NNDKP asistă NIPPON EXPRESS HOLDINGS, Inc. în legătură cu achiziția pachetului de acțiuni din multiplele filiale ale Cargo-Partner Group Holding AG

17 mai 2023
Vizualizari: 123

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a făcut parte din echipa internațională de avocați ce a acordat asistență juridică către NIPPON EXPRESS HOLDINGS, Inc., unul dintre liderii la nivel global în domeniul logisticii, în ceea ce privește achiziția participațiilor din multiplele filiale ale Cargo-Partner Group Holding AG („Cargo-Partner”), companie ce oferă, la nivel global, servicii de logistică prin intermediul principalelor locații pe care le are în Europa Centrală și de Est.

NNDKP a oferit consiliere juridică în legătură cu toate aspectele ce au ținut de jurisdicția românească în ceea ce privește filiala Cargo-Partner din România și activitatea acesteia. NNDKP a făcut parte dintr-o echipă internațională de avocați care a asistat cumpărătorul în tranzacție, condusă de Freshfields, unul dintre liderii pieței internaționale de avocatură.

Echipa NNDKP care a asistat NIPPON EXPRESS HOLDINGS, Inc. în proiect i-a inclus pe Răzvan Vlad (Partener) și Vlad Anghel (Asociat Senior), din cadrul practicii de Corporate/M&A, care au coordonat o echipă multidisciplinară de avocați din care au făcut parte Roxana Iordache (Asociat Senior, practica de Drept Imobiliar), Cătălina Dan (Asociat, practica de Drept Bancar și Finanțări), Mădălina Vasile (Asociat Senior, practica de Dreptul Mediului) și Daniel Stăncescu (Asociat Senior, practica de Dreptul Muncii).

NIPPON EXPRESS HOLDINGS, Inc. va achiziționa, astfel, prin intermediul unui vehicul specializat, o filială deținută în totalitate de NIPPON EXPRESS EUROPE GMBH, în numerar, participațiile a 63 de companii ce fac parte din Cargo-Partner Group Holding AG.

Tranzacția completează portofolilul proiectelor de fuziuni și achiziții în care NNDKP a fost implicată în ultimele luni, în industrii precum energie și resurse naturale, sectorul alimentar și agribusiness, tehnologie și IT, transport și logistică și servicii medicale. NNDKP are o istorie impresionantă de proiecte de succes derulate în peste 30 de ani, acordând asistență în tranzacții cu o valoare cumulată de zeci de miliarde de euro, inclusiv în proiecte care au definit piața de business locală.

 

***

Despre NNDKP

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen („NNDKP”) este promotor al avocaturii de afaceri în România de peste 30 de ani, fiind recunoscută ca un pionier al pieței de profil locale.

NNDKP oferă servicii de avocatură și consultanță fiscală complete companiilor active în diverse sectoare ale industriei. De-a lungul celor peste trei decenii de activitate, avocații NNDKP au oferit asistență juridică și reprezentare în tranzacții și proiecte reper pentru evoluția comunității de afaceri din România, inclusiv în domenii inovatoare, considerate încă de nișă și care au implicat atât companii internaționale, cât și antreprenori locali.

Firma reprezintă România în unele dintre cele mai importante asociații profesionale la nivel internațional – Lex Mundi, World Services Group, International Attorneys Club – și este membru fondator al SEE Legal. NNDKP este clasată în mod constant pe primele poziții în toate ariile de practică de către Chambers & Partners, Legal500 și IFLR1000.

NNDKP este de șase ori câștigătoarea prestigiosului premiu „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe, care i-a fost acordat în anii 2022, 2021, 2017, 2013, 2012 și 2009.

 

NNDKP asistă NIPPON EXPRESS HOLDINGS, Inc. în legătură cu achiziția pachetului de acțiuni din multiplele filiale ale Cargo-Partner Group Holding AG was last modified: mai 17th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: