INM. Workshop „Countering SLAPP Cases in the CEE Region”
Institutul Național al Magistraturii (INM) informează cu privire la derularea workshopului cu tema „Countering SLAPP Cases in the CEE Region”, în perioada 9-10 septembrie 2024, în Republica Cehă, la Praga.
Astfel, Institutul CEELI invită judecători și avocați din România, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia și Slovenia la un workshop în limba engleză despre combaterea cazurilor SLAPP în Europa Centrală și de Est.
Scopul acestui workshop este acela de a oferi participanților o privire de ansamblu asupra mecanismelor juridice europene și naționale care abordează cazurile SLAPP (Strategic Lawsuits Against Public Participation). De asemenea, se va discuta despre noua directivă anti-SLAPP, care oferă instanțelor instrumente pentru a contracara procesele judecătorești nefondate sau abuzive și despre recomandările Consiliului Europei, CM/Rec(2024)2, privind combaterea cazurilor SLAPP.
Programul de training își propune să îmbunătățească cunoștințele și abilitățile judecătorilor și avocaților pentru a gestiona eficient aceste proceduri judiciare.
Judecătorii interesați să participe, vor completa un formular de înscriere, în limba engleză, până la data de 4 august 2024.
Structura cursului:
• Prezentarea mecanismelor juridice europene și naționale;
• Directiva UE anti-SLAPP;
• Recomandările Consiliului Europei, CM/Rec(2024)2;
• Pași practici pentru judecători și avocați;
• Aspecte relevante ale Cartei drepturilor fundamentale ale UE și Convenției Europene a Drepturilor Omului;
Vezi și Concursul de admitere la INM – 25 iulie 2024-16 aprilie 2025