[UPDATE: Concluzii] Președintele României. Reuniunea la nivel înalt – Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest

7 dec. 2022
Vizualizari: 162

Update: Concluzii

În urma reuniunii la nivel înalt din 6 decembrie 2022, au fost trasate o serie de concluzii, după cum urmează:

Discuțiile dintre liderii europeni și cei din regiune au vizat abordarea impactului războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în domeniul energiei, pregătirea economiilor din regiune pentru viitor, prin implementarea Planului Economic și de Investiții, întărirea securității și rezilienței, inclusiv în domeniul securității cibernetice și combaterii amenințărilor hibride, gestionarea migrației, combaterea terorismului și promovarea cooperării regionale.

Președintele României a reafirmat sprijinul ferm al României pentru perspectiva europeană a regiunii, pentru construirea pe mai departe a spațiului de securitate, prosperitate și valori comune, arătând că realizarea de reforme substanțiale în domenii fundamentale, precum și o aliniere puternică și durabilă la Politica Externă și de Securitate Comună a Uniunii Europene rămân elemente esențiale în această direcție.

Totodată, Președintele a salutat noua dinamică a angajamentului european față de Balcanii de Vest, prin organizarea primelor Conferințe Interguvernamentale cu Albania și Republica Macedonia de Nord, precum și lansarea efectivă a negocierilor de aderare cu cele două state.

Oficialul român a susținut acordarea statutului de țară candidată pentru Bosnia și Herțegovina, precum și acordarea statutului de candidat Ucrainei și Republicii Moldova și recunoașterea perspectivei europene a Georgiei, ca pași concreți pentru extinderea spațiului european de stabilitate, prosperitate și valori comune.

În ceea ce privește cooperarea sectorială, Președintele a susținut necesitatea ca regiunea Balcanilor de Vest să fie luată în considerare la elaborarea strategiilor viitoare ale Uniunii Europene în diverse domenii de interes comun. În vederea gestionării crizei energetice prin diversificare, conectivitate și dezvoltarea de surse regenerabile, Președintele României a salutat noul pachet de sprijin energetic elaborat de Comisia Europeană pentru Balcanii de Vest.

La finalul reuniunii, liderii europeni și cei din Balcanii de Vest au adoptat Declarația de la Tirana, document care include și contribuția României privind importanța ancorării ferme și ireversibile a regiunii Balcanilor de Vest pe calea europeană.

Sursa informației


Președintele României va participa marți, 6 decembrie 2022, la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest, care se va desfășura la Tirana, în Republica Albania.

Reuniunea la nivel înalt va constitui o nouă ocazie pentru reiterarea angajamentelor reciproce dintre Uniunea Europeană și Balcanii de Vest în privința procesului de integrare europeană, precum și a avansării cooperării politice și sectoriale, inclusiv în contextul gestionării consecințelor războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei. La Summit vor participa și reprezentanți ai instituțiilor financiare internaționale.

Cu acest prilej, Președintele va prezenta poziția României de susținere a avansării procesului de extindere a Uniunii Europene, pe baza meritelor proprii ale candidaților.

Președintele României va reitera disponibilitatea de continuare a sprijinului țării noastre pentru eforturile și acțiunile concrete de integrare a țărilor din regiune în Uniunea Europeană. Totodată, Președintele va accentua aspectele legate de necesitatea consolidării rezilienței partenerilor, precum și de sprijinul european în sectoare precum cel energetic, al transformării digitale, al securității cibernetice și al gestionării migrației.

Cu prilejul Summitului, urmează a fi adoptată Declarația de la Tirana, care reflectă sprijinul Uniunii și al statelor membre față de perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, dar și o serie de preocupări, inclusiv cele privind necesitatea alinierii partenerilor din regiune la politica externă a UE.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și Președintele României. Declarația de presă privind Mecanismul de Cooperare și Verificare

 

[UPDATE: Concluzii] Președintele României. Reuniunea la nivel înalt – Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest was last modified: decembrie 7th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: