CSM. Proiectul Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar a fost finalizat

7 mai 2024
Vizualizari: 75

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a finalizat proiectul „Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, un demers derulat pe parcursul a cinci ani, dedicat consolidării sistemului judiciar din România.

De asemenea, proiectul a fost adaptat permanent la realitățile din cadrul sistemului judiciar, pe parcursul implementării, fiind structurat pe următoarele domenii de intervenție:

▪ perfecționarea formării continue a profesioniștilor din cadrul sistemului judiciar, cu accent pe conceptele legale europene în domenii actuale, în vederea creșterii eficienței și calității procesului de luare a deciziilor, prin organizarea a 149 de sesiuni de formare profesională;

▪ promovarea unor măsuri concrete pentru crearea unei justiții prietenoase pentru minori, atât prin susținerea pregătirii profesionale a profesioniștilor implicați (sesiuni de formare, misiuni de bune practici), precum și prin implementarea unei componente de investiții majore, concretizate în dezvoltarea a 51 de camere de audiere minori în cadrul instanțelor, la nivel național;

▪ îmbunătățirea accesului la justiție, în special pentru grupurile vulnerabile;

▪ consolidarea capacității administrative, inclusiv din perspectiva nevoii de digitalizare, prin dezvoltarea infrastructurii tehnice și IT de la nivelul instanțelor și al instituțiilor centrale.

Totodată, CSM va continua să sprijinim dezvoltarea unei justiții în interesul copilului, concentrate pe respectarea drepturilor acestuia.

Pentru detalii suplimentare, accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și CSM. Comisia nr. 4 – reunită „Relații internaționale și programe” din 29 aprilie 2024

CSM. Proiectul Formarea profesională și consolidarea capacității la nivelul sistemului judiciar a fost finalizat was last modified: mai 7th, 2024 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: