Declarația președintelui Curții Constituționale în cadrul Conferinței internaționale organizată de Agenția Națională de Integritate

5 mai 2023
Vizualizari: 189

Președintele Curții Constituționale a României, Marian Enache, a afirmat că integritatea este un concept de sinteză, care concentrează în conținutul său valori etice și morale privind conduita cetățeanului în diferitele sale roluri publice și private în societate.

Declarația a fost făcută în cadrul Conferinței internaționale organizată de Agenția Națională de Integritate cu tema „Importanța legislației în contextul politicilor de integritate și a avertizărilor în interes public”, care a avut loc în 4 mai 2023, la Biblioteca Centrală Universitară. 

„Transpunerea acestor valori la nivelul legii este o operă de o înaltă responsabilitate în care decidentul politic nu numai că recunoaște importanța acestor valori, dar asigură respectarea lor prin normele de drept ”, a declarat Marian Enache.

Totodată, a susținut că, sub aspectul integrității funcției publice, societatea românească este unanimă în sensul de a o privi ca pe o valoare ce trebuie protejată de orice fenomen coroziv și negativ.

„Revine legiuitorului obligația de a identifica cele mai bune metode/mijloace pentru a consolida sistemul de integritate, însă întotdeauna cu respectarea drepturilor și libertăților fundamentale înscrise în Constituție și exigențele statului de drept”, a precizat Marian Enache.

De asemenea, președintele Curții a subliniat că prin această dezbatere este adus în prim plan rolul normelor juridice în definirea și structurarea integrității, ca parte a conștiinței etice și a culturii juridice a poporului român.

Corectitudinea, onestitatea, reputația, prestigiul, respectul, prețuirea, onoarea – a menționat președintele Curții – sunt valori care își găsesc izvorul și legitimitatea în fundamentul moralei, ele există deja în forma mentis și în conștiința etică a poporului nostru.

În alocuțiunea susținută, citându-l pe gânditorul austriac Ludwig von Mises, președintele Curții a arătat că singurul obiectiv atât al legilor juridice cu un conținut moral, cât și al aparatului de coerciție este de a salvgarda funcționarea cooperării sociale, iar criteriul adecvat pentru evaluarea legilor și a metodelor de impunere a acestora este dacă ele sunt sau nu eficiente, în vederea protecției ordinii sociale pe care dorim să o prezervăm.

Sursa informației

Vezi și Mesajul președintelui Curții Constituționale cu ocazia Zilei mondiale a libertății presei

 

Declarația președintelui Curții Constituționale în cadrul Conferinței internaționale organizată de Agenția Națională de Integritate was last modified: mai 5th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: