Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 4/2021

EDITORIAL

LIVIU-BOGDAN CIUCĂ: Procesul lui Iisus – cronica unei erori judiciare… anunțate! (fără rezumat)

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

GEORGE CRISTIAN SCHIN, LIVIU BOGDAN CIUCĂ: Actul notarial și forța juridică a acestuia în acord cu legislația Republicii Moldova și a României

Rezumat: Regimul juridic al actului notarial în legislația Republicii Moldova și în cea a României este o temă relativ nouă, deosebit de actuală, complexă și extrem de tentantă prin problemele care se pun a fi soluționate. Acest subiect se remarcă prin polemicile pe care le generează, dar și prin diversitatea soluțiilor practice care pot fi identificate. Dezvoltarea activităților comerciale și extinderea accesului la piețele de desfacere a mărfurilor, solicită o cercetare aprofundată privind natura juridică a actului civil în general și a actului notarial în special, cu înaintarea unor propuneri de îmbunătățire a bazei normative, în interesul consolidării regimului constituțional și a circuitului civil.

În Republica Moldova există un proces îndelung de formare și consolidare a legislației notariale. În lipsa unui cadru normativ bine elaborat, notarii publici din Republica Moldova aplică, pe alocuri, regulile de îndeplinire a actelor notariale moștenite încă din perioada Uniunii Sovietice. O altă situație există în România, întrucât legiuitorul prin Legea nr. 36/1995 a instituit un cadru normativ stabil de reglementare a raporturilor de drept notarial.

Scopul principal urmărit de către autori la elaborarea prezentului articol constă în analiza comparativă a regimului juridic al actelor notariale prin prisma legislației române și a celei moldovenești. Rezultatele cercetării se manifestă prin formularea unor concluzii și recomandări de modificare a legislației. Implicațiile teoretice ale studiului prezintă relevanță prin diversitatea surselor doctrinare utilizate de autori. Adițional, s-a ținut cont de doctrina dreptului notarial din Federația Rusă care, pe parcursul multor decenii, a devenit tradițională în Republica Moldova.

ALEXANDRU ȚICLEA: Evoluția legislației muncii în spațiul românesc

Rezumat: Dreptul muncii – ramură și știință a sistemului dreptului românesc – a parcurs un drum lung până în zilele noastre, când își manifestă pe deplin specificul și autonomia care îl caracterizează. În doctrină este evocat un ”contract de muncă” încheiat după reguli ale dreptului roman. În Evul Mediu, principatele românești nu au cunoscut reglementări  referitoare la raporturi juridice de muncă.  De abia în Codul civil din 1864 se înfiripează reglementări specifice ale unor contracte civile care cuprindeau unele elemente ale unor raporturi de muncă.

Apariția și dezvoltarea industriei au determinat, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, adoptarea unor norme juridice vizând protecția lucrătorilor. Legislația muncii a fost revigorată datorită normelor Organizației Internaționale a Muncii, înființată în anul 1919. Țara noastră, ca membră fondatoare, a ratificat convențiile esențiale ale acestei organizații în perioada interbelică, dar și ulterior, până în zilele noastre.

Despre un drept al muncii, distinct, autonom în România,  se poate vorbi abia după intrarea în vigoare a Codului muncii din 1950. Dezvoltarea societății românești, nivelul său economic și social, au determinat și evoluția legislației muncii și a dreptului muncii, așa cum va rezulta din studiul elaborat.

CLAUDIA ROȘU: Posibilitatea de redactare a hotărârii judecătorești în procesul civil peste termenul inițial de 30 de zile de la pronunțare

Rezumat: În studiu este analizată variantă inițială a art. 426 alin. (5), teza I C. proc. civ., prin care hotărârea judecătorească trebuia redactată în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării.

În opinia autoarei, un astfel de termen asigura realizarea unuia dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv, dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil, astfel cum dispune art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

În varianta Legii nr. 310/2018, art. 426 alin. (5), teza I C. proc. civ., a fost modificat, în sensul acordării posibilității de prelungire a termenului de redactare, peste cel inițial de 30 de zile de la data pronunțării. Astfel, pentru motive temeinic justificate, acest termen poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori.

În opinia autoarei, termenul actual total de 90 de zile pentru redactarea hotărârii judecătorești nu este în măsură să asigure un termen rezonabil finalizării judecății și ar trebui să se revină la varianta existentă anterior modificării prin Legea nr. 310/2018, respectiv, termenul de cel mult 30 de zile de la data pronunțării.

Soluția pentru respectarea termenului de redactare de cel mult 30 de zile, este să fie desemnat unul dintre judecătorii completului de judecată în funcție de gradul său de ocupare, dar și conștientizarea judecătorilor că nerespectarea în mod culpabil a termenului de redactare, îi poate expune sancțiunilor disciplinare.

EMILIAN-FLORIA POPESCU: Condițiile de admisibilitate a probei constituite din înregistrările audio și/sau video efectuate cu mijloace tehnice și forța probantă a acestora

Rezumat: Înregistrările efectuate prin mijloace tehnice nu au constituit, cel puțin în materie civilă, încă de la apariția aparaturii care a făcut posibilă efectuarea acestora, o probă admisibilă, nefiind nici reglementată ca atare de legiuitor în trecut. În noile reglementări, începând cu Legea nr. 217/2003, inclusiv în noul Cod de procedură civilă, în condițiile extinderii folosirii mijloacelor electronice, atât în cadrul instituțional, cât și în viața privată, realitățile cotidiene au impus folosirea înregistrărilor cu mijloace tehnice ca probe.

Însă, operând o generalizare, posibilitatea ca datele de orice natură să fie fixate pe suport informatic, au dus la penetrarea acestui gen de probațiune atât în proba cu înscrisuri, sub forma înscrisurilor pe suport informatic, cât și în cea a mijloacelor materiale de probă. Includerea înregistrărilor, generic vorbind, și în categoria mijloacelor materiale de probă, generează probleme atât în ce privește identificarea naturii lor juridice, cu implicații asupra regimului lor de administrare și de păstrare, cât și în ceea ce privește stabilirea condițiilor de admisibilitate a acestora. Acestea din urmă antrenează și problema stabilirii întinderii ariei de probațiune aferentă lor, respectiv dacă aceasta trebuie restrânsă doar la dovedirea acelor raporturi juridice implicate de faptele cu relevanță juridică, precum și ce categorii din acestea intră în sfera împrejurărilor susceptibile de a fi probate în această manieră.

În acest scop, dar și pentru a se stabili înțelesul sintagmelor ce individualizează astfel de probe, cum legislația procesual civilă este lapidară, a fost necesară o incursiune în cea procesual penală, demers necesar inclusiv pentru a se stabili regimul juridic aferent. În sfârșit, s-a abordat și problematica regimului juridic al păstrării acestora. S-au impus două concluzii generice, respectiv că, prin acest gen de probe, se pot dovedi doar faptele juridice, îndeosebi cele generatoare de răspundere juridică și că atare probă este admisibilă, în principiu, în condițiile admisibilității probei cu martori.

MIRCEA DUȚU: Impactul schimbărilor climatice asupra drepturilor omului. Spre un drept uman fundamental la o climă stabilă

Rezumat: Perceperea și considerarea încălzirii globale și a consecințelor sale precum o „criză existențială” și proclamarea oficială – la nivelul tot mai multor state, al UE și în cadrul ONU – a urgenței climatice, conferă preocupărilor vizând atenuarea fenomenului, limitarea și adaptarea la efectele sale caracterul de prioritate majoră a întregii umanități. Controlul impactului antropic asupra sistemului climatic și efortul menținerii stabilității acestuia au presupus intervenția dreptului sub diverse forme și diferite măsuri – politici publice, prevederi constituționale, dispoziții legislative pertinente și tratate internaționale relevante –, cu forță juridică de soft law sau de normativitate fermă, în cadrul unei guvernanțe mondiale, particularizată regional și național. Un aspect tot mai semnificativ al acestui proces devine luarea în calcul a impactului schimbărilor climatice asupra drepturilor omului și reacția juridică pertinentă de dezvoltare a unor semnificații potrivite, cu tendințe de structurare sub forma unei noi dimensiuni, specifice a dreptului la un mediu protejat, sănătos și echilibrat ecologic, dreptul la o climă stabilă și propice menținerii echilibrului ecologic planetar, conservării condiției speciei umane și favorabilă perpetuării civilizației create de aceasta. Inițiată de doctrină, ideea a fost însușită și cunoaște primele rezonanțe în jurisprudență, cu ecouri din ce în ce mai ferme și adecvate în plan reglementar, aflându-ne la momentul identificării și promovării soluțiilor cuvenite și căilor adecvate atingerii respectivului obiectiv. Noul drept (uman) fundamental, individual și colectiv, al generațiilor prezente și mai ales al celor viitoare proteguind posibilitatea acestora de adaptare în raport cu ritmul și amploarea schimbării climatice, se prefigurează ca o componentă indestructibilă a sistemului drepturilor la mediu, afirmate în ultima jumătate de secol, recunoscute cvasiuniversal – constituțional, legislativ și internațional – și care cunosc o dinamică proprie. „O democrație climatică” fondată pe implicarea activă a cetățeanului prin consultare, participare la decizie și la implementarea măsurilor politico-juridice aferente marchează procesul pertinent. Recunoașterea și garantarea procedural-substanțială a unui drept subiectiv la climă stabilă și propice ar reprezenta un progres juridic substanțial și o garanție a dreptului general la viață.

CRISTINA ONEȚ: Despre natura juridică a veniturilor Fondului pentru mediu. Privire critică asupra Deciziei nr. 9 din 6 aprilie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Rezumat: The present paper aims to bring to your attention Decision no. 9 of 6 April 2020 of the High Court of Cassation and Justice – Panel for clarifying legal issues that took into account the legal nature of the revenues collected at the Environmental Fund in order to determine whether the acts of theft in any way from the establishment of these fiscal burdens may fall under the provisions of Law no. 241/2005 for preventing and combating tax evasion. The mentioned decision established that the revenues of the Environment Fund that give rise to tax receivables are not fiscal receivables that may fall under the law to prevent and combat tax evasion, which can be considered wrong. The study presents all the legal arguments for which the interpretation given by the High Court of Cassation and Justice is wrong and, at the same time, harmful, considering the possible legal effects that this decision may have on all tax regulations in Romania.

IULIAN BĂLAN: Statul de drept și admisibilitatea probelor în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Rezumat: Materialul de față analizează prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) o idee de interes actual în dreptul român, și anume ideea legalității administrării probei ca element de legătură între statul de drept și dreptul la un proces echitabil. Din coroborarea principiilor generale și soluțiilor de caz rezultă aplicarea de către CEDO a unui mecanism de diferențiere a  posibilelor încălcări ale legii interne pe baza naturii și nivelului lor. În timp ce, în principiu, modul de interpretare a legii și eventuala ei încălcare cu ocazia administrării probelor nu sunt relevante în sine din perspectiva echității procesului, interpretarea arbitrară sau manifest derezonabilă a legii, care afectează cerințele statului de drept, este relevantă din această perspectivă. Încălcarea gravă a legii poate determina inadmisibilitatea probei obținute prin această încălcare. CEDO nu formulează reguli generale pentru aprecierea caracterului arbitrar sau manifest derezonabil al interpretării legii și, respectiv, al gravității încălcării ei, dar din soluțiile de caz rezultă o serie criterii utilizabile în acest scop, cum ar fi eroarea manifestă de apreciere, încălcarea legii cu rea credință sau în mod sistematic, descoperirea inevitabilă a probei și rațiunea legii.

VASILE DRĂGHICI, ZAFER SADÎC: Competența de cercetare a faptelor penale din domeniul maritim și fluvial în legea penală română

Rezumat: Articolul antamează cadrul normativ referitor la competența organelor judiciare de a cerceta infracțiunile din domeniul transportului naval în România, cu prezentarea noțiunilor generale de competență în procesul penal român, o scurtă istorie a apariției și dispariției instanțelor sau secțiilor maritime și fluviale în România, urmată de examinarea normelor juridice în vigoare privind competențele instanțelor de judecată și a organelor de urmărire penală de cercetare a infracțiunilor din domeniul navigației civile, iar la final sunt formulate concluzii și unele propuneri de lege ferenda.

RADU-VLAD POJAN: Considerații cu privire la condițiile de detenție, contrare art. 3 din Convenția (europeană) pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și remediile interne disponibile

Rezumat: Articolul tratează problema condițiilor de detenție neconforme din sistemul penitenciar românesc și căile de atac interne disponibile.

Obiectivele articolului constau în determinarea conținutului noțiunii de condiții de detenție, a căror deficiențe au condus la încălcarea art. 3 din CEDO/Convenția, analiza remediilor interne aplicabile și a relației dintre acestea din perspectiva obținerii de despăgubiri bănești pentru condiții de detenție neconforme, stabilirea efectelor stării de necesitate asupra obligației statului de a asigura condiții de detenție conforme.

Rezultatele cercetării arată că noțiunea de condiții de detenție neconforme include atât asistența medicală inadecvată cât și condițiile materiale de detenție inadecvate, care includ supraaglomerarea precum și alte condiții care, deși nu constituie în sine tratamente inumane și degradante, pot contribui la încălcarea standardelor prin cauzarea unor suferințe suplimentare, autoritățile trebuind să asigure respectarea condițiilor de detenție inclusiv în timpul stării de urgență. Legislația a prevăzut o măsură compensatorie specifică, cunoscută opiniei publice sub denumirea de „recurs compensatoriu”, prin care se acordau zile considerate ca executate suplimentar din pedeapsă, pentru perioada petrecută în condiții de detenție neconforme, măsură care însă nu se aplică pentru perioadele de pedeapsă executate înainte de 24.07.2012 și nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 240/2019. Deși legislația prevede două căi de atac interne, una preventivă și specifică, iar cealaltă compensatorie și nespecifică, constând în acțiunea în răspundere civilă delictuală, neutilizarea căii de atac preventive nu împiedică exercitarea căii de atac compensatorie. De asemenea, beneficiul zilelor compensatorii, obținute ca efect al „recursului compensatoriu”, exclude obținerea de compensații bănești pentru condiții de detenție neconforme, aferente aceleiași perioade.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Încheierea unui contract de donație a unui teren. Decesul donatorului imediat după semnarea acestui contract. Înstrăinarea terenului de către soția donatorului cu ignorarea actului de donație. Neîmplinirea termenului de 5 ani pentru a opera uzucapiunea tabulară, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

Mandatul european de arestare. Contestație la executare. Prescrierea faptelor, cu notă de Adrian Șandru, Dorel Herinean (fără rezumat)