Legea petrolului nr. 238/2004 – completare (Legea nr. 228/2015)

13 oct. 2015
Vizualizari: 2593

Despre

  • M. Of. nr. 755 din 9 octombrie 2015
  • Legea nr. 228/2015
  • Modificarea Legii petrolului nr. 238/2004

Actul modificatActul modificatorSumar
Legea nr. 238/2004
(M. Of. nr. 535 din 15 iunie 2004; cu modif. ult.)
Legea nr. 228/2015
(M. Of. nr. 755 din 9 octombrie 2015)
introduce: art. 611

 

În M. Of. nr. 755 din 9 octombrie 2015, s-a publicat Legea nr. 228/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2014 privind modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (M. Of. nr. 483 din 30 iunie 2014).

Legea nr. 228/2015 aprobă O.U.G. nr. 50/2014, dar și completează Legea petrolului nr. 238/2004 (M. Of. nr. 535 din 15 iunie 2004; cu modif. ult.).

Vă prezentăm, în continuare, completarea adusă Legii nr. 238/2004 prin Legea nr. 228/2015:

Art. 611 Legea nr. 238/2004 (completată prin Legea nr. 228/2015)

Noua reglementare

După art. 61 se introduce un nou articol, art. 611.

Potrivit noii reglementări, art. 611 prevede: „(1) În cazul acordurilor petroliere încetate prin expirarea duratei, pentru care sunt confirmate resurse geologice/rezerve de petrol în baza programelor operațiunilor petroliere avizate de autoritatea competentă, activitatea titularilor care desfășurau operațiuni petroliere avizate la data intrării în vigoare a prezentei legi poate continua la obiectivele unde există în posesie infrastructura necesară extracției rezervelor de petrol, în baza programelor operațiunilor petroliere avizate de autoritatea competentă, până la intrarea în vigoare a acordurilor petroliere, cu condiția ca durata de 30 de ani să nu se fi împlinit.

(2) Până la data de 1 noiembrie 2015, persoanele juridice în cazul cărora sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) pot solicita, prin cerere scrisă însoțită de dovada deținerii infrastructurii necesare, încheierea de acorduri petroliere, prin excepție de la prevederile art. 30 alin. (2) [Acordul petrolier se încheie cu câștigătorul unui apel public de ofertă, organizat de autoritatea competentă în condițiile respectivei legi].

(3) În baza solicitărilor formulate potrivit alin. (2), autoritatea competentă poate încheia, prin excepție de la prevederile art. 30 alin. (2), acorduri petroliere care intră în vigoare de la data aprobării prin hotărâre a Guvernului”.

 

ISTORIC

Act modificatActe modificatoare
Legea nr. 238/2004
(M. Of. nr. 535 din 15 iunie 2004; cu modif. ult.)
O.U.G. nr. 101/2007 (M. Of. nr. 684 din 8 octombrie 2007)
Legea nr. 269/2009 (M. Of. nr. 482 din 13 iulie 2009)
O.U.G. nr. 71/2011 (M. Of. nr. 637 din 6 septembrie 2011)
O.U.G. nr. 4/2012 (M. Of. nr. 635 din 6 septembrie 2012)
O.U.G. nr. 106/2013 (M. Of. nr. 767 din 9 decembrie 2013)
Legea nr. 187/2012 (M. Of. nr. 757 din 12 noiembrie 2012)
Legea nr. 79/2014 (M. Of. nr. 468 din 25 iunie 2014)
O.U.G. nr. 50/2014 (M. Of. nr. 483 din 30 iunie 2014)
Legea nr. 127/2014 (M. Of. nr. 720 din 1 octombrie 2014)
Legea nr. 228/2015 (M. Of. nr. 755 din 9 octombrie 2015)

 

Legea petrolului nr. 238/2004 – completare (Legea nr. 228/2015) was last modified: octombrie 12th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.