Contractul de mandat. Revocare din funcția de director general. Recurs (CPC; Legea nr. 31/1990)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC II ) nr. 1804/2016

CPC: art. 304, art. 312 alin. (3), art. 315;  C. civ.: art. 998 – 999 C. civ, art. 1169; Legea nr. 31/1990: art. 137¹ alin. (4), art. 152¹

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, hotărârea poate fi modificată atunci când „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”.

Se cuvine subliniat că autoarea căii de atac nu a prezentat argumente din care să reiasă că instanța de apel ar fi nesocotit intenția părților decurgând din contractul de mandat din 27 august 2008 al cărui obiect l-a reprezentat mandatarea reclamantului A., de către recurentă, în calitate de director general al B. și că, în realitate, criticile din recurs se îndreaptă împotriva interpretării pe care instanța de apel a dat-o noțiunii de justă cauză.

Sub acest aspect, se observă că recurenta dezvoltă ideea de revocabilitate discreționară a mandatului dat administratorului și faptul că prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii se putea revoca oricând contractul de mandat nr. x/2008, instanța de apel necorelând așadar corespunzător, clauzele contractuale cu Ordinul de revocare nr. 3 din 24 decembrie 2008 și cu situația de fapt existentă în dosar, din care transpare lipsa aprobării criteriilor de performanță și a obiectivelor cuantificate de către acționarii recurentei pentru perioada ianuarie 2009 – 31 decembrie 2012.

Înalta Curte consideră că dezlegarea dată de către instanța de apel, în legătură cu aprecierea probelor, nu se subscrie motivului de recurs evocat anterior, dar, că analiza pe care aceasta o avea de făcut prin corelarea art. 11 pct. 1 lit. e) și pct. 4 din contractul de mandat nr. x/2008, cu art. 137¹ alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990 rep., se impune a fi verificată, în condițiile în care Legea nr. 31/1990 rep. nu definește noțiunea de justă cauză.

De altfel, în contextul criticilor subsumate de această dată motivului de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a nesocotit îndrumările instanței de casare și că în mod nejustificat a acordat daune-interese pentru faptul revocării intimatului A. din funcția de director general al B.

Potrivit art. 137¹ alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990 rep., la care face trimitere și art. 11 pct. 4 din contractul de mandat din 27 august 2008, încheiat între reclamant, în calitate de director general și pârâta B. SA, în calitate de mandant, „administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptățit la plata unor daune-interese”.

Mai reține că dacă revocarea directorului general intervine fără o justă cauză, în raport de dispozițiile art. 137¹ alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990 rep., acesta va fi îndreptățit la plata de daune-interese din partea societății recurente într-un cuantum egal cu numărul de remunerații brute egale cu numărul de luni rămase până la încheierea mandatului, cum se arată în art. 11 din contractul de mandat al părților.

Susține recurenta că, în calitatea sa de societate înființată prin H.G. nr. 582/1998, ca urmare a reorganizării Societății Naționale a Căilor Ferate Române, având ca acționar majoritar statul român care își exercită drepturile și obligațiile prin Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, aduce la îndeplinire actele și ordinele emise de ministrul transporturilor și că, în virtutea O.U.G. nr. 12/1998, a Legii nr. 89/1999 coroborată cu H.G. nr. 582/1998 și H.G. nr. 367/2007, l-a numit și apoi l-a revocat din funcție, prin ordinele emise de ministrul transporturilor și infrastructurii, pe intimatul A.

Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 3 din 27 decembrie 2008 prin care membrii consiliului de administrație al B. SA au fost mandatați să înceteze, prin revocare, contractul de mandat cu directorul general, nu a fost contestat de către intimat.

Părțile nu au înțeles să identifice în concret situațiile în care revocarea este considerată a fi cu justă cauză iar instanța de casare, prin Decizia nr. 502 din 13 februarie 2015 a stabilit cu putere obligatorie că pârâta nu a precizat motivele care au stat la baza revocării reclamantului.

Aprecierea instanței de apel, în rejudecare, cum că instanța de recurs a stabilit fără echivoc că revocarea s-a făcut fără justă cauză nu își găsește suport legal, cu atât mai mult cu cât, sarcina probei revine celui care face o propunere în fața instanței (art. 1169 C. civ. de la 1864). Așa încât, reclamantului îi revenea obligația de a indica în concret în ce constă prejudiciul suferit ca urmare a revocării sale din funcția de director general al pârâtei după doar patru luni de la numirea sa și care au fost demersurile efectuate pentru lămurirea situației create.

În conformitate cu prevederile art. 315 C. proc. civ., instanța de apel trebuia să identifice prejudiciul suferit de reclamant. Din nicio probă administrată în dosar nu a reieșit funcția pe care o deținea anterior numirii sale în funcția de director general, numitul A., care erau competențele sale profesionale și cărui risc s-a supus acceptând calitatea de mandatar al recurentei. Chiar și în prezenta cale de atac, prin întâmpinare, acesta a specificat faptul că solicită să i se acorde contravaloarea clauzei penale inserată în contract iar nu salariile neîncasate pe perioada în care ar mai fi putut să se afle în funcție, făcând apel așadar la funcția reparatorie a sus menționatei clauze. Pe de altă parte, dacă părțile nu au inserat în convenție motivele care permit revocarea contractului de mandat, de management ca în cazul de față, nu se poate vorbi de consacrarea unei prezumții absolute în sensul că orice revocare, pentru alte motive decât cele ce ar fi menționate expres în contract, este abuzivă, și deci fără justă cauză, dând dreptul la despăgubiri.

Instanța de apel avea a analiza dacă revocarea a fost abuzivă, fără temei legal și, în atare situație, care ar fi cuantumul daunelor-interese cuvenite reclamantului.

Se mai observă, pe lângă nesocotirea art. 137¹ alin. (4) din Legea societăților nr. 31/1990 rep., că instanța de apel a dat o dezlegare contradictorie cererilor formulate în dosar. Astfel, după ce a apreciat că Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii nr. 3 din 27 decembrie 2008 de revocare din funcția de director general a reclamantului își produce efectele, nefiind contestat și anulat, nu a mai ținut seama de el și nu l-a considerat că ar constitui o „faptă ilicită” în sensul art. 998 – 999 C. civ., pentru a atrage incidența art. 60 C. proc. civ., referitor la chemarea în garanție a altei persoane, respectiv a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Or, așa cum s-a subliniat pe tot parcursul procesului, și cum s-a reținut chiar și în considerentele deciziei recurate, atât numirea cât și revocarea reclamantului intimat au avut la origine actele emise de ministrul transporturilor, în baza atribuțiilor sale de reprezentant al unei autorități publice centrale.

Reținerea valabilității ordinului de mai sus nu poate veni în sprijinul ideii acreditate în apel, după casare, cum că instanța de recurs a considerat abuzivă revocarea reclamantului și nici nu permite urmărirea raționamentului instanței de apel care a considerat că nu sunt întrunite cerințele legale referitoare la chemarea în garanție a altei persoane.

Dreptul intimatului de a pretinde despăgubiri implică în mod necesar reaprecierea situației de fapt din dosar și administrarea de probe pertinente din care să rezulte cele afirmate în proces, și-anume că revocarea lui, după patru luni de mandat, s-a făcut fără justă cauză și că i-au fost cauzate prejudicii ce pot fi cuantificate corespunzător cu prevederile art. 11 pct. 4 din contractul de mandat.

Nu poate fi primită susținerea intimatului în sensul că simpla revocare a mandatului său, potrivit cu caracterul „intuitu personae” al mandatului managerului, este suficientă pentru a i se acorda despăgubiri, chiar dacă nu are dreptul la reintegrarea în funcție, deoarece aceasta ar însemna să se golească de conținut însăși clauza din contract referitoare la posibilitatea acordării de despăgubiri în situația revocării abuzive a mandatului său. Spre exemplu, daunele-interese nu ar putea fi acordate în cuantumul ridicat, pretins prin acțiune, după o săptămână de mandat și nici nu s-ar mai putea vorbi de protejarea intereselor societății și ale asociaților, cum impune art. 152¹ din Legea nr. 31/1990 rep. care evidențiază natura juridică a raporturilor dintre director și societatea comercială. Aceasta înseamnă că justa cauză se are în vedere la fundamentarea răspunderii societății și că, acțiunea în daune promovată de mandatarul director general, cu atribuții de conducere și de reprezentare a recurentei, implică în mod necesar cercetarea condițiilor în care s-a dispus revocarea mandatului său.

Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 raportat la art. 312 alin. (3) și art. 315 C. proc. civ. va admite recursul declarat de către pârâtă și va casa decizia atacată cu consecința trimiterii ei spre rejudecare la instanța de apel. Cu ocazia reanalizării situației de fapt existentă în dosar vor fi avute în vedere și criticile recurentei sub aspectul cuantumului daunelor-interese ce s-ar datora în condițiile art. 11 pct. 4 din contractul părților.

Sursa informației: www.scj.ro.