Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului – modificări (O.U.G. nr. 123/2022)

15 sept. 2022
Vizualizari: 610

Actul modificat

Actul modificatorSumar
 

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modif. și compl. ult.)

 

 

O.U.G. nr. 12/2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative

(M. Of. nr. 906 din 14 septembrie 2022)

 

– modifică: art. 19 alin. (5) lit. a), art. 56 alin. (1).

 

În M. Of. nr. 906 din 14 septembrie 2022 s-a publicat O.U.G. nr. 12/2022 privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, modificările și completările aduse respectivei Legi.

 

Art. 19 alin. (5) lit. a)

Vechea reglementare

(5) Informațiile prevăzute la alin. (1) sunt înregistrate:

a) într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

 

Noua reglementare

La articolul 19 alineatul (5), litera a) va avea următorul cuprins:
„a) într-un registru central organizat la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru persoanele juridice care au obligația de înmatriculare în registrul comerțului;”

 

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Art. 56 alin. (1)

Vechea reglementare

(1)Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat.”

 

Noua reglementare

La articolul 56, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 56
(1) Persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.”

 

Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului – modificări (O.U.G. nr. 123/2022) was last modified: septembrie 15th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.