MMSS. Noi măsuri de sprijin pentru persoanele persecutate din motive etnice care nu mai au cetățenie română

23 feb. 2022
Vizualizari: 188

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) informează că Guvernul României a adoptat o Hotărâre pentru completarea normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

În acest sens, Hotărârea de Guvern asigură noi soluții necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă această categorie de beneficiari. Astfel, persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetățenia română, indiferent de domiciliul acestora, vor primi sprijin în furnizarea probelor cerute de lege pentru a dovedi că au fost supuse persecuțiilor din motive etnice.

De asemenea, Executivul a stabilit ca astfel de situații să poată fi probate și prin documente oficiale eliberate de organele competente din statul de reședință, în cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate.

Nu în ultimul rând, Casa Națională de Pensii Publice va încheia documente de cooperare internațională cu autoritățile publice competente din alte state pentru a veni în sprijinul solicitanților în ceea ce privește documentele doveditoare ale persecuțiilor.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

vezi și MMSS. Proiect: Lege pentru modificarea Legii nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior

MMSS. Noi măsuri de sprijin pentru persoanele persecutate din motive etnice care nu mai au cetățenie română was last modified: februarie 23rd, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: