Comisia Europeană. Propunere privind conversia bancnotelor ucrainene de către persoanele care fug din calea războiului din Ucraina

5 apr. 2022
Vizualizari: 242

Comisia Europeană a adoptat o propunere privind conversia bancnotelor ucrainene grivna (UAH) în moneda statelor membre gazdă de către persoanele care fug din calea războiului din Ucraina.

Astfel, propunerea urmărește promovarea unei abordări coordonate la nivelul tuturor statelor membre, pentru a le oferi persoanelor care fug din Ucraina aceleași condiții de conversie a bancnotelor lor UAH în moneda locală, indiferent de statul membru care îi găzduiește.

Executivul european precizează că această propunere vine în completarea asistenței umanitare pe care UE o acordă persoanelor care fug din Ucraina, mai ales în cursul călătoriei lor prin Uniune, și este pe deplin coerentă cu acquis-ul UE în materie de azil și cu acțiunea externă a Uniunii.

În acest sens, întrucât instituțiile de credit din statele membre ale UE s-au arătat reticente față de efectuarea schimburilor valutare, din cauza convertibilității limitate a bancnotelor UAH și a expunerii la riscul valutar, Comisa dorește să promoveze o abordare coerentă cu privire la programele respective, acestea trebuind să prevadă o limită maximă de 10.000 UAH/persoană, fără comision, la rata de schimb oficială publicată de Banca Națională a Ucrainei.

Menționăm că, potrivit Comisiei, durata programelor ar trebui să fie de minimum trei luni.

Pentru detalii suplimentare, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

vezi și Comisia Europeană. Perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatul digital al UE privind COVID nu se aplică minorilor

Comisia Europeană. Propunere privind conversia bancnotelor ucrainene de către persoanele care fug din calea războiului din Ucraina was last modified: aprilie 5th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: