[Mesaje de condoleanțe] S-a stins din viață Profesorul Ioan Muraru

23 dec. 2021
Vizualizari: 913

Facultatea de Drept a Universității din București, cu adâncă tristețe și profund regret, aduce la cunoștință trecerea la cele veșnice a profesorului Ioan Muraru, unul dintre cei mai mari constituționaliști pe care i-a avut România, profesor pentru numeroase generații de studenți, mentor pentru numeroși doctoranzi, model pentru și mai numeroși colaboratori.

Născut la Dolhești, Județul Suceava în 1938, profesorul Ioan Muraru a reușit, în cei peste 60 de ani de experiență profesională, să se impună în lumea academică și dincolo de ea prin rigoare, echilibru, sobrietate și rafinament juridic, toate dublate de o imensă generozitate însoțită de o doză sănătoasă de umor.

Fructuoasa activitate didactică și științifică a fost dublată de o intensă și merituoasă activitate în plan instituțional, profesorul Ioan Muraru deținând funcții precum cea de procuror, de judecător și președinte al Curții Constituționale sau cea de Avocat al Poporului.

Contribuția la redactarea Constituției actuale a României, în calitate de expert în Adunarea constituantă originară și în cea derivată, contribuția la alte legi importante pentru buna funcționare a statului precum legile electorale, legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale ori cea a Avocatului Poporului, cursurile de drept constituțional care au devenit un reper pentru orice manual universitar scris în  această ramură a dreptului, articolele și prelegerile sale științifice sunt mărturii ale unei cariere de succes și tot atâtea motive pentru a conștientiza pierderea pe care o reprezintă plecarea sa dintre noi.

Profesorul Ioan Muraru a fost o personalitate marcantă a lumii juridice românești, iubit și respectat deopotrivă de generațiile de juriști pe care i-a format. El va rămâne pentru totdeauna în galeria marilor personalități pe care România le-a dat științei dreptului.

Dumnezeu să-l odihnească!


Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, av. dr. Traian-Cornel Briciu, anunță cu profund regret trecerea la cele veșnice, azi, 22 decembrie 2021, a celui care a fost prof. univ. dr. av. Ioan MURARU, membru al Baroului București.

Ioan Muraru s-a născut la 02 septembrie 1938, în comuna Dolhești (județul Suceava). După absolvirea Liceului de băieți din Fălticeni (1955), a urmat cursurile Facultății de Drept a Universității București (1955-1959). Ulterior a absolvit și cursuri postuniversitare de limbi străine la Universitatea din București (1975). În anul 1972, a obținut titlul științific de doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Din anul 1960 a fost angajat în învățământul superior la Facultatea de Drept a Universității din București, unde a urcat pe rând treptele ierarhiei didactice: preparator, asistent, lector, conferențiar și, din anul 1991, profesor universitar de drept constituțional și instituții politice. Între anii 1992-1994, a fost șeful Catedrei de Drept public. A fost și conducător științific de doctorat la Facultatea de Drept – Universitatea din București.

După Revoluția din decembrie 1989, prof. dr. Ioan Muraru și-a adus contribuția din plin la crearea celor mai importante instituții ale noului stat democratic România: a îndeplinit funcțiile de membru în Comisia de redactare a legii electorale din 1990; membru în Comisia parlamentară pentru redactarea proiectului Constituției României (1990-1991); membru în Comitetul Director al Institutului Român pentru Drepturile Omului; membru al Senatului Universității din București.

În anul 1991, domnul prof. dr. Ioan Muraru a intrat în avocatură, în Baroul București, profesie pe care nu a părăsit-o niciodată.

În anul 1992 a fost numit, de către Camera Deputaților, în demnitatea de judecător la Curtea Constituțională a României, pentru un mandat de 9 ani, deținând, în perioada 1995-1998, funcția de președinte al Curții Constituționale.

În anul 2000, a fost decorat de către președintele României, Emil Constantinescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce.

În perioada 2001-2011, Ioan Muraru a fost desemnat de Parlamentul României în funcția de Avocat al Poporului, pentru două mandate consecutive.

Ioan Muraru a fost autor de manuale, cursuri și monografii și a peste 100 de studii de Drept constituțional

A participat la numeroase simpozioane, colocvii și sesiuni științifice organizate în țară și peste hotare, pe teme de Drept constituțional. Din inițiativa lui s-a organizat un Centru de Drept Constituțional și Instituții Politice, pe lângă Facultatea de Drept a Universității din București, care colaborează pe linie științifică cu centrul similar de la Universitatea Paris I- Sorbona.

Prof. univ. dr. av. Ioan Muraru va rămâne în amintirea profesionaliștilor dreptului ca o personalitate de prim rang a spațiului juridic românesc, plecarea sa lăsând un gol imens  în cultura juridică românească.

Sincere condoleanțe familiei îndurerate !

Dumnezeu să-l odihnească în pace!


Instituția Avocatului Poporului a dat publicității următorul ferpar:


Curtea Constituțională a României anunță cu profund regret încetarea din viață a prof.univ.dr. Ioan MURARU, judecător în perioada 1992-1998 și președinte în perioada 1995-1998.

Născut la 2 septembrie 1938, absolvent al Facultății de Drept a Universității din București, a urcat, pe rând, treptele unei strălucite cariere didactice în învățământul superior. Devenit în anul 1972 doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca cu teza „Libertățile social-politice și personale ale cetățenilor”, domnul Ioan MURARU a fost, începând cu anul 1991, profesor universitar de drept constituțional și instituții politice la Universitatea din București, iar din anul 1995 și la Universitatea Nicolae Titulescu din București.

A fost membru în Comisia constituțională, juridică și pentru drepturile omului a Consiliului Frontului Salvării Naționale (1989-1990), expert în Comisia parlamentară pentru redactarea proiectului de Constituție a României (1990-1991), membru în Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituției României (2002-2003), precum și autor a numeroase cărți, articole și studii publicate în revistele de specialitate. Dovadă a strălucitei sale cariere stau și distincțiile de stat și profesionale conferite de-a lungul timpului, între care pot fi amintite Ordinul național „Pentru merit în grad de Mare Cruce” acordat de Președintele României, Diploma de onoare și Medalia Justiției Române conferite de Ministerul Justiției, Medalla del Tribunal Constitucional Madrid, Orden al merito en la funcion judicial Republica Venezuela, diploma de merit pentru importanta contribuție la edificarea statului de drept din România, conferită de Uniunea juriștilor democrați din România și revista „Palatul de Justiție”, premiul „Mircea Manolescu” pe anul 1994 pentru activitate științifică deosebită în cercetarea interdisciplinară, acordat de Societatea Academică „Titu Maiorescu”.

Numit ca Avocat al Poporului în perioada octombrie 2001 – septembrie 2011, după încheierea mandatului de judecător la Curtea Constituțională, și-a închinat întreaga existență sublimei și nobilei aspirații de păstrare și valorificare a valorilor identitare, cu dăruire, modestie și abnegație, în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, pe altarul și în spiritul Constituției.

Adevărat etalon al profesionalismului dedicat idealului democratic european, întru servirea cu dăruire a statului de drept, istoria dreptului românesc îi păstrează o cuvenită amintire.

Membrii Curții Constituționale și toți cei care au avut privilegiul de a-l fi cunoscut și de a fi lucrat împreună cu domnul prof.univ.dr. Ioan MURARU îi vor purta o binemeritată prețuire și o neștearsă amintire.

Condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

[Mesaje de condoleanțe] S-a stins din viață Profesorul Ioan Muraru was last modified: decembrie 23rd, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: