Ministerul Afacerilor Interne. Aproximativ 200 de locuri alocate MAI au fost scoase la concurs la instituțiile de învățământ, în cadrul sesiunii iulie-august 2022

31 mart. 2022
Vizualizari: 227

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că aproximativ 200 de locuri alocate MAI au fost scoase la concurs la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale și la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, pentru sesiunea iulie-august 2022.

Astfel, persoanele interesate de o carieră de ofițer în cadrul MAI pot opta pentru cele 130 de locuri scoase la concurs în cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” din București, precum și în cadrul a șapte instituții de învățământ superior ale MApN.

De asemenea, 65 de locuri alocate MAI au fost scoase la concurs în cadrul a cinci instituții de învățământ postliceal ale MApN.

În aces sens, candidații care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute de legislația în vigoare vor putea completa cererea-tip de înscriere la concursul de admitere până la data de 20 mai 2022, cerere pe care o pot descărca de pe site-ul MAI și pe care o pot depune la unitățile MAI de recrutare din județul de domiciliu.

Menționăm faptul că proba de evaluare a performanței fizice se va susține la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, în perioada 1-6 iulie 2022.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

(Copyright foto: freepik)

Sursa informației

vezi și MAI. Proiect: H.G. pentru modificarea H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele MAI

Ministerul Afacerilor Interne. Aproximativ 200 de locuri alocate MAI au fost scoase la concurs la instituțiile de învățământ, în cadrul sesiunii iulie-august 2022 was last modified: martie 31st, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: