Omul care schimbă legea

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Povestea aceasta nu este despre reputatul profesor Marilena Uliescu, ci despre domnișoara Hinches, profesoara de istorie din liceu, asistenta marelui Nicolae Iorga, despre profesorii din Facultate: Traian Ionașcu, Mihail Eliescu, Tudor Popescu, despre profesorii și colegii de mai târziu de la Institut: Anita Naschitz, Ioan Vîntu, Salvator Brădeanu, Alexandru Bolintineanu, Yolanda Eminescu, Octavian Căpățînă și mulți alții, despre care Marilena Uliescu vorbește cu nostalgie, bucurie, emoție și dragoste. Povestea aceasta nu este despre reputatul profesor Marilena Uliescu, ci despre o adolescentă cu pietre în ghiozdan, despre o mică „avocată de mahala”, căreia i se refuza un destin, „Geologia”, pentru a i se deschide altul, justiția. Povestea aceasta este despre modestie, despre recunoștință, minunata mângâiere a cărei atingere nu se uită niciodată, despre un suflet nobil și darurile neîncetate ale lui Dumnezeu, despre o cale spre împlinire, găsită deloc întâmplător, despre convingeri puternice, la fel de tari, precum pietrele din ghiozdanul de odinioară, pe care doar iubirea de semeni, apa ce curge năvalnic prin viețile noastre, le-a rotunjit, le-a domolit, le-a dat strălucire și noimă. Povestea aceasta este despre o lume binecuvântată, în care, aleatoriu, suntem supuși ori stăpâni și în care doar o lege bună ne poate salva să rămânem oameni. Povestea aceasta nu se putea scrie, întru binele nostru, fără profesorul Marilena Uliescu – omul care schimbă legea.

Legal Point: Privind în urmă, am putea spune că v-ați pus viața în slujba Dreptului. Întâmplare, aventură, cum ați pornit spre acest tărâm?

Marilena Uliescu: Aventura mea a început de când eram studentă. Am avut mari profesori: pe Traian Ionașcu, pe Mihail Eliescu, pe Tudor Popescu. Am avut profesori dedicați, profesori care nu te striveau cu personalitatea și cunoștințele lor. Reușeau să te ridice, să-ți dea sentimentul că tu, studentul de anul doi, să zicem, poți discuta cu profesorul Traian Ionașcu. Așa a fost examenul de Civil, la care am vorbit două ore și zece minute. Profesorul Traian Ionașcu mi-a pus o problemă, care sigur că nu făcuse obiectul unei prelegeri la curs, era vorba de ceva din practica Tribunalului Suprem de pe vremea aceea, dar mi-a dat curajul să spun ce gândesc. Și spunându-i ce cred, mi-a spus: „Bine, sunt de acord cu dumneata. Dar dă-mi și alt argument!” Și mi-a dat curajul să-l întreb eu pe marele profesor Ionașcu: „Dar dumneavoastră mai aveți?” Și a început să râdă și a zis: „Da, mai am!” Și zic: „Dar în cât timp, că într-un minut de examen nu puteți să-mi cereți prea mult”. Și atunci a zis: „Gândește-te, vii și-mi spui și scriem un articol”. Așa profesori am avut. De aici, probabil, pasiunea pentru Drept, care s-a născut încă de când învățam literele lui.

Legal Point: Pasiunea pentru Drept a început când erați în școală, în liceu?

Marilena Uliescu: Nu. Când eram în liceu, voiam să urmez cursurile Facultății de Geologie. Umblam cu pietre după mine, aveam pietrare și nu visam altceva. Și când am venit să mă înscriu la Geologie, mi s-a spus simplu: „Nu primim fete!”, fiindcă Geologia era numai în cadrul Institutului de Mine. Simplu! Astfel, m-am trezit pe trotuar, la 16 ani, cu dosarul în mână, fără să știu unde vreau să mă duc. Visul meu, Geologia, se spulberase. Și, în felul acesta, una dintre „moțatele” din clasă, eu, n-am intrat la facultate, pentru că nu știam unde să mă duc. Și aveam o profesoară de Istorie, domnișoara Hinches, care fusese asistenta lui Nicolae Iorga (dar noi nu știam, că eram mici și neinițiate), și, când a auzit că nu am intrat la facultate, a trimis după mine o elevă și mi-a zis: „Ce-i cu tine?” „N-am intrat, domnișoară, că n-am știut unde să mă duc!” „Dar unde voiai să te duci?” „La Geologie, dar n-au primit fete” „Foarte bine!”, mi-a zis. Și atunci am spus: „Un coleg mi-a spus să mă duc la Electronică, dar nu m-a atras”. „Normal. Și unde te duci până la urmă, după tine?” „Nu știu.” „Du-te la Drept, nu ți-am spus de mică că ești avocat de mahala?” (când se întâmpla ceva în clasă, eu o căutam, că știam că are o anume slăbiciune pentru mine, și profitam, ca să salvez toată clasa, crezând că o conving cu argumente, dar ea se amuza). În felul acesta, domnișoara Hinches m-a trimis la Drept.

Legal Point: Asistenta lui Nicolae Iorga.

Marilena Uliescu: Da. Știa, probabil, că e bine să mă duc acolo. Și când am dat examenul de admitere, era profesorul Cernea în comisie – am uitat să spun că am făcut liceul la Brăila – care era brăilean și care mi-a spus: „Fetițo, de unde știi tu atâta istorie?” Și am spus, foarte normal: „De la domnișoara Hinches.” Și mi-a zis: „Se vede!” Zic: „Ei, toată lumea o știe!” – asta era în gândul meu, deși pe vremea aceea nu era foarte la modă să fi fost asistent al lui Nicolae Iorga. Și în felul acesta, din 21 pe un loc, am intrat la Facultatea de Drept, v-am spus că am avut noroc de mari profesori.

Legal Point: Fascinantă istorie. Cam cum era lumea Dreptului în comunism, în comparație cu astăzi?

Marilena Uliescu: Eu nu socot că am avut comunism; am avut un totalitarism, la care s-a supus toată lumea, fiindcă nu exista altă soluție. Erau un mănunchi, aș zice, de privilegiați, care n-aveau nici pe departe averile și fanteziile celor bogați de acum, iar noi, care, ca profesioniști, ne respectam. Nu făceam ce vrem. Eu am stat 17 ani pe postul de cercetător științific gradul III. Fiindcă nu se avansa. Dar, între noi, aveam o scară de valori. Am intrat în Institut prin concurs și am descoperit că se refugiaseră acolo cu adevărat marii noștri juriști: profesorul Ionașcu, Mihail Eliescu, Alexandru Bolintineanu, Anita Naschitz, Yolanda Eminescu, Octavian Căpățînă… și alți mari profesori, cărora noi le-am fost învățăcei. A fost minunat. Vreau să spun că, între noi, cei care cu adevărat practicam profesia cu pasiune și cu bună-credință, exista o scară de valori și respect.

Legal Point: După ani de dictatură, a venit și Revoluția. Cum ați privit schimbarea?

Marilena Uliescu: Schimbarea am întâmpinat-o cu mare entuziasm. A fost o întâmplare cu totul nepotrivită pentru un asemenea moment, fiindcă a fost decesul socrului meu la Constanța, care dorea să fie înmormântat la Cincu, lângă Făgăraș, așa încât am traversat toată țara cu coșciugul deasupra mașinii, cu soțul meu la volan și cu mine alături. A fost înmormântarea într-un sat cu mare respect pentru tradițiile românești, la Cincu de Făgăraș, și în momentul acela s-a anunțat la
radio că a părăsit capitala Nicolae Ceaușescu și soția. Din atmosfera de înmormântare, totul s-a schimbat într-o fracțiune de secundă. Nu era decât entuziasm. Și am plecat de acolo cu mâinile pe fereastră, făcând semne la toți oamenii ieșiți pe marginea șoselei, de pe drum. A fost, cu adevărat, spectaculos, ca într-un film. Într-adevăr, am trăit momente de mare entuziasm. Și după acest entuziasm a venit și marea dezamăgire.

Legal Point: Schimbările politice au adus și schimbări legislative. Cum ați întâmpinat implementarea noilor coduri în România?

Marilena Uliescu: Codurile noi se aplică, dar nu pot să zic că sunt ceea ce unii clamează că ar fi o mare realizare. Eu sunt un critic de bunăcredință al Codului civil. Și pentru asta m-am și exprimat în scris, am publicat mai multe studii, dar, mai ales, a fost un prim volum, chiar din anul 1998, înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, care a fost scris împreună cu colegii mei, cu pasiune, aș zice. Fiecare a scris ce l-a pasionat din Noul Cod civil, iar opiniile au fost argumentate pentru o mai bună reglementare. Această lucrare a fost, cu adevărat, un succes, pentru că s-au publicat trei ediții și au dispărut urgent. Iar la 1 octombrie 2011, când a intrat în vigoare Noul Cod civil, și a intrat cu modificări, am observat că modificările făcute erau în bună parte criticile făcute în lucrarea la care m-am referit, publicată de noi. Așa că am fost critici la adresa Codului civil

Legal Point: Dar ați avut satisfacția că totuși s-a ținut cont de părerile dumneavoastră și ale colegilor…

Marilena Uliescu: Am avut, e adevărat, o mare satisfacție, dar apariția codurilor ne-a dat ocazia să remarcăm faptul că Noul Cod civil nu este redactat cu rigoare, lăsând loc anumitor confuzii, mai ales acolo unde ar trebui să fie exactitate matematică, la terminologie.

Legal Point: Am înțeles. Deci mai suportă îmbunătățiri.

Marilena Uliescu: Institutul de Cercetări Juridice a publicat o lucrare: „Noul Cod civil. Studii și comentarii”, în patru volume și cinci cărți (pentru că un volum a avut două cărți), în jur de o mie de pagini fiecare, o lucrare mare, care a cuprins tot Codul civil. Iar ultimul volum cuprinde modificări pentru Codul civil. S-au colectat propuneri de modificare de către Institutul Național al Magistraturii, dar fără să avem vreun rezultat. Milităm în continuare pentru modificări, care ar merita să fie făcute, pentru că acest Nou Cod civil cuprinde foarte multe lucruri meritorii, care se cereau a fi reglementate, dar este păcat că sunt și lucruri care, din grabă, au fost adoptate fără rigoare.

Legal Point: Spuneți-ne câteva lucruri esențiale pe care le-ați schimba și la care v-ați putea referi în mod concret.

Marilena Uliescu: Să spun despre câteva lucruri de terminologie, fiindcă sunt generale. Chiar art. 1 al Codului civil în vigoare arată că sunt trei izvoare ale dreptului civil, cele clasice: legea, cutuma și principiile de drept. Și, în loc de cutumă, în acest art. 1 scrie că este vorba, dintr-o traducere proastă, de niște „uzanțe”. Uzanțele sunt comerciale – e o traducere greșită. Și mai spune și un lucru inacceptabil, că cine le invocă trebuie să dovedească cu înscrisuri emanând de la organele competente – or, cutuma e nescrisă. Cum să ceri înscrisuri?! Și limitezi astfel accesul la justiție! Dacă cineva vrea să invoce o cutumă, trebuie să producă un înscris. E un nonsens. Deci acesta e un lucru care, categoric, ar trebui schimbat. Și, după aceea, ne mai referim la înlocuirea termenului de „comerciant” cu acela de „profesionist”.

Legal Point: Am mai întâlnit această obiecție.

Marilena Uliescu: Ei bine, chiar în actul normativ care introduce în vigoare, de la 1 octombrie, Noul Cod civil sunt prevăzute excepții; și, mai ales, excepții privind acte normative, cu efecte internaționale, unde nu se poate schimba termenul. Trebuie să ții seama că terminologia juridică este un dat comun, nu numai al sistemului juridic românesc, așa că nu poți să te îndepărtezi de la un drum comun, să o iei pe o cărare singuratică, fără nicio rațiune.

Legal Point: Corect!

Marilena Uliescu: Iar Codul explică în trei fraze termenul de „profesionist”, care este un termen profan. E ceva inventat de mine, dar care a prins – înlocuirea termenilor juridici cu cei profani, care n-au niciun înțeles juridic. Acestea ar fi două exemple categorice, care ar trebui modificate, dar toate sunt motivate – acolo e un întreg capitol. Noi am militat pentru realizarea unor modificări absolut necesare și, credem, argumentate.

Legal Point: Dacă ați fi Ministrul Justiției și ați avea drept de decizie, care ar fi trei-patru măsuri pe care le-ați lua în acest moment?

Marilena Uliescu: Din păcate, Ministrul Justiției nu poate el să schimbe lucrurile acestea. Aici e vorba de Parlament, în privința legiferării. N-ai ce face, nu poate puterea executivă să înlocuiască puterea legislativă. Deci Ministrul Justiției nu poate să facă decât să colecteze propunerile acestea, să le analizeze, să le selecteze cu specialiști pe cele pe care le crede absolut necesare și să le propună organului legislativ pentru a fi modificate Codurile. Un al doilea lucru, pe care tot din Parlament l-aș face – cu toate că risc foarte mult, și am mulți prieteni procurori – eu aș susține că procurorii nu sunt magistrați. Și atunci s-ar limpezi lucrurile. De altminteri, la Curtea Europeană se zice, în franceză, apărătorul, avocatul general – „l’avocat général” – al tuturor oamenilor care sunt reprezentați de stat. El are vizavi avocatul persoanelor care sunt justițiabili. Deci el se confruntă cu avocatul unei părți sau al ambelor părți sau al câtor părți sunt și nu are ce căuta alături de magistrat, care nu poate fi decât judecătorul. Mărturisesc că am colaborat la elaborarea Legilor Justiției, de care se face atâta caz că se modifică, și nu s-a interesat nimeni pe vremea aceea. Eram noi între noi, niște specialiști, eu eram în calitate de director al Institutului Național al Magistraturii, și ne întrebam, noi între noi, dacă e bine sau e rău. Și ne-am luat după reglementarea din Franța. Acolo, procurorii sunt magistrați, dar cu o mie de condiții, și ei pot schimba rolul între ei, după ce fac anumite stagii. Deci iată două lucruri pe care eu le-aș face, ca să limpezim odată și ca să evităm – nu spun nume, dar spun o situație care m-a șocat – să se zică că nu respectă Hotărârea Curții Constituționale, fiindcă n-a fost luată de totalitatea judecătorilor de la Curtea Constituțională. Dacă e o procedură legală, nu se schimbă efectele juridice ale hotărârii, dacă s-a luat cu majoritate sau cu totalitatea voturilor judecătorilor Curții Constituționale. E un nonsens juridic aici, o dovadă că e o necunoștință a unor lucruri obligatorii pentru un profesionist al Dreptului.

Legal Point: La o decernare de titlu Doctor Honoris Causa de la Târgoviște, la Universitatea Valahia, doamna prof. univ. dr. Raluca Dimitriu spunea despre dumneavoastră: „Într-un univers social mai degrabă definit prin indiferență, doamna profesor este empatică, pasionată și stimulativă intelectual. În pofida activităților desfășurate, uneori copleșitoare, și a unui program permanent încărcat, doamna profesor nu este niciodată indisponibilă, ci plină mereu de resurse pentru a-i ajuta și pentru a-i îndruma pe colegii dumneaei spre performanță”. Cărui fapt se datorează această disponibilitate de a ajuta?

Marilena Uliescu: N-aș putea să motivez logic cărui fapt se datorează. În primul rând, cred că tot pasiunii mele pentru Drept, dorinței mele ca toți colegii să fie, și ei, pasionați de studierea dreptului și să respecte legea. Structura juridică nu se respectă prin citate, poți să faci o colecție de citate. Un lucru esențial, pe care l-au făcut cu mine marii profesori, în special Anita Naschitz, care se ocupa de filosofia Dreptului și care a petrecut cu mine vreo două ore și jumătate, luând fiecare frază dintr-un prim articol scris de mine și dat la revistă și comentând-o. Articolul a stârnit o controversă între profesorul Ioan Vîntu, care era la vremea aceea directorul Institutului, și profesorul Salvator Brădeanu, pentru care am un mare respect, care era profesorul cu care eu am făcut doctoratul și care m-a îndrumat când m-am inițiat cu adevărat în tainele Dreptului. Profesorul Vîntu a spus: „Mai întâi să înveți să scrii, și după aia să scrii”. Profesorul Salvator Brădeanu a fost entuziasmat de primul meu articol, studiu, dat la revistă și a fost supărat că profesorul Vîntu și-a permis să îmi spună altceva, încât au ajuns ei să fie pe poziții adverse. Anita Naschitz a luat fiecare frază și mi-a explicat: „Ai o mulțime de idei, dar n-ai învățat încă să le susții. Să faci eșafodajul de argumente Zvârli unele idei de care nu te ocupi și e păcat, altele le motivezi fără să fie o înșiruire logică, după cum ai fantezia să expui argumentele…”. Și, cuvânt cu cuvânt, m-a învățat responsabilitatea cuvântului scris. Eu susțin că Institutul de Cercetări Juridice a fost un loc privilegiat pentru a învăța responsabilitatea cuvântului scris, poate singurul din țară pe vremea aceea. Și același lucru am încercat și eu să o fac cu colegii mei mai tineri, mai ales cu cei care și-au făcut studiile de doctorat cu mine. Am făcut ce a făcut Anita Naschitz cu mine și am primit ulterior mai multe dedicații, de genul: „Doamnei profesor…, care m-a învățat să scriu”.

Legal Point: Foarte frumos! O ultimă întrebare: de ce dreptul civil?

Marilena Uliescu: Dreptul civil a fost o slăbiciune pe vremea când nu știam foarte mult despre Drept. Mie mi s-a părut că este o ramură de drept foarte logică, la care poți să gândești și să apreciezi, între persoane egale, cine ar avea dreptul sau cât ar avea dreptul să-și satisfacă cerințele pe care le clamează. Așa mi s-a părut, că nu intervine nicio forță – forța coercitivă a statului sau alte forțe. Era un echilibru între persoane egale. Cum ziceau romanii, spun și eu un citat, iertat să-mi fie – „ars boni et aequi” (arta binelui și a echității). Și de multe ori m-am servit, uneori cu puțină răutate, de ceea ce a spus Vintilă Dongoroz, marele profesor de drept penal: „Nu poți să fii nici măcar penalist, dacă nu ești civilist”. Sigur că m-am folosit și eu de spusele lui, citându-l, dar cu un pic de malițiozitate față de colegii mei, care se pretindeau penaliști. Din dreptul civil „am alunecat” datorită preferințelor profesorului Salvator Brădeanu, care m-a îndrumat spre dreptul funciar și spre dreptul mediului. Dânsul se ocupa de dreptul mediului, pe vremea când nu se ocupa nimeni aici, de care m-am ocupat și eu o bună bucată de vreme.