MIPE. Secretarii de stat ai ministerului se implică în programul național de sprijin pentru copiii afectați de pandemia COVID-19

19 aug. 2021
Vizualizari: 239

Conform unui comunicat, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene informează că miercuri, 18 august 2021, secretarii de stat ai ministerului au participat la o nouă întâlnire a Comitetului Interinstituțional, în cadrul Programului Național „Din grijă pentru copii”.

Astfel, în cursul întâlnirii au fost discutate prioritățile, măsurile și acțiunile propuse de experții implicați în cele două grupuri tehnice de lucru ce vizează siguranța și suportul psiho-emoțional al copiilor. Programul vizează acordarea de sprijin psiho-emoțional tuturor copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății mintale a acestora în perioada pandemiei și post-pandemie.

De asemenea, un subiect discutat a fost nevoia de specialiști în mediul rural, astfel încât strategia acestui program național să poată fi implementată acolo unde sunt cele mai mari probleme, Programul „Din grijă pentru copii” urmând a fi corelat cu reformele, măsurile și intervențiile propuse a fi susținute prin PNRR și programele operaționale, în special POEO și POIDS.

În acest sens, secretarii de stat au susținut că „(…) în Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială sunt prevăzute peste 700 mil. de euro pentru Servicii Comunitare Integrate în 2000 de comunități rurale, constând în special în susținerea salariilor asistenților sociali, mediatorilor școlari sau asistenților medicali din aceste comunități”.

Totodată, a fost subliniată nevoia dezvoltării unei infrastructuri instituționale pentru serviciile de suport psiho-pedagogic, siguranță și incluziune la nivelul unităților școlare implicate, coordonarea, monitorizarea și evaluarea implementării programului urmând a fi realizate de către Departamentul de Responsabilitate Socială Comunitară și Grupuri Vulnerabile ce se va înființa la nivelul Guvernului.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și MIPE aduce clarificări cu privire la popririle pe conturile de proiecte cu finanțare europeană

MIPE. Secretarii de stat ai ministerului se implică în programul național de sprijin pentru copiii afectați de pandemia COVID-19 was last modified: august 19th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: