[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru judecători din data de 17 septembrie 2019

17 sept. 2019
Vizualizari: 871

Update 17 septembrie 2019: Ordinea de zi soluționată

Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), CSM a publicat soluționarea ordinii de zi aferentă ședinței Secției pentru judecători din data de 17 septembrie 2019.

Astfel, cu acest prilej, Secția pentru judecători a hotărât următoarele aspecte:

– Aprobarea solicitării formulate de Tribunalul Iași de aprobare a ocupării, pe perioadă nedeterminată, a 4 posturi temporar vacante la Judecătoria Iași, în condițiile art. 134 ind. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– A desemnat psihologii pentru testarea psihologică, respectiv reexaminarea psihologică a candidaților admiși la probele scrise ale concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, sesiunea iunie-septembrie 2019;

–  A aprobat solicitarea Colegiului de conducere al Judecătoriei Cornetu de înființare în cadrul acestei judecătorii a două secții, respectiv Secția penală și Secția civilă, cu funcțiile de conducere corespunzătoare (președinte secție și grefier șef secție);

– A hotărât acordarea avizului conform pentru modificarea statelor de funcții ale Judecătoriei Drăgășani și Curții de Apel Pitești, prin transferul postului vacant de grefier arhivar, treapta II din statul de funcții al Judecătoriei Drăgășani în statul de funcții al Curții de Apel Pitești;

– A hotărât respingerea solicitării ministrului justiției de acordare a avizului conform în vederea aprobării statelor de funcții pentru instanțele militare;

– A aprobat, cu observațiile din ședința secției, Regulamentul privind transferul judecătorilor și a metodologiei privind detașarea și delegarea judecătorilor;

– Nu și-a însușit opinia minoritară la Regulamentul privind privind transferul judecătorilor, conform căreia este necesară stabilirea unui punctaj pentru fiecare criteriu avut în vedere la soluționarea cererilor de transfer, care să fie acordat în mod informatizat;

– A aprobat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor, cu observațiile formulate în cadrul Comisiei nr. 2 judecători/05.09.2019;

– Nu și-a însușit opinia minoritară referitoare la art. 3, art. 16, art. 17 și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor;

– Modificarea componenței comisiei de organizare a concursului pentru ocuparea funcției de magistrat asistent șef al Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiției.

Sursa informației


Potrivit site-ului oficial (www.csm1909.ro), CSM a publicat ordinea de zi aferentă ședinței Secției pentru judecători din data de 17 septembrie 2019.

Astfel, cu această ocazie se vor pune concluzii cu privire la următoarele puncte de interes:

– Solicitarea formulată de Tribunalul Iași de aprobare a ocupării, pe perioadă nedeterminată, a 5 posturi temporar vacante la Judecătoria Iași;

– Efectele Hotărârii nr. 68/2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

– Efectele Hotărârii nr. 1285/27.11.2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a Hotărârii nr. 13/10.01.2019 a Secției pentru judecători;

– Reincluderea în fondul de rezervă a postului repartizat Curții de Apel Târgu Mureș prin Ordinul Ministrului justiției nr. 2900/C/15.07.2019;

– Efectele Hotărârilor nr. 662/03.07.2008 și nr. 1286/27.11.2014 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum și efectele Hotărârilor Secției pentru judecători nr. 828/26.09.2018 și 452/05.03.2019;

– Scoaterea din categoria posturilor indisponibilizate a unui post alocat Tribunalului București în temeiul Hotărârii nr. 662/03.07.2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Efectele Hotărârilor nr. 1047/15.11.2012 și 94/26.02.2018 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Efectele Hotărârii nr. 100/26.02.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Efectele parțiale ale Hotărârii nr. 1556/15.12.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Efectele Hotărârii nr. 804/11.07.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Efectele Hotărârii nr. 801/11.07.2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Efectele Hotărârii nr. 884/14.07.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

– Desemnarea psihologilor pentru testarea psihologică,respectiv reexaminarea psihologică a candidaților admiși la probele scrise ale concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, sesiunea iunie-septembrie 2019;

– Solicitarea Colegiului de conducere al Judecătoriei Cornetu de înființare în cadrul acestei judecătorii a două secții, respectiv Secția penală și Secția civilă;

– Acordarea avizului conform pentru modificarea statelor de funcții și de personal ale Judecătoriei Drăgășani și Curții de Apel Pitești;

– Solicitarea Ministerului Justiției de acordare a avizului conform în vederea aprobării statelor de funcții pentru instanțele militare;

– Solicitarea de amânare a discutării revenirii postului de judecător transferat temporar de la Judecătoria Satu Mare la Judecătoria Dej;

– Proiectul Regulamentului privind transferul judecătorilor și proiectul metodologiei privind detașarea și delegarea judecătorilor;

– Proiectul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor.

Sursa informației

[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Secției pentru judecători din data de 17 septembrie 2019 was last modified: septembrie 17th, 2019 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: