Președintele României a dispus implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea românilor de pe aeroportul din Kabul

17 aug. 2021
Vizualizari: 123

Conform site-ului oficial (www.presidency.ro), Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a dispus luni, 16 august 2021, ca Forțele Aeriene Române să evacueze de pe Aeroportul din Kabul cetățenii români aflați încă pe teritoriul statului afgan.

Astfel, la propunerea Prim-ministrului României, Florin-Vasile Cîțu, Președintele Klaus Iohannis a luat această decizie, având în vedere deteriorarea accelerată a situației de securitate din Afganistan și necesitatea sprijinirii repatrierii cetățenilor români aflați încă în această țară.

Totodată, aceasta decizie vine și în urma evaluărilor făcute în acest sens de Celula de criză interinstituționale, care a fost convocată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

De asemenea, România va continua activ consultările și coordonarea politice cu partenerii din Uniunea Europeană, aliații din NATO, inclusiv cu Statele Unite, pentru evaluarea evoluțiilor, a efectelor lor și pentru adoptarea măsurilor care se impun pentru gestionarea acestora.

În acest sens, va avea loc reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe ai UE în ziua de marți, 17 august 2021, și reuniunea de urgență a Consiliului Nord-Atlantic din aceeași zi.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Președintele României: „Am toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic. Poziția mea față de fenomenul plagiatului rămâne neschimbată!”

Președintele României a dispus implicarea de urgență a Forțelor Aeriene Române pentru evacuarea românilor de pe aeroportul din Kabul was last modified: august 17th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: