Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 3/2020

STUDII-DISCUȚII-COMENTARII

DANIEL MOREANU: Beneficiarul real în cazul fiduciei

Rezumat: În prezentul studiu, autorul analizează dispozițiile nou introduse prin Legea nr. 129/2019 în materia beneficiarului real în cazul fiduciei reglementată prin art. 773-791 Cod civil.

Dispozițiile în materia beneficiarului real constituie transpunerea în legislația internă a două directive, și anume Directiva (UE) 2015/849 [amendată prin Directiva (UE) 2018/843)], respectiv Directiva (UE) 2016/2.258.

Analizând versiunile în mai multe limbi oficiale a Uniunii Europene (în special limbile engleză și franceză) comparativ cu versiunea în limba română, autorul ajunge la concluzia unei traduceri insuficient analizate și raportate la dispozițiile legale aplicabile în privința versiunii în limba română, care nu studiază în mod suficient diferențele substanțiale dintre fiducie și echivalentul de drept anglo-saxon, și anume trust-ul. Aceasta are drept consecință o diferență între versiunile în limbile engleză și franceză, respectiv versiunea în limba română.

Inserarea în legislație a dispozițiilor privind beneficiarul real în cazul fiduciei constituie efectul unui formalism rigid prin preluarea tale quale a unor prevederi la nivel european, fără o analiză suficientă și detaliată a dispozițiilor legale interne aplicabile în materie. Având în vedere anumite neclarități ale textului legal, nu este exclus ca în viitor acesta să dea naștere unor intepretari abuzive.

Pe viitor se impune analiza stadiului implementării registrului central organizat la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor, precum și a conceptelor de monede virtuale și monede fiduciare.

CRIZANTEMA ELENA PANAINTE: Considerații în legătură cu concediul de odihnă în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene

Rezumat: Prezentul studiu se străduiește să concentreze principalele teze dezvoltate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la dreptul la concediu anual plătit. Pornind de la aceste premise, acesta își propune să detecteze interferențele și efectele jurisprudenței europene asupra dreptului național, având în vedere în special protecția practică a dreptului de concediu anual, în ambele sale componente, dreptul la odihnă și dreptul la indemnizația de concediu. Sublinierea funcției perioadei de report reprezintă baza concluziilor referitoare la necesitatea unei distincții riguroase între cauzele neexercitării dreptului la concediu anual de către salariat, determinând, în mod consecvent, soluții judiciare diferite. Din perspectiva legii procesuale române, studiul subliniază necesitatea modificării în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune cu privire la componenta nepatrimonială a dreptului analizat, pentru a satisface imperativul armonizării depline cu dreptul european.

ALIN SPERIUSI-VLAD: Teoria impreviziunii în domeniul invențiilor   

Rezumat: Impreviziunea presupune intervenția judecătorului într-un raport juridic contractual. Proprietatea intelectuală poate fi considerată un „laborator” în care a fost permisă dintotdeauna intervenția judecătorului în acordul părților. Fără nicio legătură cu impreviziunea, în dreptul brevetelor există mecanisme legale care permit intervenția instanței de judecată pentru completarea contractului cu privire la cuantumul prețului în scopul încurajării exploatării invenției. În această ipoteză părțile sunt de acord să contracteze, o fac, stabilind chiar și obiectul contractului, mai puțin prețul vânzării. În alte cazuri părțile sunt obligate să contracteze prin lege, fiind necesar ca instanța să intervină în mecanismul contractual stabilit de lege pentru a stabili prețul. În România nu se poate susține că sub imperiul vechiului Cod civil legiuitorul s-a pronunțat cu privire la neaplicarea de plano a impreviziunii și nici că s-ar fi pronunțat în favoarea aplicării acesteia în anumite legislații speciale, precum cea din domeniul proprietății intelectuale, pentru că rațiunea intervenției judecătorului în acordul părților este favorizarea exploatării creațiilor intelectuale, încurajându-se creativitatea. În noul Cod civil condițiile impreviziunii sunt: 1. existența unei onerozități excesive cauzată de o schimbare excepțională (ieșită din cotidian, iar nu una obișnuită, banală sau de rutină) și neprevăzută (imprevizibilă), inclusiv ca întindere, a împrejurărilor existente la încheierea contractului. Onerozitatea excesivă reprezintă un dezechilibru contractual raportat la echilibru contractual inițial, care trebuie să existe atât timp cât niciuna din prestațiile părților nu poate să aibă o valoare considerabil mai mare față de cealaltă, prin prisma reglementării leziunii în noul Cod civil. Dezechilibru contractual, care trebuie să aibă ca și urmare atât o onerozitate excesivă pentru debitor, cât și un câștig corelativ pentru creditor, necesită adaptarea contractului de către judecătorul român prin ajustarea unei obligații contractuale la dreptul corelativ al cocontractantului, iar nu revizuirea contractului, la care poate proceda doar judecătorul francez, modificând pur și simplu acordul părților. 2. schimbarea împrejurărilor apte să conducă la adaptarea contractului să intervină după încheierea contractului. Condiția, care are valoarea juridică a unei premise, este îndeplinită și atunci când în conținutul contractelor (aparent) cu executare imediată intră obligații continue apte să conducă la un dezechilibru contractual, precum obligația de neconcurență în cazul unei cesiuni de brevet. 3. părțile să nu își fi asumat, expres sau implicit, riscul schimbării împrejurărilor existente la încheierea contractului. Orice asumare poate privi anumite riscuri individual determinate, iar nu toate riscurile, debitorul neputând să renunțe complet și în prealabil la posibilitatea invocării impreviziunii. În dreptul brevetelor apariția, dezvoltarea unor noi tehnologii sau existența unor circumstanțe factuale care „amplifică” utilizarea invenției poate conduce la adaptarea contractului sau încetarea acestuia în scopul creșterii remunerației celui care și-a cedat drepturile asupra invenției, încadrându-se în ipoteza impreviziunii. Pe de lată parte, neexploatarea invenției ține de inabilitatea celui care dobândește drepturile asupra invenției, neaflându-ne în prezența unei circumstanțe obiective, ci a uneia subiective. Dacă această inabilitate a existat încă de la începutul contractului, cel care cedează drepturile asupra invenției poate invoca dolul, iar dacă ea survine ulterior, poate solicita desființarea contractului pe temeiul rezoluțiunii. Totodată o remunerare fixă crește probabilitatea invocării cu succes a impreviziunii în domeniul brevetelor, îndeosebi în raporturile dintre inventatorul salariat și angajator.

RADU CIOBANU: Cheltuielile de judecată în procesul civil

Rezumat: Codul de procedură civilă rezervă cheltuielilor de judecată de judecată numai cinci articole, iar acest studiu va scoate în evidență faptul că acest domeniu depășește sfera de reglementare din Codul de procedură civilă, având conexiuni și cu alte acte normative, precum și împrejurarea că evaluarea cuantumului cheltuielilor de judecată este un aspect lăsat la lumina și înțelepciunea judecătorului, legiuitorul oferind puține criterii pentru evaluarea întinderii lor.

Scopul prezentului studiu este de a oferii o imagine de ansamblu asupra cheltuielilor judiciare  precum și de a delimita sfera cheltuielilor care pot fi recuperate în urma câștigării procesului de cheltuielile pe care instanțele de judecată nu le-au încuviințat. Vom supune analizei noțiunea de cheltuieli de judecată, natura juridică a acestora, dar și temeiul juridic care stă la baza acordării lor. De asemenea, ne vom oprii și asupra modalității în care cheltuielile de judecată pot fi reduse sau chiar respinse de către instanța de judecată.

O parte distinctă a prezentei lucrări va fi dedicată analizei onorariului avocațial, ca parte a cheltuielilor de judecată. În cadrul acestei secțiuni, vom face o prezentare a diferitelor modalități de stabilire a onorariului cuvenit avocatului, oprindu-ne, în special, asupra onorariului de succes, pe care îl vom definii și delimita de  pactul de quota litis.

În finalul lucrării, vom oferii câteva propuneri de lege ferenda privind evaluarea cheltuielilor de judecată, necesitatea reglementării legale a onorariului de succes și a cheltuielilor solicitate pe cale separată.

CLAUDIU MARIAN DRĂGUȘIN: Stadiul actual al eticii în domeniul inteligenței artificiale

Rezumat: Prezentul studiu își propune să evidențieze stadiul actual, la nivel mondial, al principiilor eticii în domeniul inteligenței artificiale, respectiv în spațiul Occidental (în special Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii), Rusia și China. Autorul și-a propus să creeze cadrul de dezbatere necesar pentru importanța conștientizării acestui domeniu și al impactului său în viața de zi cu zi.

În fine, studiul prezintă și concluziile autorului cu privire la ceea ce este important sub aspect etic la intersecția acesteia cu domeniul dreptului. Fiind vorba despre un nou element constitutiv al realității contemporane, inteligența artificială nu mai poate fi ignorată.  Este de domeniul evidenței că în prezent lipsesc reglementările cu forță obligatorie care să dea un răspuns adecvat problemelor generate de nașterea și funcționarea inteligenței artificiale.

Din cauza implicațiilor extraordinare, necunoscute, chiar imprevizibile, legislația specifică nu va putea fi creată astfel încât să se ridice la nivelul așteptărilor dacă o analiză etică riguroasă nu este făcută în prealabil.

Studiul identifică documentele emise de autorități statale și entități private în care este asumată o perspectivă etică în raport cu domeniul inteligenței artificiale și trage o concluzie cu privire la importanța ei.

De asemenea, autorul oferă perspectiva proprie asupra principiilor etice importante, în mod particular, din perspectiva domeniului juridic.

ION DRABINEAC: Infracțiunile contra patrimoniului cultural ca fundament al răspunderii penale internaționale

Rezumat: În acest articol este analizată problema răspunderii penale internaționale pentru infracțiuni contra patrimoniului cultural. Autorul a luat în considerare trei infracțiuni împotriva valorilor culturale: contrabanda cu valori culturale, distrugerea bunurilor culturale și furtul bunurilor culturale. Cercetarea infracțiunilor împotriva valorilor culturale cuprinde o serie de aspecte: natura infracțiunilor împotriva valorilor culturale; avantajele caracterului internațional sau național al răspunderii pentru infracțiunile împotriva valorilor culturale; circumstanțele comiterii infracțiunilor împotriva bunurilor culturale (de exemplu, existența unui conflict armat); obiectivele comiterii infracțiunilor împotriva valorilor culturale (exportul lor ca o comoară, distrugerea patrimoniului cultural; intimidarea); efectele posibile ale infracțiunilor împotriva valorilor culturale. În baza acestor aspecte, autorul identifică o serie de categorii de infracțiuni împotriva bunurilor culturale. Fiecare dintre aceste categorii este analizată din punctul de vedere al răspunderii internaționale.

MIHAI-COSTIN TOADER: Tulburarea ordinii și liniștii publice. Linii de demarcație între răspunderea contravențională și răspunderea penală

Rezumat: Prezentul articol științific își propune să analizeze antinomia contravenție-infracțiune prin studierea incriminării faptei de tulburare a liniștii și ordinii publice. Astfel, legiuitorul, în cuprinsul art. 2, pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, incriminează contravenția constând în săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice. Pe de altă parte, conform art. 371 Cod penal, fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Se constată lesne, analizând comparativ, că există un paralelism al incriminărilor, ce își extrag seva din sfere de răspundere juridică diferită, revenind astfel interpretului judiciar dificila misiune de a distinge condițiile în care sunt angajate cele două forme de răspundere, respectiv dacă pot fi reținute ambele în mod simultan, succesiv sau aplicarea uneia dintre acestea atrage ipso facto înlăturarea celeilalte.

Dincolo de sublinierea diferențelor de conținut ale celor două incriminări, una de natură contravențională și cealaltă de natură penală, studiul își propune să elaboreze și soluții cu privire la rezolvarea raportului dintre răspunderea contravențională și răspunderea penală angajată prin săvârșirea unei fapte materiale identice sau în mod substanțial identică, atunci când anterior a fost atrasă o astfel de formă de răspundere în cauză. Această chestiune problematică va fi abordată din perspectiva aplicării principiului ne bis in idem, consacrat expres de art. 6 din Codul de procedură penală și de art. 4 din Protocolul 7 adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, dar și ținând cont de art. 1 din O.G. nr.  2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ce reglementează un principiu esențial al atragerii răspunderii contravenționale. Dezlegarea acestei chestiuni de drept, poate guverna, de principiu, și alte materii, cum ar fi binomul infracțiune silvică-contravenție silvică sau infracțiune fiscală-contravenție fiscală.

În final, decelând substanța juridică a instituțiilor, în lumina reglementărilor interne și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, lucrarea de față poate contribui la cristalizarea unor soluții deja adoptate de practica judiciară sau la propunerea unei noi optici, și prin propagarea acesteia, în contextul digitalizării instrumentelor de exprimare juridică, să reprezinte un modest aport în interpretarea unor dispoziții legale frecvent întâlnite în practica judiciară.

RADU-VLAD POJAN: Capacitatea de exercițiu a pacientului minor, privat de libertate, în custodia poliției penitenciare

Rezumat: Problema capacității de exercițiu a pacientului minor, privat de libertate, are relevanță pentru toate tipurile de unități de poliție penitenciară, care pot custodia minori, dar și pentru rețeaua de sănătate deschisă publicului, deoarece toate aceste instituții se pot confrunta cu problema obținerii consimțământului pentru efectuarea unei intervenții medicale asupra minorului privat de libertate.

Pacientul minor aflat în custodia poliției penitenciare se bucură de aceeași autonomie, în legătură cu exprimarea consimțământului informat, ca și pacientul minor aflat în libertate, conform principiului echivalenței, dreptul său la sănătate fiind garantat, fără nicio discriminare în legătură cu situația sa juridică.

Referitor la problematica privitoare la capacitatea de exercițiu a minorului privat de libertate, cerută pentru consimțământul la actul medical, sunt aplicabile atât norme juridice de drept civil cât și norme de drept medical și de drept execuțional penal.

În unitățile de poliție penitenciară se pot întâlni minori lipsiți de capacitate de exercițiu, respectiv cei cu vârsta de până la un an, îngrijiți de mamele lor aflate în detenție, minori cu capacitate restrânsă de exercițiu, care au împlinit deja 14 ani și pot răspunde penal, precum și minori care au împlinit 16 ani și care, potrivit dreptului medical, au capacitatea de a consimți singuri  pentru diagnosticul și tratamentul problemelor sexuale și reproductive, respectiv minori care au împlinit 16 ani și care au dobândit capacitate deplină de exercițiu ca urmare a căsătoriei, ori cărora li s-a recunoscut,  de către instanța de tutelă, capacitatea deplină de exercițiu anticipată.

Pentru evitarea unor posibile obstacole, în calea acordării unei asistențe medicale prompte pentru minorii privați de libertate, care pot avea legătură cu unele împrejurări influențate de anumite caracteristici socio-economice ale mediilor de proveniență a populației carcerale, ar fi utilă completarea legislației execuțional penale, în sensul reglementării exprese a situațiilor în care, pentru efectuarea intervenției medicale asupra minorului privat de libertate, acesta poate să-și exprime singur consimțământul, precum și a situațiilor în care minorul, cu capacitate restrânsă de exercițiu, poate fi supus intervenției medicale, cu acordul unui singur părinte.

LEONTIN CORAȘ: Excluderea probelor în camera preliminară din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018

Rezumat: Articolul prezintă aspecte teoretice și practice referitoare la excluderea probelor în camera preliminară, luând în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3), art. 345 alin. (3) și art. 346 alin. (4) din C.pr.pen., prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală și s-a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „excluderea probei”, din cuprinsul lor, se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei.

DREPTUL UNIUNII EUROPENE

ANCA MONICA ARDELEANU: Principiul interesului superior al copilului. Abordare europeană

Rezumat: Promovarea și protecția drepturilor copilului a reprezentat dintotdeauna unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene, dar este, totodată, și un rezultat al angajamentelor internaționale. Toate statele membre ale Uniunii Europene au ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, iar normele și principiile acestei convenții ghidează politicile și acțiunile Uniunii care au impact asupra drepturilor copilului. Tratatul de la Lisabona a conferit o importanță sporită obiectivelor Uniunii Europene, iar prin art. 3 alin. (3) din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului a fost instituită în mod explicit obligația imperativă de promovare a protejării drepturilor copilului. În plus, drepturile copiilor sunt consacrate și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prin art. 24 recunoaște copiii ca fiind titulari de drepturi independenți și autonomi, considerând, totodată, interesul superior al copilului ca primordial în raporturile cu autoritățile publice și cu instituțiile private. Transpunerea obiectivelor europene și internaționale, precum și a principiilor fundamentale referitoare la protejarea drepturilor copilului a avut loc firesc prin adoptarea de noi reglementări naționale care să reflecte achiesarea României la obiectivele europene și preocuparea sa constantă pentru protejarea drepturilor copilului. Cu toate acestea, de multe ori, sunt întâlnite în practică situații în care, deși există atât baza legală, cât și mecanismele necesare aplicării acesteia, drepturile copiilor nu sunt respectate și/sau nu li se acordă importanța cuvenită. Prezenta lucrare își propune să atragă atenția încă o dată asupra drepturilor esențiale ale copiilor și să scoată în evidență principiile fundamentale referitoare la promovarea și protecția drepturilor copiilor, cu privire specială asupra principiului interesului superior al copilului, astfel cum acesta este reglementat la nivel european. Înțelegerea pe deplin a acestui principiu fundamental și corecta lui aplicare au implicații majore în luarea oricăror decizii și măsuri ce privesc minorii. Rezultatele analizei efectuate pot fi ulterior folosite pentru aprofundarea acestei tematici atât de vaste și importante, precum și pentru realizarea de studii comparative sau cercetări cu privire la modul în care principiul interesului superior al copilului își găsește o efectivă aplicare în situații concrete.

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Trafic de influență. Acceptarea ulterioară de foloase nu constituie infracțiune. Șantaj. Introducerea unei acțiuni în instanță nu constituie amenințare, cu notă de Adrian Șandru, Dorel Herinean  (fără rezumat)