CSM. Infoletter nr. 10/2023

16 nov. 2023
Vizualizari: 168

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a publicat Infoletterul nr. 10/2023.

Sumarul acestui Infoletter CSM consemnează evenimente, date și informații cu privire la activitatea Plenului, Secțiilor CSM, a Comisiilor CSM, precum și la activitatea desfășurată de instituțiile coordonate de CSM – Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri.

În perioada de referință, Plenul:

➢ a hotărât:

– modificarea componenței comisiei de evaluare a procurorilor constituite la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia;

– modificarea componenței comisiei de evaluare a judecătorilor constituite la nivelul Tribunalului Sibiu;

– modificarea componenței comisiei de evaluare a judecătorilor constituite la nivelul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea;

– sesizarea ministrului justiției cu propunerea de modificare a dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților;

– modificarea componenței comisiei de evaluare a judecătorilor constituite la nivelul Tribunalului Mureș;

– modificarea componenței comisiei de evaluare a procurorilor constituite la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București;

– sesizarea ministrului justiției cu propuneri de modificare și completare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

– acordarea avizului conform privind bugetul pe anul 2024 al Ministerului Public;

– organizarea examenului de capacitate al judecătorilor stagiari și procurorilor stagiari, la București, în perioada 27 octombrie 2023-29 februarie 2024, conform calendarului de desfășurare a examenului (anexa 1), cu luarea în considerare a sentinței nr. 8/14.02.2023 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 3118/1/2021, definitivă și executorie prin decizia civilă nr. 4235/02.10.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție;

➢ a aprobat:

– completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 122/2023;

– componența comisiei de renegociere chirie spații închiriate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru anul 2024, -structura Raportului privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii în anul 2023;

– propunerile referitoare la structura și modul de întocmire a Raportului privind starea justiției pe anul 2023;

– propunerile formulate în nota Biroului de informare publică și relații cu mass-media referitoare la organizarea unor manifestări cu ocazia „Zilei Europene a Justiției”, din data de 25 octombrie 2023.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În perioada de referință, Secția pentru judecători a hotărât:

– validarea rezultatelor finale ale concursului de promovare efectivă a judecătorilor, desfășurat în perioada mai-octombrie 2023;

– promovarea efectivă a judecătorilor declarați admiși, începând cu data de 01.11.2023 (cu excepțiile rezultate din cele ce urmează), sub rezerva deținerii funcției de judecător la data promovării;

– eliberarea/încetarea delegării în funcțiile de conducere a judecătorilor care au promovat concursul și se regăsesc în această situație, începând cu data promovării efective.

În perioada de referință, Secția pentru procurori a hotărât:

– înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin pensionare, a 17 procurori;

– înființarea unui grup de lucru la nivelul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea generării unei strategii eficiente de prevenire și combatere a infracțiunilor de trafic și consum de substanțe psihotrope și psihoactive interzise de legislația din România și Uniunea Europeană;

– validarea rezultatelor concursului de promovare efectivă în funcții de execuție a procurorilor, desfășurat în perioada 24 mai-13 octombrie 2023.

Infoletter-ul integral este disponibil la sursa informației.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și CSM. Infoletter nr. 9/2023

 

CSM. Infoletter nr. 10/2023 was last modified: noiembrie 16th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: