EY România lansează o soluție digitală pentru calculul impozitului pe profit

26 mai 2021
Vizualizari: 187

EY România lansează o soluție digitală dedicată contribuabililor români, menită să le ușureze una dintre cele mai complexe sarcini fiscale: calculul impozitului pe profit. Ușor de folosit și cu o interfață prietenoasă, aplicația digitală dezvoltată de echipa de Business Tax Advisory a EY România poate micșora semnificativ timpul alocat de contribuabilii români procesului de conformare fiscală specific acestui tip de impozit, dar și incidența erorilor manuale.

„Soluția noastră digitală vine să răspundă nevoilor tuturor companiilor, indiferent de mărime sau domeniu de activitate. Vorbim despre o soluție care poate fi adoptată și utilizată în operațiunile de zi cu zi, fără nicio rezervă din punctul de vedere al caracteristicilor și facilităților tehnice pe care le oferă. Intuitivă, cu o serie de formate generate automat și cu resurse legislative actualizate permanent, generează calculul impozitului pe profit trimestrial sau anual, declarațiile fiscale și stochează documentele aferente perioadelor de raportare. După cum știm, reziliența pe care contribuabilii au arătat-o în contextul pandemiei le-a accelerat capacitatea de a lucra din ce în ce mai mult online. Acum, următorul pas este să optimizeze procedurile interne utilizând soluții digitale, prin care funcția fiscală obține avantaje în termeni de productivitate și acuratețe”, a spus Andra Cașu, liderul echipei de Business Tax Advisory a EY România.

Soluția digitală creată de specialiștii EY vine cu o serie de funcționalități, care simplifică procesul complex de calcul, caracteristicile de bază ale aplicației acoperind printre altele următoarele activități:

− Pregătirea calculului de impozit pe profit în mod automat, prin simpla încărcare a unei balanțe ajustate în mod minim în aplicație;

− Posibilitatea de introducere de fișe de cont pentru diverse ajustări necesare specifice calcului de impozit pe profit;

− Generarea de modele comune pe un anumit standard de calcul de impozit pe profit, pentru a fi utilizat la calculele viitoare fără alte modificări manuale majore, caracteristică ce elimină procesele repetitive.

Aplicația include și alte funcționalități specifice anumitor categorii de contribuabili, cum ar fi cei din industria financiară, pentru care există un modul standard separat, special creat și adaptat diverselor particularități ale acestora.

În plus, oferă posibilitatea de stocare într-un singur loc a documentelor aferente calculului realizat, un așa-numit „registru fiscal digital”, care face mai ușoară trasabilitatea informațiilor relevante pentru o perioadă de raportare.

Calculul de impozit pe profit, precum și declarația fiscală aferentă pot fi generate automat, în doar câteva minute, pe baza caracteristicilor gândite să ghideze utilizatorul. Din aplicație poate fi accesată legislația fiscală actualizată pentru identificarea noilor modificări apărute pentru diverse tipuri de cheltuieli și venituri, întâlnite într-un calcul de impozit pe profit.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.
Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Au birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year.

EY România lansează o soluție digitală pentru calculul impozitului pe profit was last modified: mai 26th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: