Ministerul Justiției. Întâlnire de lucru cu Şefa Reprezentanţei Permanente a Comisiei Europene în România

27 ian. 2022
Vizualizari: 239

Ministrul Justiției a participat la o întâlnire de lucru cu Șefa Reprezentanței Permanente a Comisiei Europene în România pe următoarele teme: respectarea principiului supremației dreptului Uniunii Europene, progrese în îndeplinirea obiectivelor Mecanismului de Cooperare și Verificare și atingerea țintelor Planului Național de Redresare și Reziliență.

În cadrul acestei întâlniri, într-una din intervențiile sale, Ministrul Justiției a subliniat angajamentul Guvernului României de respectare a principiului supremației dreptului UE, inclusiv a jurisprudenței CJUE.

Astfel, în perioada următoare, activitatea Ministerului Justiției va fi axată pe definitivarea proiectului de lege de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) și trimiterea în Parlament, astfel încât să fie adoptat până la finalul lunii martie 2022, pe definitivarea proiectelor noilor legi ale justiției, precum și a proiectelor de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală.

Pe de altă parte, oficialul european a readus în discuție demersurile Comisiei Europene de a sprijini România pentru a realiza obiectivele MCV în vederea finalizării acestora, cu îndeplinirea recomandărilor cuprinse în rapoarte.

Totodată, reprezentantul Comisiei Europene a subliniat importanța respectării de către toate autoritățile române a principiului supremației dreptului UE.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

📎VEZI ȘI MINISTERUL JUSTIȚIEI. ÎNTÂLNIRE DE LUCRU PRIVIND REZULTATELE OBȚINUTE DE ROMÂNIA ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE PERSOANE

Ministerul Justiției. Întâlnire de lucru cu Șefa Reprezentanței Permanente a Comisiei Europene în România was last modified: ianuarie 27th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: