Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 3/2022

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

MONNA-LISA BELU MAGDO: Contractul de factoring

Rezumat: Studiul analizează contractul de factoring ca metodă facilă și rapidă de finanțare a aderentului pe calea valorificării creanțelor neajunse la scadență. Factoringul, reglementat în plan internațional, a fost recunoscut și definit în legislația românească, fără însă ca regimul său juridic să fie reglementat.  Sunt examinate și explicate formele contractului de factoring și finalitatea acestora, precum și elementele sale constitutive, cu referire la specificul părților contractante și a participanților, precum și la obiectul derivat vizând creanțele certe, lichide, cesibile, nu și exigibile. Autoarea întreprinde, de asemenea, o analiză a drepturilor și obligațiilor părților contractante. Referitor la obligațiile aderentului, atenția a fost acordată transmiterii dreptului asupra creanțelor pe calea vânzării și realizării subrogației convenționale și momentului transmiterii dreptului asupra creanțelor, în funcție de distincția dintre factoringul tradițional și acela la scadență. De asemenea, a fost analizată obligația legală și convențională de garanție a aderentului în corelație cu riscurile asumate de factor, legate de neplata creanțelor și insolvabilitatea debitorului cedat. În același context, a fost tratată și problema notificării debitorului privind cesiunea creanțelor, evidențiindu-se consecințele notificării în privința executării creanțelor, precum și aspectele de opozabilitate a cesiunii față de debitori și față de terți, cu referire la înscrierea transmiterii universalității de creanțe în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare.

Efectele contractului de factoring sunt analizate și sub aspectul impactului acestuia în cazul insolvenței aderentului, inclusiv al consecințelor legate în acest caz de valorificarea creanțelor cesionate în privința debitorului cedat. A fost tratat și mecanismului reverse-factoring, precum și raporturile dintre aderent factor și debitorul cedat, legate de efectele notificării în planul valorificării dreptului de creanță al aderentului, factorului și a obligației de plată a debitorului cedat. În partea finală a studiului, au fost conturate caracterele juridice ale contractului de factoring, cu specială tratare a caracterului intuitu personae a contractului, a caracterului de contract de adeziune și de contract aleatoriu, în ipoteza asumării de către factor a riscului de neplată sau de insolvabilitate a debitorului cedat. Demersul științific a condus la calificarea naturii juridice a contractului de factoring, ca un complex de contracte și figuri juridice diferite, dar convergente, cu o fizionomie și autonomie proprie, care diferențiază contractul de factoring de componentele sale. Configurația particulară a contractului de factoring, care îl definește ca un tot unitar cu un regim juridic propriu, a adus în atenție nevoia delimitării contractului de componentele sale.

RADU BOGDAN BOBEI: Spații transnaționale trecute și prezente

Rezumat: Scopul acestui studiu este să arate modul în care spațiile transnaționale influențează ordinea juridică internațională și ordinile juridice naționale. Conceptualizarea dreptului transnațional deschide calea unui asemenea demers. Așa fiind, prezentarea generală a câtorva școli de drept transnațional conferă posibilitatea pentru înțelegerea legăturii dintre spațiile transnaționale, ordinile juridice transnaționale și dreptul transnațional. Spațiile transnaționale „Mitsubishi” și „FIFA” se dezvoltă în ordini juridice transnaționale; aceste din urmă ordini juridice îi inspiră pe doctrinari să teoretizeze activ dreptul transnațional însuși. Asemenea teoretizare ne poate ajuta să fim conceptual pregătiți în fața spațiilor transnaționale viitoare.

CLAUDIA ROȘU: Necompetența generală a instanțelor judecătorești în prezența convenției arbitrale

Rezumat: În prezența unei convenții arbitrale, părțile înlătură competența generală a instanței de judecată de drept comun pentru eventualele litigii intervenite între acestea. În acest articol autorul pornește de la o cauză soluționată în practica judecătorească. În speță, cu toate că în contractul părților a fost inserată convenția arbitrală, reclamantul a sesizat totuși instanța de judecată. În această situație, în fața Judecătoriei Cluj-Napoca, pârâtul a invocat în mod greșit excepția necompetenței teritoriale. Instanța sesizată a perpetuat greșeala și a admis excepția, deși ar fi trebuit să o califice ca fiind excepția necompetenței generale a instanței de judecată.

Judecătoria Cluj-Napoca a declinat soluționarea cauzei la Judecătoria Oradea, care a luat măsura corectă și a declinat soluționarea cauzei la Curtea de arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș.

În opinia noastră, din moment ce părțile au stabilit prin voința lor competența instanței arbitrale pentru eventualele litigii dintre acestea, ar trebui să respecte acest aspect și să nu sesizeze instanțele judecătorești.

MĂDĂLINA COCOȘATU, CODRIN DUMITRU MUNTEANU: Despre instituția prefectului în sistemul administrativ românesc. Punct și de la capăt

Rezumat: Prezentul studiu, reliefează cu acuratețe, pe de o parte cadrul normativ de reglementare a prefectului și instituției prefectului începând cu 1990 și până în prezent și, pe de altă parte, viziunea politică asupra acestei instituții, în diferitele etape de relaționare dintre România și Uniunea Europeană: preaderare, aderare, integrare și prezent. Studiul analizează critic, deopotrivă modalitățile de profesionalizare și depolitizare a funcției de prefect, cât și repolitizarea propriu-zisă petrecută în anul 2021. Eșecul profesionalizării funcției de prefect este expus în contextul mai larg al eșecului profesionalizării funcției și administrației publice în general, una din cauzele esențiale ce determină performanțele scăzute ale administrației publice românești.

De asemenea, sunt expuse critic intervențiile legislative de diluare a calității prefectului de reprezentant al Guvernului în teritoriu, raportat la funcția administrativă a Guvernului și pervertirea acestuia într-un agent politic teritorial al Guvernului, văzut ca emulație a partidelor politice care îl formează. Această reverie politică stă astfel la baza modificărilor legislative care au condus la situația neconstituțională în care aplicarea programului de guvernare în teritoriu de către prefect, fapt oricum imposibil de realizat așa cum vom argumenta în cele de mai jos, devine principalul angajament al prefecților, în detrimentul chiar a responsabilității constituționale a prefectului, ce determină chiar rațiunea existenței instituției prefectului – tutela administrativă.

Toate acestea sunt în primul rând rezultatul unui stil de reglementare ad-hoc și discreționar ‒ lucru care se poate observa și din numărul foarte mare al modificărilor aduse legii cadru a funcției publice ‒ Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare: unele dintre acestea prin ordonanțe de urgență declarate ulterior neconstituționale, dar care au produs bulversări importante în sistem.

MIRCEA DUȚU: Constituționalizarea dreptului mediului în România. Evoluția reglementărilor, contribuția jurisprudenței și reacția doctrinei

Rezumat: Sub impulsul realităților ecoclimatice și al evoluțiilor dreptului internațional marea majoritate a constituțiilor statelor lumii au încorporat, începând din anii 1970, dispoziții privind mediul și recunoscut dreptul la mediu ca un nou drept fundamental. Jurisprudența și doctrina pertinente au contribuit la explicitarea semnificațiilor și dinamizarea progresului dispozițiilor constituționale în materie, precum și la afirmarea protecției mediului ca valoare protejată constituțional.

Constituționalizarea dreptului mediului în România, începută prin introducerea în Constituția din 8 decembrie 1991 a primelor prevederi privind mediul, a continuat prin revizuirea din 2003 (prin care s-a consacrat dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic) și s-a dezvoltat pe calea unei jurisprudențe relativ consistente care a relevat dimensiuni concrete ale dreptului la mediu, raporturile acestuia cu celelalte drepturi fundamentale și garanțiile sale constituțional-legislative. Totodată, legislația a preluat și dezvoltat dispozițiile constituționale, dându-le concretețe și eficiență practică. Evoluțiile constituționalizării mediului din planul dreptului pozitiv au presupus o analiză teoretică și înțelegere superioară și au generat astfel constituirea unei noi discipline științifice juridice, respectiv dreptul constituțional al mediului. După recunoașterea sa, mai întâi în țări de common law (S.U.A., Canada, 2012), apoi și în unele de drept continental (Franța, 2021), noua disciplină este considerată și în România pe cale a se constitui și dobândi recunoașterea academică cuvenită.

SONIA DRĂGHICI: Examen de drept comparat asupra formării familiei de drept romano-germanice

Rezumat: Formarea familiei de drept romano-germanice este un fenomen interesant construit în jurul dreptului roman, devenit principiu sau normă de reflecție pentru gândirea juridică europeană și, de asemenea, un element explicativ al cutumelor popoarelor germanice care colorează viața juridică europeană și determină procesul de codificare.

Articolul pune astfel interesanta problemă a urmăririi traseului îmbinării dreptului roman cu cutumele popoarelor germanice, indispensabilă pentru înțelegerea sistemului romano-germanic și a diferențelor dintre acesta și sistemul de drept common-law. Aceasta este o captivantă și importantă construcție, deopotrivă teoretică și practică, având în vedere faptul că o mare parte a sistemelor juridice ale lumii de astăzi sunt construite în jurul principiilor reieșite din familia romano-germanică.

DRAGOȘ-ENRICO DEDIU: Libertatea religioasă a persoanelor private de libertate. Conținut, limite și abordări jurisprudențiale

Rezumat: Pe parcursul executării pedepselor privative de libertate, deținuții participă la diverse activități educative, de asistență psihologică și asistență socială care le facilitează adaptarea la viața penitenciară, îi sprijină în reintegrarea socială și le creează cadrul pentru însușirea unor reguli de conviețuire socială. Elementul central al prezentului demers îl constituie libertatea religioasă a persoanelor private de libertate și modul de exercitare concretă a acesteia în locurile de deținere, luând în considerare că trebuie asigurat un echilibru între dreptul fundamental al libertății de gândire, de conștiință și de religie și interesul administrațiilor penitenciare de a menține securitatea în locurile de deținere și de a respecta drepturile celorlalți deținuți. Având în vedere conținutul, dar și limitele libertății religioase, exercițiul acestui drept fundamental în locurile deținere cunoaște unele caracteristici particulare deoarece influențează modul de desfășurare a vieții în interiorul penitenciarelor, alimentația deținuților, dar și alte drepturi ale acestora și, prin urmare, regulile speciale de exercitare a libertății religioase pot fi identificate plecând de la principiile care decurg atât din jurisprudența națională, cât și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Denunțare unilaterală contract de achiziție. Competența de soluționare a cererii privind desființarea măsurii denunțării unilaterale, cu notă de Viorel Terzea (fără rezumat)

Observații doctrinare cu privire la interpretarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, cu observații de Marta-Claudia Cliza, Constantin Claudiu Ulariu (fără rezumat)