Întrevederea Președintelui CCR cu președinta Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția)

29 mart. 2023
Vizualizari: 262

Președintele Curții Constituționale a României, domnul Marian ENACHE, a avut o întrevedere cu președinta Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), doamna Claire MALAURIE.

Întrevederea a avut loc ulterior organizării Adunării solemne de celebrare a Centenarului Constituției României Întregite, la care au fost invitați și reprezentanții Comisiei de la Veneția, iar discuțiile s-au concentrat pe aspecte legate de cooperarea instituțională dintre Curtea Constituțională a României și Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția).

De asemenea, președintele Curții Constituționale a afirmat disponibilitatea de dezvoltare a colaborării între cele două instituții, punctând faptul că aceasta a fost una excelentă de-a lungul anilor, amintind de doi foști președinți ai Comisiei de la Veneția, Antonio Mario La Pergola și Gianni, a căror expertiză a fost benefică în procesul de elaborare a Constituției României din 1991.Cu acest prilej, au fost prezentați și agenții de legătură ai instanței române de contencios constituțional cu Comisia de la Veneția, desemnați recent de Plen.

La rândul său, președinta Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a remarcat progresele înregistrate de România și faptul că instanța constituțională română a rezistat presiunilor în contextul modificărilor legislative în materie penală și procesual penală, arătându-se interesată de deciziile Curții Constituționale României, dacă acestea conțin și recomandări către autorități.

Totodată, președintele Curții Constituționale a României a explicat că structura deciziei este compusă din considerente și dispozitiv, ambele având caracter obligatoriu pentru toate autoritățile publice.

La finalul întrevederii, președinta Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a fost invitată să semneze în Cartea de Onoare a Curții Constituționale a României.

Sursa informației

🔔Vezi și [UPDATE: Concluzii] CCR celebrează „Centenarul Constituției României Întregite” în cadrul Adunării solemne din 27 martie 2023

Întrevederea Președintelui CCR cu președinta Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) was last modified: martie 29th, 2023 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: