Impunerea analizării nulității, ca sancţiune procedurală, în strânsă corelaţie cu actele de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare (NCPC, Constituția României, L. nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 4107/2018

NCPC: art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) și alin. (2), art. 175, art. 176, art. 178, art. 179, art. 411 alin. (1) pct. 2, art. 488 alin. (1) pct. 5, art. 503 alin. (1); L. nr. 47/1992: art. 29 alin. (1), art. 31 alin. (3); Constituția României: art. 146 lit. d) teza I 

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocate de recurenți în susținerea recursului declarat în cauză, casarea unor hotărâri se poate cere când, „prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității”.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ, cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare.

Prin critica subsumată acestor prevederi legale, invocată în acord cu dispozițiile art. 178 alin. (1) C. proc. civ., ca motiv de ordine publică, recurenții au arătat că încheierea atacată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură, întrucât citațiile emise la data de 15 octombrie 2018 nu poartă parafa președintelui instanței supreme. De asemenea, au susținut că nu au fost legal citați și că nu au fost prezenți la termenul de judecată când a fost soluționată cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Critica este nefondată.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că, prin rezoluția din 15 octombrie 2018, completul învestit cu soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a fixat termen de judecată la data de 24 octombrie 2018, cu citarea părților și comunicarea cererii către intimatul Guvernul României, prin Premier.

Conform citativului aflat la dosar, recurenții au fost citați la domiciliile indicate în cererea de recurs, în condițiile prevăzute de art. 154 și art. 159 teza finală C. proc. civ., prin agent procedural.

În ceea ce privește cuprinsul dovezii și al procesului-verbal de înmânare, Înalta Curte constată că acestea conțin mențiunile obligatorii stipulate de art. 164 alin. (1) lit. a), c), d), e) și f) și alin. (2) C. proc. civ., prevăzute sub sancțiunea nulității de alin. (3) al aceluiași articol, referitoare la anul, luna, ziua și ora întocmirii procesului-verbal; numele, prenumele și domiciliul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului și al faptului că actul de procedură a fost depus în cutia poștală; denumirea instanței de la care emană citația și numărul dosarului; semnătura agentului care a întocmit procesul-verbal și parafa instanței.

Examinând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a recurenților pentru termenul din 24 octombrie 2018, când a fost pronunțată încheierea atacată, se constată că aceasta s-a realizat prin depunerea citațiilor la cutia poștală, persoana însărcinată cu îndeplinirea procedurii de citare făcând această mențiune pe procesele-verbale de înmânare.

Împrejurarea că recurenții nu au fost prezenți la termenul de judecată la care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât lipsa acestora nu poate fi asimilată nelegalei citări.

De altfel, prin cererea dedusă judecății, recurenții au solicitat judecata cauzei în lipsa părților, aspect reținut de instanță și consemnat în practicaua încheierii recurate, și care a condus la soluționarea cauzei, reținându-se dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cât privește critica privind nulitatea încheierii recurate, din perspectiva ignorării de către instanță a temeiului de drept invocat și a faptului că a respins, în mod nelegal, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu, oricare ar fi obiectul acesteia.

Din modalitatea de redactare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

Deși prin art. 146 lit. d) teza I din Constituția României s-a conferit Curții Constituționale atribuția exclusivă de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 stipulează că instanța de contencios constituțional decide asupra acestora, art. 29 alin. (5) teza I din același act normativ a stabilit în competența instanței judecătorești verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției.

Or, astfel cum s-a arătat, din perspectiva întrunirii cerințelor de admisibilitate, se constată că art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede ca dispozițiile pretins neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului, oricare ar fi obiectul acestuia. Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului în care se află pricina.

În speță, recurenții au formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate în cadrul soluționării contestației în anulare declarate împotriva Deciziei nr. 3096 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018, invocând încălcarea principiul egalității de tratament, o gravă discriminare între profesorii activi și pensionari, precum și împrejurarea că Inspectoratul Școlar al Municipiului București nu respectă Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013 și ignoră faptul că alin. (6) și (7) ale art. 284 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și Metodologia privind pensionarii au fost abrogate, conform art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Or, potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata”.

Alin. (2) și alin. (3) al art. 503 C. proc. civ. reglementează alte motive pentru care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare și care vizează, exclusiv, hotărârile pronunțate de instanțele de recurs și de apel, care nu sunt susceptibile de recurs.

Față de normele legale mai sus menționate și de motivele expuse în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, Înalta Curte constată că un eventual control de constituționalitate al normelor menționate nu aveau relevanță în soluționarea contestației în anulare, în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Fiind o cale extraordinară de retractare, contestația în anulare poate fi analizată numai prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare, pe acest temei neputând fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, astfel cum au solicitat, de fapt, recurenții prin cererea dedusă judecății.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 24 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Sursa informației: www.scj.ro.