MF. Clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare

15 mart. 2021
Vizualizari: 347

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat un comunicat prin care face o serie de precizări și clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare.

Redăm, în continuare, comunicatul:

„Prin Legea nr. 296/2020 au fost modificate prevederile Codului fiscal, intenția fiind ca, începând cu 1 ianuarie 2021, persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent și în anul în curs nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei să poată opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu prima zi a perioadei fiscale următoare celei în care și-au exercitat opțiunea.

Cu toate acestea, nu a fost posibilă aplicarea sistemului TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2021 în noile condiții, întrucât în Codul fiscal există încă o serie de referiri la vechiul plafon de 2.250.000 lei, precum și obligația de notificare pentru aplicarea sistemului în termenul de 25 ianuarie a fiecărui an.

Pentru respectarea intenției de reglementare care a stat la baza Legii 296/2020, a fost necesară modificarea și a altor prevederi din Codul fiscal, modificări care s-au realizat prin O.U.G. nr. 13/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și a Legii contabilității nr. 82/1991.

Astfel, începând cu data de 1 martie 2021, toate persoanele impozabile a căror cifră de afaceri în anul calendaristic precedent, precum și în anul în curs, nu a depășit plafonul de 4.500.000 lei pot opta pentru aplicarea sistemului TVA la încasare. Această opțiune poate fi exercitată oricând în cursul anului.

Tot prin O.U.G. nr. 13/2021 s-a instituit o regulă specială care a permis continuarea aplicării sistemului de către persoanele impozabile care ar fi trebuit să fie radiate începând cu data de 1 martie 2021 din Registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, în condițiile în care acestea ar fi devenit eligibile pentru aplicarea sistemului, potrivit noilor reguli, începând cu aceeași dată.”

Sursa informației

🔔Vezi și Codul fiscal – modificări (Legea nr. 296/2020)

MF. Clarificări privind aplicarea sistemului TVA la încasare was last modified: martie 15th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: