Guvernul României. Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor cauzate de caniculă și secetă

21 iul. 2022
Vizualizari: 275

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a fost convocat de către prim-ministrul României, în scopul coordonării integrate și dispunerii măsurilor și acțiunilor specifice prevenirii și combaterii efectelor cauzate de caniculă și secetă, protejării populației, în special a persoanelor vulnerabile, precum și pentru gestionarea altor situații de urgență.

Astfel, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a fost desemnat pentru a coordona integrat, la nivel național, măsurile adoptate pentru prevenirea apariției situațiilor de urgență determinate de tipul de risc asociat temperaturilor extreme, caniculei, precum și gestionarea altor situații de urgență.

În cadrul CNSU a fost aprobat, totodată, un set de măsuri de prevenire a apariției unor situații de urgență, precum și pentru limitarea efectelor acestora, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare, astfel:

− Adaptarea programului de lucru și limitarea activităților desfășurate în aer liber;

− Amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor și de adăpostire a populației, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit;

− Informarea preventivă a populației cu privire la importanța respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum și interdicția utilizării focului deschis în zonele de miriști și vegetație uscată;

− Monitorizarea zonelor forestiere și, în special, a celor frecventate de turiști, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora;

− Desfășurarea de controale de prevenire și stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum și la nivelul localităților și operatorilor economici deținători de culturi agricole;

− Identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile;

− Asigurarea operativității tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pentru stingerea incendiilor sau intervenției la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați sursa informației.

(Copyright: freepik.com)

Sursa informației

Guvernul României. Planul național de acțiune pe dezvoltare durabilă, lansat la New York

Guvernul României. Măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor cauzate de caniculă și secetă was last modified: iulie 21st, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: