Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 7/2022

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

MONNA-LISA BELU MAGDO: Contractul de cont curent

Rezumat: Studiul analizează contractul de cont curent ca tehnică eficace de simplificare a relațiilor contractuale de durată, în contextul unui volum mare de afaceri, cu funcția acestuia de creditare. Definiția legală a contractului a scos la iveală faptul că acest contract realizează, prin mecanismul novării, o funcție integratoare a creanțelor provenind din alte contracte și operațiuni ale părților în contul curent, iar reglarea conturilor este realizată prin sistemul compensării.

În abordarea caracterelor juridice ale contractului de cont curent s-a insistat asupra caracterului intuitu personae a acestuia și au fost aduse argumente în combaterea tezei caracterului accesoriu al acestui contract în relația cu contractele și operațiunile generatoare ale creanțelor înscrise în cont. Au fost analizate, de asemenea, efectele înscrierii în cont a creanțelor, (de prelungire a scadenței și de indisponibilitate) și categoria creanțelor incompatibile înscrierii în cont, precum și consecințele juridice ale închiderii contului înainte de termen, care deschid calea executării soldului creditor. Efectele înscrierii creanțelor în cont au fost analizate, de asemenea, și din perspectivă fiscală, legată de aplicarea TVA-ului și a impozitului pe profit. Contul curent a fost analizat  și în contextul procedurii insolvenței, ca mijloc de maximizare a averii debitorului și a efectelor sale benefice în procesul reorganizării judiciare.

Efectele principale ale contractului de cont curent au fost tratate sub aspectul translativ al dreptului de proprietate, marcat de momentul înscrierii creanței în cont, sub aspectul novației, ca instrument juridic de integrare în cont a creanței, generată de contractul originar sau operațiunea intervenită între părți și din perspectiva compensării celor două mase de creanțe, din care rezultă soldul creditor, ca și creanță lichidă și exigibilă, susceptibilă de executare. Examinarea efectelor secundare ale contractului de cont curent se referă la dobânzile aplicate fiecărei creanțe înscrisă în cont și asupra soldului creditor, precum și în privința comisioanelor și cheltuielilor legate de operațiunile juridice generatoare ale creanțelor înscrise în cont. Legat de închiderea contului, au fost analizate cele două ipoteze, cea legată de închiderea definitivă a contului, care coincide cu desființarea contractului de cont curent și cea referitoare la închiderea periodică, precum și regimul juridic al soldului creditor, rezultat din compensare în cadrul fiecăreia dintre cele două ipoteze. Nu au fost omise nici aspectele privitoare la prezumția de aprobare a soldului creditor, a contestării acestuia după aprobare, în legătură cu erorile materiale și acțiunea în justiție pentru rectificarea acestor erori. În final, au fost tratate modalitățile de încetare a contractului de cont curent la termen și prin denunțare, în privința contractelor încheiate pe termen nedeterminat.

CRISTIAN-COSTA IANUȘ: Anularea certificatului de moștenitor pe cale grațioasă. Comparație cu procedura judiciară contencioasă

Rezumat: Decretul nr. 40/1953 a marcat transferul competenței de soluționare a procedurii succesorale necontencioase de la instanțele judecătorești către fostele Notariate de Stat. Această competență a fost menținută prin noua reglementare  a activității notarilor publici, Legea nr. 36/1995. Totuși, din decretul antemenționat lipsea consacrarea expresă a posibilității persoanelor interesate de a rezolva pe cale amiabilă diferendele născute din emiterea certificatului de moștenitor cu nerespectarea dispozițiilor legale ce ar putea atrage anularea acestuia, aceeași fiind și soluția existentă sub reglementarea Legii nr. 36/1995, în forma sa inițială. Începând cu anul 2013 justițiabilii beneficiază de o nouă cale legală, esențialmente grațioasă, pentru constatarea sau declararea nulității certificatului de moștenitor, prezentul studiu propunând analiza acesteia și compararea sa cu procedura analoagă instituită pentru anularea actului final din procedura succesorală notarială, cea judiciară.

Cele două proceduri au dus la apariția unor dezbateri îndelungate în plan practic, dată fiind dubla controversă ce poartă asupra naturii juridice a certificatului de moștenitor și a regimului juridic al nulităților convenționale, legiuitorul actualului Cod civil limitându-se strict la indicarea posibilității constatării nulității pe această cale, lăsând conturarea efectelor acesteia în sarcina doctrinei. Am ales ca punct de plecare al cercetării tratarea acestor controverse din practica judiciară și notarială, ambele întâmpinând unele dificultăți, de pildă, în calificarea nulității invocate în funcție de interesul ocrotit de norma juridică încălcată sau a stabilirii sferei persoanelor interesate de a introduce o astfel de cerere în anulare. Aspectele menționate ne-au determinat să încercăm să răspundem întrebărilor evidențiate în practica judiciară și notarială relative la procedura succesorală și la anularea certificatului de moștenitor, încercând prin prezenta cercetare, să oferim cele mai potrivite soluții pentru acestea, ținând seama mai ales de spiritul legii, fără a neglija însă litera acesteia. Astfel fiind, am analizat cu precădere calitatea procesuală și interesul celui ce formulează o cerere în anularea certificatului de moștenitor, problema prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, precum și regimul nulității amiabile aplicabil în cazul în care moștenitorii cad de acord cu privire la existența unei cauze de nulitate în cuprinsul certificatului de moștenitor.

IOANA-ANAMARIA FILOTE-IOVU: Dreptul părții de a declanșa executarea silită

Rezumat: În acest studiu, autoarea își propune să evidențieze o serie de drepturi prin care  disponibilitatea procesuală se manifestă în faza executării silite, al cărei scop este aducerea la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în titlurile executorii.

Declanșarea celei de-a doua faze a procesului civil, prin sesizarea executorului judecătoresc, precum și momentul înregistrării cererii de executare silită prezintă o importanță deosebită.

Principiul disponibilității se manifestă totodată și prin renunțarea la procedura execuțională, renunțarea la dreptul pretins, precum și prin posibilitatea părților de a găsi, de comun acord, modalități convenabile de exercitare a drepturilor și de executare a obligațiilor, prin încheierea unui acord de mediere.

MARTA-CLAUDIA CLIZA, CONSTANTIN CLAUDIU ULARIU: Natura juridică a actelor comisiei de cercetare a averilor de pe lângă curțile de apel

Rezumat: Într-o societate modernă, ce se confruntă cu o mulțime de provocări, din perspectiva respectării normelor legale în vigoare cu privire la plata taxelor și impozitelor datorate statului, în care mijloacele electronice de plată și, mai ales, sistemul de plăți prin monede virtuale, nereglementat în prezent, în mod riguros, în nici o parte a lumii, se impune luare unor măsuri legale deosebite pentru controlul și diminuarea unor fapte socialmente periculoase, precum evaziunea fiscală, spălarea banilor, dobândirea de către funcționarii statului a unor averi incomensurabile, din surse dubioase, neverificate sau chiar ilicite.

Societatea românească nu este ferită nici ea de asemenea preocupări legislative și organizatorice, mai cu seamă că provocările specifice unei societăți emergente și în curs de dezvoltare și de corelare cu bunele practici europene sunt mult mai pregnante.

Din această perspectivă, legiuitorul român a conceput un sistem ingenios de control și de relevare a averilor dobândite în condiții care exclud justificarea surselor lor de finanțare de către beneficiarii acestor valori, fiind integrat un sistem legislativ și administrativ de depunere de către funcționarii publici a unor declarații de avere și a unui ansamblu organizatoric de realizare a unor verificări minuțioase, de către o instituție specializată, denumită Agenția Națională de Integritate (denumită în continuare ANI).

Însă, pentru ca sesizările ANI să nu încarce inutil rolul curților de apel din țară, s-a conceput, prin Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, coroborată cu Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate și cu Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, un cadru instituțional integrat, prin care ANI sesizează cazurile relevante din perspectiva averilor nejustificate către o structură specializată, integrată în sistemul fiecărei curți de apel, denumită comisia de cercetare a averilor, care realizează o verificare prealabilă a probatoriului anexat sesizării ANI și poate lua măsura sesizării instanței de judecată cu această sesizare, dacă proveniența bunurilor dobândite de către funcționarul public este nejustificată, poate clasa cauza, dacă sursa este justificată ori poate dispune suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent.

Prezentul studiu își propune să releve valențele multiple ale actelor uneia dintre cele mai specializae instituții de verificare și control al averilor demnitarilor și funcționarilor publici din România.

RADU-MIHAI NECULA: Traducerea hotărârilor arbitrale străine în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite, reglementată de art. 666 C. pr. civ. Condiții, corelații, consecințe

Rezumat: În ipoteza hotărârilor arbitrale străine, pentru a se putea obține încuviințarea executării silite, în temeiul art. 666 C. pr. civ., la cererea de executare silită creditorul va trebui să anexeze hotărârea arbitrală străină tradusă de un traducător autorizat, în condițiile art. 150 alin. (4) C. pr. civ, și hotărârea judecătorească definitivă prin care a fost încuviințată, în condițiile art. 1127 și urm. C. pr. civ., executarea silită pe teritoriul României a respectivei hotărâri arbitrale.

În măsura în care hotărârea arbitrală străină pe care se întemeiază cererea de executarea silită nu ar fi tradusă de un traducător autorizat, executorul judecătoresc ar trebui să emită o încheiere prin care să refuze deschiderea procedurii de executare, în temeiul art. 665 alin. (2) C. pr. civ., pentru neîndeplinirea acestei condiții prevăzute de lege.

Dacă, totuși, executorul judecătoresc ar proceda, în lipsa depunerii hotărârii arbitrale străine traduse de un traducător autorizat, la deschiderea procedurii de executare și ar solicita încuviințarea executării silite, considerăm că se impune respingerea cererii de încuviințare a executării silite, în temeiul art. 666 alin. (5) pct. (2) C. pr. civ., întrucât, într-o atare situație, executorul judecătoresc nu probează, în condițiile legale incidente, existența unui titlu executoriu.

ANDREEA BURUIANĂ RUSU: Protecția drepturilor fundamentale ale omului în UE din perspectiva primatului dreptului european, în contextul viitoarei aderări a UE la Convenția europeană a drepturilor omului

Rezumat: Sistemul de protecție a drepturilor omului și libertăților fundamentale introdus de către Convenția europeană a drepturilor omului ridică încă întrebări privind interpretarea și aplicarea prevederilor acesteia. În acest studiu, ne vom opri asupra problematicii privind: aderarea UE la Convenția europeană a drepturilor omului, relației dintre CJUE și CEDO și vom detalia decizia din Avizul 2/13 a CJUE privind proiectul de acord de aderare a UE la Convenția europeană a drepturilor omului. Prin studiul de față ne propunem să analizăm implicațiile viitoarei aderări a UE la Convenția europeană a drepturilor omului, având în vedere istoria îndelungată a protecției drepturilor fundamentale. Vom porni de la modul în care protecția drepturilor fundamentale este văzută la nivel internațional, ca apoi să analizăm modul în care UE și-a propus să realizeze protejarea drepturilor fundamentale ale omului. Vom aduce în discuție principalele acte normative în domeniu, modul în care se realizează colaborarea dintre CJUE și CEDO, punctând problematica primatului dreptului european asupra celui național.

Studiul are drept obiective analizarea conceptelor generale recunoscute în dreptul internațional în privința creării unui cadru juridic cât mai bine structurat în ceea ce privește protecția drepturilor fundamentale ale omului și a problematicii primatului dreptului UE în ceea ce privește viitoarea aderare la Convenție, prin raportare, în special, la Avizul negativ 2/13 al CJUE. Vom analiza cele mai importante decizii ale CEDO și CJUE în vederea coroborării elementelor teoretice cu cele practice. În ceea ce privește metodele de cercetare, au fost utilizate preponderent metoda comparativă și cea cantitativă, cu elemente care fac trimitere la metoda de interpretare sociologică și cea istorică. Din punct de vedere al rezultatelor cercetării, s-a ajuns la concluzia că din punct de vedere doctrinar, se disting două tabere; susținătorii aderării UE la Convenția europeană a drepturilor omului, în contextul primirii personalității juridice a UE dar și a inserării art. 6 TUE ce prevede obligativitatea ca UE să devină parte la Convenție și cei ce se opun, în special CJUE, precum și practicieni și doctrinari ai dreptului european ce invocă primatul dreptului european asupra celui național, dar și problematica organizării sistemului juridic european, prin precizarea, că CJUE ar intra sub jurisdicția CEDO, iar CEDO, la rândul ei, ar interveni în procesul de dezvoltare „constituțională” al UE.

RADU I. MOTICA, GEORGE MARA: Eroarea judiciară versus malpraxisul magistraților

Rezumat: Activitatea jurisdicțională a instanțelor judecătorești are menirea de a garanta drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, de a asigura respectarea supremației legilor și de a preveni exercitarea abuzivă a puterii de către reprezentanții Statului, având astfel o funcțiune fundamentală ce se manifestă sub forma puterii judecătorești, în cadrul arhitecturii constituționale a României ce are la bază teoria clasică a separației puterilor în stat. Legea fundamentală și legislația infraconstituțională cuprind prevederi menite să garanteze independența și imparțialitatea reprezentanților puterii judecătorești, necesare pentru a asigura îndeplinirea funcției jurisidicționale de către aceștia, respectiv interpretarea și aplicarea corectă a legilor.

Importanța crescută a rolului creator al judecătorilor a condus la definirea acestuia în doctrină ca fiind drept jurisprudențial, o cauză pentru puternica dezvoltare a acestuia în ultima perioadă fiind tocmai creșterea activității de legiferare, de normare a conduitei subiecților de drept de către stat, într-o multitudine de domenii ale vieții sociale și economice. Amplificarea acestei operațiuni a condus la imposibilitatea reglementării în detaliu a acestor conduite prin lege, astfel încât puterea executivă și, respectiv, cea judecătorească, au preluat sarcina de a asigura completarea cadrului general furnizat de puterea legislativă. Posibilul conflict între activitatea de legiferare și interpretarea dată normei juridice de către judecător poate conduce la situații în care dreptul să fie recreat, pe cale de interpretare.

Cadrul normativ actual aplicabil în România permite antrenarea răspunderii magistraților (procurori și judecători) pentru modul defectuos în care își exercită activitatea profesională, răspunderea acestora putând îmbrăca mai multe forme, respectiv răspunderea penală, disciplinară sau civilă, în funcție de consecințele pe care le generează.

SIMONA NEDELCU: Incongruențe legislative între Legea nr. 254/2013 și alte acte normative specifice, care generează dificultăți de interpretare și aplicare a legii la modificarea situației juridice a persoanelor private de libertate

Rezumat: Operațiunea de stabilire a regimului de executare impune comisiei de individualizare să respecte limitele prevăzute de art. 33-38 din Legea nr. 254/2013, să țină cont de dispozițiile art. 88 din H.G. nr. 157/2016 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 254/2013 referitoare procedura stabilirii regimului de executare, precum și de cele ale art. 41 din Legea nr. 254/2013 privind aplicarea criteriile subiective și obiective la individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate (durata condamnării, conduita, personalitatea, gradul de risc, vârsta, starea de sănătate, nevoile identificate și posibilitățile de reintegrare socială a persoanei condamnate.

Însă practica a relevat anumite aspecte din care vom exemplifica în cadrul studiului, în cazul schimbării situației juridice a deținutului, pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere sau le-a ignorat la momentul adoptării legii de executare, și pentru care nu a emis nici dispoziții tranzitorii, astfel că în ceea ce privește instituția regimului de executare, se ridică o serie de probleme de interpretare și se aplicare a legii, aspecte ce au rămas nereglementate și în prezent, nici de lege, nici prin recursuri în interesul legii, situații generatoare de practici neunitare, începând chiar de la birourile de evidență din cadrul locurilor de detenție.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Acțiune în răspundere civilă delictuală a foștilor administratori. Competența materială procesuală de soluționare a căii de atac a apelului, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

Contract FIDIC roșu 1999. Exercitarea rolului de inginer de către beneficiar. Lipsa obiecției antreprenorului pe durata derulării contractului cu privire la identitatea inginerului, cu notă de Ramona Cîrlig (fără rezumat)