MFP. Eșalonarea datoriilor restante de la declanșarea stării de urgență și prelungirea termenelor pentru executări și accesorii

23 oct. 2020
Vizualizari: 290

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a anunțat aprobarea, de către Guvern, a aplicării procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligațiile bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data declanșării stării de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

De asemenea, Guvernul a decis prelungirea, până la 25 decembrie 2020, a perioadei în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență, precum și neînceperea executării silite, până la data de 25 decembrie 2020, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităților fiscale oferite corespunzător situației sale fiscale.

Astfel, pentru acordarea eșalonării contribuabilul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

„a) să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eșalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eșalonare;
b) să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență și neachitate ulterior.
c) să nu se afle în procedura insolvenței;
d) să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
f) să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art.25 și 26 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.”

 

Pentru comunicatul integral, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MFP. Acordarea înlesnirilor la plată pentru obligațiile bugetare restante după data declarării stării de urgență

MFP. Eșalonarea datoriilor restante de la declanșarea stării de urgență și prelungirea termenelor pentru executări și accesorii was last modified: octombrie 23rd, 2020 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: