Ministerul Justiției. A fost adoptată O.U.G privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administraţiei penitenciare

15 dec. 2021
Vizualizari: 233

Ministerul Justiției anunță că, în ședința de miercuri, 15 decembrie 2021, Guvernul României a adoptat proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administrației penitenciare.

Astfel, potrivit MJ, prin adoptarea O.U.G. se elimină o inechitate din sistemul de salarizare în sistemul de ordine publică și securitate națională.

În acest sens, Ordonanța asigură aplicarea unitară a Anexei VI la Legea cadru nr. 153/2017 – Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și securitate națională” pentru polițiștii de penitenciare și personalul civil din sistemul administrației penitenciare.

Totodată, ministrul Justiției a declarat: „Una din prioritățile pe care le-am stabilit după preluarea mandatului este eliminarea cât mai rapidă a inechităților de salarizare din sistemul judiciar și sistemul penitenciar. Astăzi, cu sprijinul Guvernului, am reușit să eliminăm una dintre ele, care greva statutul polițiștilor de penitenciare și personalului civil din sistemul administrației penitenciare, problemă care a fost generată pe parcursul anului 2021 și care reprezenta una din multele întârzieri acumulate pe agenda Justiției și a sistemului penitenciar pe parcursul anului 2021. În continuare, mă voi concentra pe inechitățile salariale din sistemul judiciar.”.

Mai multe detalii sunt disponibile accesând sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

Vezi și Întâlnire de lucru a ministrului Justiției cu ministrul Finanțelor referitoare la salarizarea din sistemul judiciar

Ministerul Justiției. A fost adoptată O.U.G privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sistemul administrației penitenciare was last modified: decembrie 15th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: