Conferință [CUM A FOST] Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale”, ediția a II-a, ONLINE

786       0

 

Vineri, 29 ianuarie 2021, începând cu orele 14:30, a avut loc prima conferință științifică sub egida „Dreptul la 150 de ani”, desfășurată exclusiv în mediul online. Evenimentul a fost prilejuit de aniversarea, la 16 decembrie 2021, a 150 de ani de la apariția primului număr al revistei „Dreptul”, cea mai longevivă publicație juridică din România și a doua revistă, din punct de vedere cronologic, după „Convorbiri literare”. Așadar, sub egida „Dreptul la 150 de ani”, colegiul de redacție al revistei „Dreptul”, împreună cu Uniunea Juriștilor din România, editorul acestei publicații, au luat inițiativa de a organiza douăsprezece conferințe științifice în cadrul cărora vor fi abordate teme de mare interes și de actualitate din diferite ramuri ale dreptului. Aceste manifestări vor avea loc lunar pe întreg parcursul anului 2021, având ca principal partener Grupul editorial „Universul Juridic”.

Având în vedere semnificația aparte a acestei aniversări, precum și rolul important al profesiilor juridice liberale în societatea românească, primul eveniment a fost dedicat tematicii intitulate „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul noii legi asupra profesiilor liberare”. Alături de partenerul INDACO Systems, la succesul și buna desfășurare a conferinței și-au adus aportul și următorii parteneri instituționali:

– Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR);

– Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR);

– Camera Consultanților Fiscali din România (CCF);

– Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR);

– Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar (ACJSFB);

– Baroul București;

– Camera Executorilor Judecătorești București (CEJ);

– Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, Filiala București (UNPIR);

– Uniunea Juriștilor din România (UJR).

În acest context, trebuie menționat și faptul că evenimentul a obținut acreditare din partea Institutului Național Pentru Pregătirea Avocaților, Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Practicienilor în Insolvență, precum și a Camerei Consultanților Fiscali din România. Așadar, membrii acestor profesii, au avut oportunitatea de a obține puncte de pregătire profesională prin participarea la conferință.

Conferința a beneficiat de participarea și contribuția științifică deosebit de importantă a următorilor speakeri:

– Jud. Vasile Coman, Tribunalul Prahova, Secția penală;

– Jud. Luminița Criștiu-Ninu, Președinte, Curtea de Apel București;

– Procuror Daniela Dediu, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București;

– Procuror Elena Hach, Direcția Națională Anticorupție;

– Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București;

– Procuror Remus Jurj, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

– Av. Adrian Stan, Avocat titular în cadrul cabinetului individual de avocat Stan Adrian;

– Av. Augustin Zăbrăuțanu, Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații;

– Prof. univ. dr., av. Marius Pantea, Cabinet avocat „dr. Marius Cezar Pantea”;

– Monica Berindean, Director Direcția Conformare, Banca Transilvania;

– Corina Dragomir, Șef Serviciu, Direcția Supraveghere și Control, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB).

Conferința a debutat cu marcarea aniversării a 150 de ani de la apariția primului număr al revistei „Dreptul”, în cadrul căreia au luat cuvântul:

– Prof. univ. dr.  av. Ioan Chelaru, președintele Uniunii Juriștilor din România;

– Prof. univ. dhc. dr. Ovidiu Predescu, prim-vicepreședintele Uniunii Juriștilor din România și directorul fondator al publicațiilor “Dreptul”;

– Prof. univ. dr. Bogdan Ciucă, directorul publicațiilor „Dreptul”.

Cu acest prilej, domnul Ovidiu Predescu a subliniat că de-a lungul celor 150 de ani de existență, cei de la Dreptul  (redactori, autori și editori) au întemeiat o mare școală de juriști și de scrieri juridice – reper unic al creației și culturii juridice românești. Astfel, nu întâmplător, primele noastre cărți de drept modern au apărut în strânsă legătură cu această publicație juridică.

În continuare, Conferința a fost moderată de către domnul Nicolae Cârstea, Președintele Grupului editorial „Universul Juridic”, precum și domnul avocat Augustin Zăbrăuțanu, din cadrul Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații.

Debutul evenimentului a fost marcat de alocuțiunile reprezentanților unor instituții și forme de organizarea a profesiilor juridice, prin care aceștia și-au exprimat bucuria vis-a-vis de inițiativa organizării celor nu mai puțin de douăsprezece manifestări științifice din anul 2021, mulțumind, totodată, organizatorilor. Prin urmare, în deschiderea conferinței au luat cuvântul următorii:

Constantin Ilie Aprodu, Vicepreședinte, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB);

 – Sorin Petre, Președinte, Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR);

 – Adrian Popescu, Președinte, Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR);

 – Gheorghe Ialomițianu, Președinte, Uniunea Profesiilor Liberale din România (UPLR);

 – Av. Cătălin-Daniel Fenechiu, Prodecanul Baroului București;

 – Av. Cătălin Dascăl, Președinte, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), Filiala București;

 – Cristian Bran, Președinte, Camera Executorilor Judecătorești (CEJ), București;

 –Ciprian Chiorean, Vicepreședinte, Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar-Bancar (ACJSFB).

Pe durata evenimentului, invitații au adus în atenția tuturor celor interesați, teme de mare interes atât din punct de vedere practic, cât și din punct de vedere teoretic. Speakerii, au oferit, astfel, o perspectivă proprie și originală asupra unor chestiuni precum prevenirea și combaterea spălării banilor în industria de jocuri de noroc în România, spălarea banilor prin intermediul monedelor virtuale ori jurisprudența instanțelor în ceea ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare a banilor. Așadar, vă prezentăm, în cele ce urmează, bogata paletă de problematici abordate prin lucrările invitaților:

– Corina Dragomir, Șef Serviciu, Direcția Supraveghere și Control, Oficiul Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) – Aspecte actuale privind activitatea de prevenire și combatere a spălării banilor în contextul noilor prevederi legislative;

– Jud. Vasile Coman, Tribunalul Prahova, Secția penală – Infracțiunea premisă – standardul de probațiune și interdependența cu infracțiunea de spălare a banilor;

– Jud. Luminița Criștiu-Ninu, Președinte, Curtea de Apel București – Conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare a banilor, reflectat în jurisprudența instanțelor;

– Procuror Daniela Dediu, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București – Confiscarea în cazul infracțiunilor de spălare a banilor;

– Procuror Elena Hach, Direcția Națională Anticorupție – Autonomia unităților de informații financiare;

– Procuror Remus Jurj, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Spălarea banilor prin intermediul monedelor virtuale;

– Av. Adrian Stan, Avocat titular în cadrul cabinetului individual de avocat Stan Adrian – Obiectul material al spălării banilor. Câteva reflecții pe marginea conceptului de produs al infracțiunii;

– Av. Augustin Zăbrăuțanu, Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații – Corelația infracțiunii de spălare a banilor cu infracțiunea de  constituire a unui grup infracțional organizat;

– Prof. univ. dr., av. Marius Pantea, Cabinet avocat „dr. Marius Cezar Pantea” – Prevenirea și combaterea spălării banilor în industria de jocuri de noroc în România

– Monica Berindean, Director Direcția Conformare, Banca Transilvania – Măsurile standard de cunoaștere a clientelei – de la teorie, la practică bancară;

– Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, Facultatea de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu” din București – Forma și proba vinovăției în cazul infracțiunii de spălare a banilor.

[CUM A FOST] Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale”, ediția a II-a, ONLINE was last modified: februarie 1st, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: