Cuprinsul și rezumatele articolelor apărute în Revista DREPTUL nr. 12/2021

EDITORIAL

OVIDIU PREDESCU: Contribuția revistei „Dreptul” la dezvoltarea doctrinei, jurisprudenței, a științei dreptului și culturii juridice românești (nu are rezumat)

STUDII – DISCUȚII – COMENTARII

LIVIU POP: Despre deontologia negocierilor libere pentru formarea contractelor

Rezumat: Studiul debutează cu definirea perioadei precontractuale și relevarea importanței acesteia în procesul formării contractelor prin negocieri libere sau, după caz, organizate convențional. De asemenea, este definită deontologia negocierilor pentru formarea contractelor. Din această definiție rezultă că, în principal, conținutul deontologiei negocierilor precontractuale libere este alcătuit din obligațiile cu valoare de limite ale libertății de negociere. Aceste obligații sau limite sunt de două feluri: unele legale, fiind prevăzute expres de lege, prin norme imperative sau, după caz, prin norme dispozitive, și altele implicite. În centrul acestor obligații se află obligația legală imperativă în sarcina partenerilor de negociere de a respecta exigențele bunei-credințe. Buna-credință este un concept sau o noțiune proteiformă, un standard cu valoare de principiu general, flexibil și deschis, care face posibilă adaptarea lui la împrejurările și condițiile concrete ale formării și executării fiecărui contract. Astfel, în materia încheierii contractelor, buna-credință guvernează orice negocieri precontractuale, indiferent dacă acestea sunt libere sau organizate convențional. De altfel, această obligație este consacrată expres, clar și imperativ în textele art. 1183 C. civ., fiind o aplicație a principiului general al bunei-credințe în materie contractuală, consacrat cu deosebită forță în art. 1170 C. civ., coroborat cu art. 14 C. civ., care privește exercitarea oricărui drept și executarea oricărei obligații.

Fiind o noțiune complexă, un concept cu structură proteiformă și flexibil în conținutul său, buna-credință este sursa originii și existenței celorlalte reguli și obligații care alcătuiesc conținutul deontologiei negocierilor libere pentru formarea progresivă a contractelor. Dintre aceste obligații sunt analizate următoarele: obligația de informare precontractuală, obligația de confidențialitate, obligația de consiliere, obligația de prudență sau abnegație, obligația de exclusivitate, obligația de coerență și obligația de cooperare. Autorul încearcă să argumenteze că unele dintre aceste obligații, mai ales cele implicite, au ca fundament și izvor, pe lângă obligația generală de bună-credință, și principiul solidarismului contractual.

LIVIU-BOGDAN CIUCĂ, GEORGE CRISTIAN SCHIN: Tradiția, parcursul și destinul unei profesii. Notarul public

Rezumat: Prezenta cercetare, analizând în detaliu momentele istorice decisive pentru instituția notarului public, subliniază importanța prevenirii litigiilor juridice. Autorii își asumă preferința pentru evitarea unui litigiu prin comparație cu soluționarea acestuia, păstrând și declarând public admirația pentru profesioniștii care asistă sau reprezintă justițiabilul în temerarul și anevoiosul drum către „dreptate”.

Trecând succint de perioada medievală a prezenței notarului public în Transilvania, subliniind importanța notarului papal sau a celui din cancelariile domnești, insistând asupra perioadei de formare a României Mari apoi a reformei legislative impuse după Marea Unire, articolul identifică actele și proiectele de acte normative în materie, care evidențiază utilitatea profesiei, pregătirea profesională superioară a notarului public și încrederea pe care cetățeanul sau statul, indiferent de orânduire, au avut-o și o au în profesionistul notar.

Întreaga cercetare scoate în evidență documente inedite, proiecte de acte normative necunoscute publicului larg și definește în final concluzii, care demonstrează atât perenitatea profesiei, rolul de judecător de pace a notarului public cât și contribuția consistentă a acestuia în realizarea „justiției preventive”.

IOAN CHELARU, ANA-LUISA CHELARU: Aspecte recente privind evoluția unor instituții în dreptul matrimonial canonic catolic. Cu referire specială la existența unor situații de uniuni iregulare și la modernizarea procedurilor de declarare a nulității căsătoriei

Rezumat: Starting from Code of Canon Lawwe discuss some religious and legal aspects of the Catholic “natural mariagge” which cannot be disconnected by the contemporary cultural and social changes. Here we take into account the power of love which makes people see and wish not only the traditional appearance of marrige, but its real sense. From this point of view, we explain other sides of the nowadays marriage like irregular unions (civil marriages and partnerships) and invalidity of the canonic marriage. We consider that there should be avoided judges that do not consider the complexiy of different situations in which people live or suffer. The Church works in the spirit of fraternity and charity and that is why those people who live in some exceptions of the “natural marriage” should be integrated in different ways within the Christian communities.

SEVASTIAN CERCEL: Capacitatea deplină de exercițiu anticipată a persoanei fizice în reglementarea Codului civil

Rezumat: În sistemul Codului civil din 1864 minorul emancipat dobândea o capacitate limitată, iar emanciparea constituia o perioadă de tranziție între incapacitatea completă și libertatea deplină. Sistemul din 1954 menține „emanciparea tacită”, dar înlătură termenul care amintea de trecut și îi permite numai femeii posibilitatea să se căsătorească înainte de împlinirea vârstei de 18 ani. În plus, prin capacitatea de exercițiu „restrânsă”, minorii cu vârsta între 14-18 ani, indiferent de sex, dobândesc o capacitate „intermediară”. În căutarea unui echilibru între tradiție și modernitate, sistemul actual menține „emanciparea tacită”, păstrează „anticamera” capacității depline și readuce „emanciparea expresă”. Sunt reglementate două ipoteze în care o persoană fizică poate să dobândească deplina capacitate de exercițiu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani: încheierii unei căsătorii valabile și recunoașterea judecătorească. În ambele situații, vârsta minimă impusă este 16 ani și trebuie probate „motive temeinice” specifice.

CĂLINA JUGASTRU: Regimul matrimonial și regimul de parteneriat. Note comune și diferențe în dreptul internațional privat

Rezumat: Viața privată transfrontalieră se află sub imperiul modificărilor legislative intervenite în dreptul european și în dreptul internațional privat național. Regimurile patrimoniale ale cuplurilor internaționale beneficiază de reglementări paralele – Regulamentul „regimuri matrimoniale” și Regulamentul „parteneriate înregistrate”, pentru statele care participă la cooperarea judiciară în formă consolidată, respectiv dreptul național, pentru celelalte state membre. Deși au surse diferite (căsătoria, parteneriatul înregistrat), regimul matrimonial și regimul de parteneriat au zone multiple de convergență (rolul voinței părților în determinarea legii regimului patrimonial și în desemnarea instanței judecătorești competente, localizarea obiectivă a regimurilor, majoritatea factorilor de conexiune). În același timp, elementele care diferențiază regimul patrimonial al soților și al partenerilor configurează specificul uniunilor de cuplu și instrumentarul realizării previzibilității și securității circuitul civil cu element de extraneitate.

CRISTIAN IONESCU: Principiul loialității constituționale și principiul colaborării instituționale loiale în raporturile Parlamentului cu celelalte autorități publice

Rezumat: În acest articol autorul își propune să analizeze fundamentele teoretice a două principii esențiale pentru statul de drept și modul de echilibrare a raporturilor între cele trei puteri: principiul loialității constituționale și principiul colaborării instituționale loiale între autoritățile publice învestite cu atribuții de guvernare. Cele două principii nu sunt prevăzute formal în textul Constituție, dar pot fi deduse pe cale de interpretare din alte principii constituționale.

Cât privește primul principiu, autorul arată că acesta își are sursa în obligația asumată în mod liber de către fiecare membru al unei comunități de indivizi organizată pe principii de ierarhie socială, ori impusă de autoritatea publică cu forță supremă în comunitate, de a respecta un summum de norme juridice, a căror menire constă în reglementarea și armonizarea relațiilor sociale. Originea celui de-al doilea principiu se regăsește în principiul separației celor trei puteri în stat, care în procesul de guvernare sunt obligate să colaboreze loial una cu alta, în cadrul instituțional prescris de norma constituțională.

În final, autorul conchide că în substanța principiului loialității constituționale, intră nu numai obligația generală a cetățenilor și, deopotrivă a autorităților și instituțiilor publice, de a respecta voința Legiuitorului constituant exprimată formal în textul Constituției, ci, totodată, și obligația STATULUI și a fiecărei autorități publice prevăzută în Constituție, de a fi loiale CETĂȚEANULUI. Altfel, raporturile între stat și cetățean sunt compromise, ori vor lua forma și conținutul unor raporturi de tip totalitar, în care individul este lipsit de drepturi și absorbit de stat ca o formă dezumanizată de viață.

Autorul consideră că loialitatea statului față de cetățean este o obligație de rang constituțional și, pe această bază, propune de lege ferenda, includerea expresă a acesteia în textul Constituției la o viitoare revizuire a acesteia.

MIRCEA DUȚU: Ecocidul în sistemul crimelor internaționale. Perspective pentru o definiție universală

Rezumat: Agravarea problemelor ecologice globale, inclusiv prin înmulțirea și amplificarea efectelor actelor de distrugere masivă și durabilă a mediului, precum și intensificarea preocupărilor de protejare a sa reclamă și sporirea contribuției dreptului mai ales prin consolidarea răspunsului penal, prin accentuarea particularizării și creșterea eficienței măsurilor adoptate în acest sens. În exprimarea acestei tendințe asistăm la emergența unui proces de recunoaștere și înscriere astfel în rândul infracțiunilor internaționale, a crimei de ecocid, alături de și în potențializarea semnificațiilor celei de genocid, deja existentă. Se percepe juridic și consacră acțional o nouă valoare absolută, cea de securitate a planetei. Se forjează în acest fel conceptul de „crimă contra ecoumanității”, deschizându-se noi orizonturi reflecției juridice și practicii juridico-administrative și judiciare pertinente. În cadrul demersului efectiv, definirea „ecocidului” are un caracter preliminar și a cunoscut deja expresii relevante. Dintre ultimele proiecte ale unei definiții internaționale a ecocidului se remarcă cea a echipei L. Neyret (2015) și a Fundației Stop Ecocid (2021). Analiza acestora, accelerată în contextul afirmării absolute a schimbării climatice, generează provocări concrete și doctrinare inedite, a căror exprimare se presupune ca atare.

MIHAI ADRIAN HOTCA: Reflectarea principiilor dreptului penal în Codul penal în vigoare

Rezumat: La aproape 8 ani de la 1 februarie 2014, ziua în care actualul Cod penal a intrat în vigoare, pare a fi un demers util acela de a analiza modul în care principiile Dreptului penal român se reflectă în acest Cod.

În urma examinării, vom constata că unele dintre principii se bucură de consacrare expresă, cum este legalitatea incriminării sau legalitatea sancțiunilor de drept penal, iar altele au diferite aplicații în corpul Codului penal ori sunt deduse din economia dispozițiilor penale.

În materialul de față vom trece în revistă concepțiile doctrinare privind principiile Dreptului penal și modul de reflectare al acestora în Codul penal actual.

MIRCEA URSUȚA: Dosarul electronic național. Principii și consecințe juridice

Rezumat: Materialul de față prezintă viziunea autorului cu privire la consecințele juridice ale implementării unui concept, Dosarul Electronic Național, ce presupune vizualizarea electronică a actelor existente într-un dosar aflat pe rolul unei instanțe și posibilitatea comunicării electronice a actelor de procedură atât dinspre justițiabil spre instanță, cât și invers, dinspre instanță spre justițiabil.

Pornind de la unele principii, cum ar fi caracterul facultativ pentru cetățean și obligatoriu pentru instituțiile publice a utilizării acestui mecanism electronic și având în vedere reglementări din dreptul comparat, se prezintă principalele direcții de modificare a codurilor de procedură, în vederea realizării unei justiții mai simple, mai prietenoase și, nu în ultimul rând, mai eficiente.

DIN LEGISLAȚIA ALTOR ȚĂRI

IOAN LEȘ: Secvențe generale asupra reformelor din justiția civilă latino-americană și din regiunea caraibiană

Rezumat: Studiul oferit de autor este consacrat unor abordări generale asupra sistemelor judiciare și procesuale din unele țări din America Latină și din zona Mării Caraibelor. Prima parte a acestui demers este destinat unei introduceri asupra reformelor generale din spațiul geografic de referință și a preocupărilor guvernelor din zonă cu privire la realizarea unor reforme destinate a face ca justiția să fie mai eficientă și mai accesibilă justițiabililor.

Autorul constată că și în America Latină și în țările din zona caraibiană problemele reale ale justiției nu diferă esențialmente de cele de pe alte continente, inclusiv din spațiul european: tergiversarea judecăților, supraaglomerarea instanțelor și o modestă finanțare a sistemului judiciar. Influențele politice asupra justiției din unele țări din America Latină și zona caraibiană au determinat și în acest areal geografic o scădere semnificativă a încrederii cetățenilor în sistemul judiciar.

Organizarea sistemelor judiciare din țările de referință ne oferă o geografie juridică complexă, în raport cu modul de organizare din țările europene, întrucât în multe state din zonă sistemul de drept romano-germanic coexistă cu cel de common law, cea mai mare influență a acestuia din urmă regăsindu-se în domeniul dreptului public.

Ultima parte a studiului ne înfățișează unele dintre cele mai semnificative abordări la nivelul instituțiilor strict procesuale. Iar reformele întreprinse în ultimele trei decenii în materie procesuală nu pot face abstracție de rolul și influența exercitată de Anteproiectul de Cod de procedură civilă pentru America Latină. De aceea autorul a înfățișat, într-o manieră sintetică, principiile care au stat la baza acestui important proiect latino-american și care s-a repercutat pozitiv asupra unora dintre reglementările cuprinse în noile coduri de procedură civilă adoptate în ultimii ani în spațiul geografic menționat.

Investigația autorului nu prezintă doar un interes doctrinar, privită sub aspectul unei cercetări comparatiste, ci și unul practic într-o epocă în care efervescența globalizării ne obligă la reflecții noi cu privire la organizarea unei justiții eficiente, rapide și care să conducă la executarea promptă a deciziilor judiciare. Unele din reformele procesuale din America Latină și din zona caraibiană pot constitui repere și pentru reformele din justiția din alte țări, inclusiv din spațiul Uniunii Europene. Iar dintre acestea cele mai semnificative vizează, fără îndoială, accelerarea judecăților, raționalizarea căilor de atac, în special a recursului în casație, reducerea procedurilor speciale și soluționarea unor cauze, în special de redusă valoare, într-o singură ședință de judecată.

RESTITUIRI

CONSTANTIN ANGELESCU: Izvoarele Constituțiunii române de la 1866 (fără rezumat)

PRACTICĂ JUDECĂTOREASCĂ REZUMATĂ ȘI COMENTATĂ

Acțiune având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive. Legitimare procesuală pasivă în cazul neidentificării proprietarului, cu notă de Viorel Terzea  (fără rezumat)

Clauza atributivă de competență. Clauze neuzuale. Condiții, cu comentariu de Fabian-Eduard Crețu  (fără rezumat)

Distrugerea de probe ori de înscrisuri. Tipicitate. Limite. Noțiunea de înscris. Dreptul acuzatului de a nu se autoincrimina, cu notă de Adrian Șandru, Dorel Herinean  (fără rezumat)