[UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Plenului din 14 septembrie 2023
Update: Ordinea de zi soluționată
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat ordinea de zi soluționată pentru ședința Plenului CSM din data de 14 septembrie 2023.
Astfel, Plenul CSM a hotărât:
− modificarea structurii organizatorice a aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii prin constituirea Compartimentului pentru protecția datelor cu caracter personal;
− mutarea postului de execuție vacant și finanțat nr. 260 de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Direcției resurse umane și organizare – Serviciul resurse umane pentru parchete în cadrul Compartimentului pentru protecția datelor cu caracter personal;
− modificarea statelor de funcții și de personal ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin mutarea postului de execuție vacant nr. 128 de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Serviciului legislație și documentare la Serviciul contencios;
− avizarea negativă propunerea legislativă pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
− avizarea favorabilă propunerea legislativă privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat ordinea de zi pentru ședința Plenului CSM din 14 septembrie 2023, care va trata:
− Modificarea statelor de funcții și de personal ale Consiliului Superior ale Magistraturii prin constituirea Compartimentului pentru protecția datelor cu caracter personal;
– Propunerea legislativă pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
– Propunerea legislativă privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea.
Ordinea de zi este disponibilă la sursa informației.
✒Vezi și [UPDATE: Ordinea de zi soluționată] CSM. Ședința Plenului din 24 august 2023