Ministerul Afacerilor Externe anunță lansarea Programului anual de burse oferite cetățenilor străini din statele non-UE pentru anul universitar 2022-2023

22 dec. 2021
Vizualizari: 272

Programul anual de burse oferite de România, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), cetățenilor străini din statele non-UE, pentru anul universitar 2022-2023, a fost lansat, în această perioadă, în baza Hotărârii Guvernului nr. 288/1993 privind școlarizarea în România a cetățenilor din alte țări.

Astfel, acest program va avea în vedere, în acest an, adaptarea la noile provocări generate de pandemia de COVID-19, dar și schimbarea modului în care cetățenii interacționează cu instituțiile publice, digitalizarea reprezentând una dintre prioritățile înscrise pe agenda Uniunii Europene și a Guvernului României.

În acest sens, cetățenii străini interesați de aceste burse vor putea depune candidaturile prin intermediul unei platforme online creată pentru încărcarea documentelor necesare, în limbile engleză și franceză. Realizată în parteneriat cu Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educației, această platformă este adaptată tendințelor actuale și prezintă o interfață cu capabilitate multi-device de accesare a informațiilor.

Scopul acestui Program de burse este atât dezvoltarea și aprofundarea pe termen lung a relațiilor bilaterale cu statele de proveniență a studenților, cât și promovarea mai eficientă a instituțiilor de învățământ superior românești la nivel mondial.

În vederea depunerii dosarelor de candidatură, candidații interesați de Programul de burse pentru anul universitar 2022-2023 pot accesa platforma online, fie la adresa aceasta, fie prin accesarea site-ului Study in Romania, fie prin intermediul site-ului MAE, secțiunea Burse oferite cetățenilor străini de statul român prin MAE.

De asemenea, perioada în care pot fi încărcate pe platformă aplicațiile individuale ale candidaților este 20 decembrie 2021-15 martie 2022, iar rezultatele selecției vor fi anunțate la data de 15 iulie 2022.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

📎VEZI ȘI MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE. DECLARAȚIA PRIVIND PROMOVAREA JURISDICȚIEI CURȚII INTERNAȚIONALE DE JUSTIȚIE

Ministerul Afacerilor Externe anunță lansarea Programului anual de burse oferite cetățenilor străini din statele non-UE pentru anul universitar 2022-2023 was last modified: decembrie 22nd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: