de alin. (2) să constituie infracțiune trebuie îndeplinite două condiții:

– persoana în cauză să stea ilegal în țara noastră [adică fără permis (viză) de ședere, conform O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România și O.U.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României];

– angajatorul să cunoască (element subiectiv) că străinul este victimă a traficului de persoane^[14].

II.3. Fapta angajatorului este de o mai mare gravitate – și se sancționează mai aspru în ipoteza în care munca prestată de persoana primită ilegal la muncă este de natură să-i pună în pericol viața, integritatea ori sănătatea.

Așadar, condițiile incriminării și pedepsirii faptei penale instituită de alin. (3) este o circumstanțiere agravantă a infracțiunii reținută în alin. (2) ale art. 265 C. muncii.

II.4. Pe lângă pedeapsa prevăzută de textul de incriminare, având în vedere dispozițiile art. 265 alin. (4) C. muncii, având în vedere pericolul infracțiunilor de la alin. (2) și (3), precum și pe cea de la art. 264 alin. (3), instanța de judecată poate aplica pe lângă pedeapsa principală și una din pedepsele complementare prevăzute la alin. (4)^[15].

Totodată, în cazul celor două infracțiuni se prevede obligarea angajatorului, după caz, a contractantului principal și a celui intermediar la plata de despăgubiri reprezentând remunerațiile, impozitele, contribuțiile, alte cheltuieli ce se cuvin prestatorului muncii sau bugetului statului etc. [alin. (5) și (6)].

Capitolul III. Concluzii

Ca drept social, Dreptul muncii a fost gândit ca un ansamblu de dispoziții al căror principal scop a fost acela de a asigura o protecție efectivă a salariatului în fața ipoteticelor abuzuri de poziție dominantă din partea angajatorului.

În realitatea complexă a relațiilor de muncă dintre angajatori și salariați, așa cum s-a arătat în cele ce preced, este însă necesar să fie gândite măsuri prin care să fie descurajată „munca neplătită” ca efect al impunerii salariatului, spre semnare, a unor contracte individuale de muncă, aparent legale în esență cu încălcarea obligațiilor de plată a salariului minim garantat, precum și obligațiile angajatorului privind punerea la dispoziție a documentelor solicitate de autoritățile competente în vederea controlului, ne-obstrucționarea în niciun fel a acestora precum și permisiunea legală de a pătrunde în sediu, dependințe în vederea efectuării controlului, precum și norme de protecție a minorilor încadrați în muncă și a persoanelor fără drept de ședere în România, victime ale traficului de persoane în vederea eradicării pe cât posibil a exploatării minorilor prin muncă și a persoanelor victime ale traficului de persoane.

Fenomenul muncii la negru, al muncii neplătite corespunzător, al încadrării și exploatării minorilor prin muncă precum și a victimelor traficului de persoane trebuia să înceteze și poate înceta doar printr-o legislație coerentă, aplicată și eficientă astfel încât angajatorul să fie descurajat încă de la bun început să apeleze la metode de ocolire a legii și să încheie convențiile de muncă cu respectarea caracterului bunei credințe și al legii.

Referințe bibliografice

– Al. Țiclea, Tratat de dreptul muncii. Legislație. Doctrină. Jurisprudență, ed. a X-a, actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2016.

– Al. Țiclea, L. Georgescu, Codul muncii comentat, Ed. Universul Juridic, București, 2015.

– C. Gâlcă, Codul Muncii comentat și adnotat, Ed. Rosetti Internațional, București, 2013.

– D. Apostol, Anularea măsurii desfacerii contractului de muncă și unele efecte ale acesteia, în Revista Română de Drept nr. 3 din 1979.

– V. Voinescu, Codul Muncii din 15-sep-2017, Ed. Universul Juridic.

– Al. Țiclea, L. Georgescu, Codul Muncii comentat și adnotat cu legislație conexă și jurisprudență relevantă din 01-apr-2017, Universul Juridic.

– M.C. Preduț, Codul Muncii comentat din 20-oct-2016, Ed. Universul Juridic.

---